Proiectul pentru recalcularea pensiilor speciale, pe masa Guvernului pentru adoptare
0Guvernul va aproba în ședința de miercuri proiectul de lege care privește recalcularea pensiilor speciale, elaborat de Ministerul Muncii. Anunțul a fost făcut de premier, proiectul apărând inițial în analiză.

„Cred că este de asemenea important să subliniem că în sedința de astăzi vom avea o serie intreaga de decizii care vizeaza indeplinirea jaloanelor și țintelor din PNRR. Vom adopta inclusiv Legea de modificare a pensiilor speciale, vor fi o serie întreagă de deicizii în ceea ce privește operaționalizarea și facilitarea atragerii fondurilor europene”, a susținut șeful Executivului la începutul ședinței.
Proiectul de lege elaborat de Ministerul Muncii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu apărea inițial pe ordinea de zi a Guvernului îîn analiză.
Proiectul pentru reforma pensiilor speciale. Ce pensii vor fi recalculate
Proiectul elaborat de Ministerul Muncii prevede modificarea legilor speciale în baza cărora se plătesc pensiile pentru magistrați și personal auxiliar din instanțele judecătorești și parchete, funcționari parlamentari, angajați ai Corpului diplomatic, ai Aviației Civile și ai Curții de Conturi, dar și la pensiile militare.
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate pensiile magistraților aflate în plată (care sunt în medie de peste 21.300 lei/lunar potrivit datelor CNPP) se vor recalcula.
Baza de calcul a pensiei pentru auditorii Curții de Conturi nu va ține cont de sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică de 50% și nici de majorarea de până la 75% din salariul de bază câștigate în instanță.
De pensie de serviciu vor beneficia și membrii Corpului Diplomatic și consular cu o vechime de cel puținm 15 ani în MAE, la împlinirea vârstei standard de pensionare, cuantumul pensiei neputând fi mai mare de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor brute din ultimele 12 luni anterioare depunerioi cererii de pensionare.
Piloții și instructorii Aviației Civile se pot pensiona la împlinirea vârstei de 52 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime în domeniu și vor beneficia de o pensie de serviciu de maximum 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii în care s-a depus cererea de pensionare.
În cazul funcționarilor publici parlamentari, pensia va fi de maximum 65% din media veniturilor brute din ultimele 12 luni înaintea pensionării, dar nu va putea depăși salariul de bază brut, inclusiv sporurile din ultimele 12 luni anterioare pensionării.
Probleme de formulare privind pensiile militare
Deși nu era luat inițial în calcul, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale operează schimbări și pentru pensiile militare, având însă o formulare defectuoasă și ilogică.
În text este menționat că „baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor sau salariilor lunare brute realizate în funcția de bază din ultimele 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate”. Comparând cu reglementările de la alte categorii de beneficiari, se poate observa că singurele soluții logice sunt fie „ultimele 12 luni de activitate”, fie „12 luni consecutive alese din ultimii 5 ani de activitate”.
Politicienii sunt exceptați de la reformă
Mult așteptatul proiect de lege pentru modificarea pensiilor speciale nu face însă vreo referire la pensiile speciale ale parlamentarilor și ale primarilor.
Potrivit informațiilor „Adevărul”, Coaliția va veni cu un proiect separat pentru eliminarea sau suprataxarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, însă nu mai devreme de primăvara următoare. De altfel, atât Camera Deputaților, cât și Senatul, și-au votat capitole bugetare distincte pentru 2023, ca să achite aceste pensii pe tot cuprinsul anului.