Producătorii de ţigări le explică parlamentarilor de ce trebuie să urgenteze transpunerea Directivei Tutunului în legislaţia românească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa neagră a ţigărilor va înflori dacă Directiva Tutunului nu va fi transpusă la timp în legislaţia naţională
Piaţa neagră a ţigărilor va înflori dacă Directiva Tutunului nu va fi transpusă la timp în legislaţia naţională

Producătorul de ţigarete British American Tobacco România anunţă că demararea procesului legislativ de adoptare de către Parlamentul României a proiectul de lege de transpunere a Directivei Europene privind produsele din tutun (2014/40/UE) „este esenţial să fie implementat începând cu data de 20 mai 2016“.

În lipsa une legi de transpunere a Directivei, British American Tobacco România „şi-a asumat proiectul de lege adoptat de Guvern şi instrucţiunile privind noile avertismente de sănătate primite de la Ministerul Sănătăţii în luna februarie a acestui an, asumându-şi, totodată, riscuri comerciale şi financiare importante prin demararea conformării producţiei la noile cerinţe, începând cu data de 20 mai 2016“.

„Dacă legea nu va fi adoptată până la această dată sau proiectul va suferi modificări de natură să afecteze producţia, piaţa legală de tutun va fi pusă în pericol, lăsând loc comerţului ilicit“, avertizează compania, într-un comunicat.

Întârzierea, „o foarte bună ocazie pentru crima organizată“

„Orice întârziere în adoptarea legii de transpunere, ca şi introducerea oricăror prevederi care vor devia de la textul Directivei, vor afecta direct şi imediat procesul de producţie, prezenţa produselor legale pe piaţă şi nivelul încasărilor la bugetul de stat. Aceasta va fi o foarte bună ocazie pentru crima organizată să invadeze piaţa cu produse ilicite.
De aceea, termenul de 20 mai 2016 trebuie păstrat.”, a declarat Adrian Popa, Corporate and Regulatory Affairs Director British American Tobacco România.

În acest sens, British American Tobacco România face un demers public către Parlamentul României ca legea să fie adoptată cât mai curând, astfel încât producătorii să aibă un temei în legislaţia naţională pentru conformarea producţiei şi pentru a asigura menţinerea unui nivel constant de încasări de taxe la bugetul de stat.

Pierderi de o jumătate de miliard de euro

„Să nu uităm că, în 2010, peste 36% din piaţă era acaparată de produse ilegale, iar pierderile generate bugetului de stat erau de 1 miliard de euro. În 2016, am ajuns deja la 17,5% şi pierderi de 500 de milioane de euro pentru acelaşi buget de stat.
De aceea, este necesar ca această lege să fie adoptată şi implementată cu termenul de 20 mai 2016“, a mai spus Adrian Popa.

British American Tobacco România susţine toate eforturile depuse de autorităţile române pentru conformarea şi alinierea legislaţiei naţionale la cea europeană şi subiliniază dorinţa sa de a colabora şi acţiona cu acestea permanent şi într-un mod transparent pentru reglementarea pieţei produselor din tutun.

„British American Tobacco România a contribuit la bugetul de stat al României, în anul fiscal 2015, cu peste 7 miliarde de lei sub formă de taxe, impozite, accize şi alte contribuţii sociale“, precizează compania.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite