Prețul grâului a început să scadă: Traderii aşteaptă să vadă dacă va fi extins acordul din Marea Neagră

0
Publicat:

Cotaţia grâului la bursa de la Chicago a continuat să scadă luni, graţie preţurilor mici oferite la grâul din Rusia şi alte state din bazinul Mării Negre, transmite Bloomberg.

Grâul se ieftinește, Foto: Shutterstock
Grâul se ieftinește, Foto: Shutterstock

Astfel, pe ansamblul lunii februarie se prefigurează cea mai amplă scădere înregistrată după luna noiembrie, precizează specialiștii.

Conform sursei citate, în jurul orei 12.03 GMT, cotaţia grâului la Chicago Board of Trade a scăzut cu 0,5% până la 7,17 dolari per bushel, cel mai scăzut nivel din ultimele cinci săptămâni, ceea ce prefigurează o cădere de 6% pe ansamblul acestei luni.

Rusia, cel mai mare exportator mondial de grâu, este aşteptată să anunţe exporturi record în a doua jumătate a sezonului, în timp ce Ucraina vrea să prelungească acordul privind exporturile de cereale din Marea Neagră pentru un an, informează Agerpres.

Grâul este supus la noi presiuni în jos din partea ofertelor mici de preţ pentru grâul rusesc pe pieţele de export precum şi de pe urma prognozelor meteo care arată precipitaţii în cursul acestei săptămâni în zona de câmpie din SUA", spune Matt Ammermann, manager de risc la StoneX, adăugând că grâul rusesc a câştigat mai multe licitaţii organizate recent la nivel internaţional, precum cea de săptămâna trecută din Egipt, şi ar putea fi oferit din nou la preţuri mici la licitaţiile care vor avea loc săptămâna aceasta, cum este cazul celei din Turcia.

Traderii aşteaptă să vadă dacă va fi extins acordul privind exporturile de cereale din Marea Neagră, ceea ce va permite exportul de cereale din Ucraina. Acest acord, care a crescut concurenţa în rândul furnizorilor de grâu şi porumb, expiră în luna martie. Procesul de negociere pentru extinderea acordului a început deja.

Există sentimentul pe piaţă că acordul va fi prelungit în condiţiile în care China este cel mai mare importator de cereale care utilizează acest canal", a spus Ammermann.

Pe de altă parte, cotaţiile la soia boabe şi porumb nu au înregistrat modificări semnificative, fiind susţinute de îngrijorările privind pagubele provocate de secetă culturilor din Argentina.

Marii cumpărători şi-au redus semnificativ achiziţiile

Săptîmâna trecută, Reuters anunța că marii cumpărători mondiali de grâu şi-au redus achiziţiile în avans din cauza prețurilor mari și volatile.

Conform analiştilor şi traderilor consultaţi de Reuters, importaţi cumpărători de grâu din Asia, Orientul Mijlociu şi Asia fac achiziţii în avans pentru doar două-trei luni, în condiţiile în care de obicei cumpărau în avans cantităţile de grâu necesare pentru o perioadă de până la şase luni.

În mod normal, durează câteva luni pentru ca majorarea preţurilor la cereale să ajungă la consumatori, pentru că firmele de morărit au stocuri şi pot traversa perioadele de volatilitate a preţurilor.

Însă în condiţiile în care stocurile se reduc şi există puţine livrări contractate în avans, consumatorii, în special cei din ţările sărace, vor resimţi mai rapid impactul exploziei preţurilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite