Prejudiciu de peste 370.000 de lei cauzat de o persoană fizică din 1.500 de tranzacţii online nedeclarate
0
O persoană fizică a câştigat aproape 1,2 milioane de lei din comerţ electronic ilegal, respectiv din 1.492 de tranzacţii online nedeclarate, în urma cărora s-a cauzat un prejudiciu de 373.900 de lei prin neplata TVA şi a impozitului pe venit, arată reprezentanţii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF).
"Inspectorii antifraudă fiscală au identificat un prejudiciu de 373.900 de lei cauzat de o persoană fizică prin neplata TVA şi a impozitului pe venit aferente activităţii de comerţ online pe platforme specializate. În februarie 2015, DGAF a sesizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care au dispus efectuarea de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov în data de 09.03.2016", se arată într-un comunicat al DGAF.
Inspectorii Antifraudă arată că au investigat din noiembrie 2014 activitatea comercială a utilizatorului itmediagalaxy, care activa pe www.itmediagalaxy.ro,
şi cele mai importante portaluri de vânzări online din România. Aceştia au constatat că în perioada ianuarie 2013 - noiembrie 2014, utilizatorul a vândut 1.492 de produse electronice (smartphone-uri, tablete şi televizoare) de ultimă generaţie, în valoare totală de 1.193.091 de lei, fără a plăti TVA şi impozitul pe venit aferente.
