Probleme la cele mai importante piese ale Podului de la Brăila. CNAIR nu va recepționa lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNAIR a informat că nu poate recepționa lucrările la Podul de la Brăila, inaugurat în urmă cu câteva luni, din cauza unor noi probleme apărute la cele mai importante piese de susținere.

Podul de la Brăila
CNAIR nu poate recepționa lucrările la Podul de la Brăila din cauza unor noi probleme

Reprezentanții Companiei Naționale de Drumuri au spus că nu vor să recepționeze lucrarea până când crăpăturile nu vor fi reparate, informează știrileprotv.

La blocurile de ancoraj au apărut fisurile, fiind locul în care sunt prinse firele care susțin podul sunt prinse de sol. Fiecare bloc are adâncimea de 35 de metri și a fost umplut cu 40.000 de metri cubi de beton, ceea ce înseamnă că poate susține o greutate de 100.000 de tone.

Compania Webuild Spa din Italia, fosta Astaldi, și compania japoneză IHI, cea care a făcut proiectul, trebuie să răspundă pentru reparații. Antreprenorii dau asigurări că problemele nu vor afecta nici traficul, nici siguranța structurii, deși au recunoscut că încă de la primele săpături au apărut probleme cu infiltrațiile de apă și, pentru a fi construite blocurile de ancoraj, au lucrat continuu 26 de pompe de mare capacitate care au evacuat apa în Dunăre.

„Greșeli de începător”

Pe de altă parte, cei de la CNAIR spun că nu vor recepționa lucrarea până la rezolvarea problemelor. Conform contractului, microfisurile vor fi monitorizate de constructor încă 6 luni de la darea în folosință a podului.

„La un obiectiv de această categorie și de această talie, și la un constructor care se pretinde profesionist, nu ar trebui să apară astfel de greșeli de începător. Asta este problema. Și normal că, până nu vor remedia situația și nu vor face lucrurile așa cum scrie în contract – pentru că în contract nu prevede scurgeri sau infiltrații în camerele blocurilor de ancoraj, noi nu le vom face recepția", a declarat pentru Știrile Protv Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt Ministerul Transporturilor.

Podul are o garanție de 10 ani. În august au fost găsite peste 400 de şuruburi slăbite şi zone cu asfalt denivelat.

În luna septembrie, la doar două luni de la deschidere, podul peste Dunăre de la Brăila a intrat în reparații. Constructorul a început decopertarea asfaltului vălurit de pe prima bandă, astfel sunt restricții de circulație și pe timpul zilei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite