WEBUILD a descoperit cauza deteriorării asfaltului de pe podul peste Dunăre de la Brăila. E mai simplu decât pare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

WEBUILD, constructorul podului peste Dunăre de la Brăila, susține că asfaltul s-a deteriorat din cauza tirurilor care vin din Ucraina, și nu numai, care transportă cantități peste masa maximă permisă, stabilită la 40 de tone. 

Podul peste Dunăre a intrat în reparații FOTO: CNAIR
Podul peste Dunăre a intrat în reparații FOTO: CNAIR

Într-un interviu pentru Gândul, Alan Scutti, tehnical manager Webuild, explică ce a dus la deteriorarea asfaltului la podul peste Dunăre, inaugurat cu mare fast în urmă cu două luni jumătate.

Potrivit sursei citate, tirurile care vin din Ucraina, și nu numai, care transportă cantități peste masa maximă permisă, stabilită la 40 de tone. În plus, în lunile de vară, nu a fost respectată nici decizia de limitare la 7,5 tone, iar viteza de deplasare pe pod este depășită de camioanele de mare tonaj. 

„Încărcări foarte excedente în timpul deschiderii, pe acest pod. Mai mult decât atât, podul are un tonaj maxim pentru 40 de tone. Să nu zicem că noi avem un control făcut în mod electronic care înregistrează tonajele excedente. Și, mai mult decât atât, am avut o perioadă de vară foarte caldă și s-a decis să reducem acest tonaj, până la data de 25 august, dacă nu mă înșel, la un maxim de 7,5 tone.

Mulți oameni au observat acest lucru și întrebarea este și una de ce aceste făgașe sunt prezente doar pe calea 1, unde calea 1 este de la partea Jijilei spre Brăila și nu invers? Vă zic imediat de ce: toate camioanele încărcate în mod excedent, pe care vi l-am menționat, vin din Ucraina sau vin și din alte părți, din Constanța, de la Marea Neagră, nu știu, și din păcate și drumul care leagă și se leagă de contractul nostru refăcut, dacă nu mă înșel sau dacă nu e refăcut, era într-o stare excepțională, are niște făgașe incredibile”, spune Alan Scutti, tehnical manager Webuild. 

Reprezentantul Webuild mai spune că podul peste Dunăre de la Brăila nu are o structură cu beton deasupra, este o structură metalică.  „În primul rând, îmi permite să zic două cuvinte referitor la normativul românesc care vorbește de mixturi asfaltice pe beton, pe poduri de beton. Din păcate, noi nu avem o structură cu beton deasupra, este o structură metalică ortotropă, deci nu are beton deasupra. Și ce înseamnă asta? Afectează primul strat de asfalt și celelalte. Poate într-un mod diferit, s-ar putea. Avem niște normative de referință în România? Nu cred!”, explică Alan Scutti.

Soluția: instalarea de cântare!

Pentru ca pe viitor să nu mai existe astfel de probleme, o soluție ar fi instalarea de cântare înainte de pod. „Acest control al ISCTR trebuie să fie permanent”, afirmă Alan Scutti.

„Asta trebuia să fie făcută de la început, dacă mă întrebați pe mine, centrul care controlează aceste cântare se numește, dacă nu mă înșel, ISCTR, pe care dacă mă întrebați pe mine, ca fac zilnic acel drum și de mai multe ori, l-am văzut de foarte puține ori și de multe ori l-am văzut și în partea cealaltă a Brăilei.

În primul rând, soluția principală este controlul. Noi ca firmă, am dat, am executat precum normativa ne-a sugerat, să zicem așa, s-au impus, de fapt, normativele impun, dar acest control al ISCTR trebuie să fie permanent, din punctul meu de vedere. Podul nu este un pasaj de tranzit pentru oricine. Vorbesc și de tancuri, vorbesc de orice. Are o limită de 40 de tone, trebuie să fie respectat, gata, nu este atât de greu!”, a declarat Alan Scutti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite