Niculae Havrileţ, ANRE: Preţul gazelor se va reduce cu până la 10% la 1 iulie 2016 datorită conjuncturii internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Populaţia ar putea beneficia de anul viitor de preţuri mai mici la gaze
Populaţia ar putea beneficia de anul viitor de preţuri mai mici la gaze

Preţul gazelor se va reduce, la 1 iulie 2016, cu până la 10%, datorită evoluţiei internaţionale a tarifelor, a declarat joi, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Pe moment, aşa cum a evoluat consumul în România, este suficientă producţia de gaze din intern. Dar, pentru perioada de iarnă, noi am estimat ca din punct de vedere al siguranţei să stabilim un minim de 3% care să fie importat pentru consumatorii casnici. Preţul gazului la nivel internaţional a început să scadă, fiind legat de preţul ţiţeiului, ceea ce ne face să credem că anul viitor o să ne întâlnim pe piaţă cu preţuri mult mai mici decât cele care sunt în acest moment. Estimăm că de la 1 iulie (2016, n.r.), preţul gazului, deci ne referim doar la preţul gazului din cadrul facturii, nu şi la celelalte preţuri asociate, poate să scadă până la 10%“, a afirmat Havrileţ.

Astfel, de la 130 de lei în prezent preţul unui MWh se va reduce cu 13 lei, după creşterile de preţuri din ultimii ani determinate de procesul de liberalizare, menţionează Havrileţ.

„Noi am creat un sistem de aşa numit an gazier (...) şi vom discuta despre noul preţ în care estimăm evoluţia evenimentelor din piaţa energetică - aici mă refer în primul rând la faptul că producţia de energie electrică din gaze naturale a scăzut, pentru că au fost aduse în piaţă surse regenerabile de energie. De asemenea, există o preocupare constantă la nivel de proiect al utilizării aparatelor consumatoare de gaz cu eficienţă, cu scăderea consumului, ceea ce a scăzut cererea generală. Cererea generală fiind scăzută, şi producătorii internaţionali se precupă pentru scăderea preţului“, a arătat Havrileţ.

Gazprom a scos la licitaţie în ultima săptămână o cantitate de 3,2 miliarde metri cubi, din care a vândut doar un miliard de metri cubi, la un preţ de 240 de dolari, foarte aproape de preţul intern de producţie din România.

„În ultimii ani, preţul a evoluat în sens crescător, pentru că preţurile au fost reglementate, prin liberalizare ele se duc spre zona de piaţă liberă, ceea ce a dus la o aliniere la preţurile internaţionale, care erau mult mai mari acum 4-5 ani. Acum această descreştere va intra benefic şi în zona consumatorului din România“, a afirmat şeful ANRE.

El a mai spus că ieftinirea nu are legătură cu faptul că anul viitor vor avea loc alegeri, ci cu evoluţia preţului internaţional al gazelor.

Săptămâna trecută, Havrileţ declara că România va importa în acest an din Rusia doar 3% din consumul de gaze naturale, însă de anul viitor ar putea renunţa la importuri, întrucât producţia internă ar fi capabilă să asigure integral consumul. Producţia internă este asigurată de compniile Romgaz şi Petrom.

Cea mai recentă modificare a tarifelor la gaze a avut loc la 1 iulie, când preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale către clienţii casnici au crescut cu 11%.

ANRE a anunţat atunci că până la finalul anului nu va fi operată o nouă majorare de preţuri, având în vedere că nu vor fi costuri suplimentare pentru asigurarea consumului în sezonul rece, comparativ cu anii anteriori.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite