Iulian Iancu: În Codul Fiscal ar fi trebuit să apară măsuri speciale pentru sectorul de petrol şi gaze, care este în criză după scăderea cotaţiilor la ţiţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Codul Fiscal ar fi trebuit să conţină măsuri speciale pentru industria de petrol şi gaze cel puţin pentru doi ani, acest domeniu fiind în criză, a declarat, joi, Iulian Iancu, preşedinte Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor şi al asociaţiei Comitetul Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME).

„Noi vorbim acum despre Codul Fiscal, dar în Codul Fiscal de astăzi, le spuneam şi colegilor mei, trebuia să apară măsuri speciale pentru industria de petrol şi gaze cel puţin pentru doi ani. Sunt în criză trebuie să mă adresez acesteia“, a spus Iancu, la o conferinţă de specialitate

Potrivit acestuia, este nevoie de realizarea unui program de criză, iar acesta să includă setul de măsuri pe care un guvern trebuie să le aloce acelui domeniu pentru a depăşi criza.

„Ar trebui mai întâi, fiind o situaţie de criză, să definim şi să proiectăm un program de criză. Ar trebui să invităm şi să stăm de vorbă cu toată orizontala acestui domeniu, toţi cei implicaţi. Chiar dacă la început o facem între noi şi apoi ne adresăm autorităţilor, acest dialog trebuie să existe. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu reprezentanţii acestei orizontale şi sentimentul pentru mine a fost că începem să pierdem nu aurul românesc, ci ultima noastră experienţă de calitate. Cred că ar trebui creionat acest program pentru a depăşi situaţia de criză, iar în al doilea rând ar trebui selectate proiectele care chiar vor avea finanţare şi pentru care există informarea necesară şi în al treilea rând setul de măsuri de criză pe care un guvern trebuie să le aloce acelui domeniu pentru a depăşi criza“, a afirmat Iulian Iancu.

El a mai precizat că în anii 2007-2008 ”ne miram că România este o pată albă pe harta conductelor”, dar că acum o ţară mică, aflată pe traseul unor viitoare conducte, Macedonia, este zguduită de ”conflicte artificiale”, cu lupte interetnice, migraţie sau căderi de Guverne şi ”ne zicem bine că suntem pată albă pe hartă”. Iancu a spus că România poate rezista singură prin rezervele pe care le are şi că ar trebui să se concentreze pe explorare şi exploatarea resurselor de care dispune.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite