Ministrul Agriculturii: Preţurile la alimentele de bază au scăzut chiar și cu 30-50%

0
Publicat:

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Florin Barbu, a precizat, marți, că preţurile la alimentele de bază au scăzut chiar și cu 30 şi 50%.

Adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente a fost plafonat pentru trei luni, Foto: Pixabay
Adaosul comercial pentru 14 grupe de alimente a fost plafonat pentru trei luni, Foto: Pixabay

Au scăzut preţurile la alimente chiar şi cu 30-50%! Această măsură a PSD reduce inflaţia şi este un ajutor pentru românii cu venituri mici şi medii! Este 1 august și prețurile la 14 alimente care fac parte din coșul de cumpărături de bază, au scăzut chiar până la 50%, așa cum ne-am asumat!”, susţine oficialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, măsura luată se dovedește viabilă din punct de vedere economic, iar ,,criticii care acuzau intervenția statului în economie și, timp de o lună, au desființat-o fără nicio bază, văd astăzi că au greșit.”

Florin Barbu mai arată că, potrivit INS, inflația pe luna iunie a fost de 10,3%, deci scăderea prețurilor la alimentele de bază înseamnă o creștere reală a puterii de cumpărare a românilor.

,,Această măsură utilă va contribui și la reducerea inflației a cărei creștere a fost influențată de prețurile la energie și alimente. Le mulțumesc tuturor pentru susținere, le mulțumesc reprezentanților lanțurilor de supermarket-uri și procesatorilor alături de care am lucrat la acest proiect, care astăzi a devenit o promisiune onorată a PSD și un sprijin real pentru români.”, a scris Florin Barbu, marţi pe Facebook.

Cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita, începând de marţi, 1 august, pentru o perioadă de 3 luni, ordonanţa de urgenţă privind stoparea creşterii preţurilor la alimentele de bază fiind aprobată de Guvern în data de 30 iunie 2023.

Ordonanța de urgență prevede o reducere a cotelor de adaos comercial pentru următoarele alimente: pâinea albă simplă 300 - 500 grame, fără specialităţi; lapte de vacă proaspăt 1,5% grăsime, 1 litru; brânză telemea de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3,5%, maximum 200 grame; făină albă de grâu "000" 1 kg; mălai 1 kg; ouă găină calibru M 10 bucăţi; ulei de floarea soarelui 1 litru; carne proaspătă pui (pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui); carne proaspătă de porc (carne de lucru, pulpă de porc cu os şi fără os, spată porc); legume proaspete vrac (roşii, castraveţi, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei kapia); fructe proaspete vrac (mere roşii şi mere golden, prune, pepene roşu, struguri de masă); cartofi proaspeţi albi vrac; zahăr alb tos 1 kg.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite