Lecția Italiei din care ar putea învăța România. Cum se transformă stabilitatea politică în avantaj economic

Stabilitatea guvernamentală începe să devină un avantaj economic tot mai vizibil într-o Europă în care mai multe dintre marile economii se confruntă cu incertitudine politică. Italia oferă unul dintre cele mai clare exemple. Guvernul condus de Giorgia Meloni a rezistat aproape patru ani, o performanță neobișnuită pentru politica italiană, iar continuitatea a contribuit la îmbunătățirea încrederii investitorilor și la reducerea presiunii asupra costurilor de finanțare.

Guvernul condus de Giorgia Meloni a rezistat aproape patru ani Foto: Facebook

România, după o perioadă prelungită de incertitudine politică, se află în situația de a încerca să recâștige aceeași încredere.

Italia, un caz rar de stabilitate politică

În Italia, unde guvernele s-au schimbat frecvent după Al Doilea Război Mondial, Giorgia Meloni a reușit să mențină aceeași coaliție la putere de la preluarea funcției de premier, în octombrie 2022.

Guvernul său a devenit astfel unul dintre cele mai longevive din istoria recentă a țării, depășind recordul anterior de continuitate deținut de guvernul condus de Silvio Berlusconi. Performanța este cu atât mai importantă cu cât Italia a trecut prin 68 de guverne în aproximativ 80 de ani.

Pentru investitori, continuitatea contează. Un guvern care rămâne în funcție pentru o perioadă mai lungă are mai mult timp să aplice politici economice și fiscale și poate oferi piețelor o imagine mai clară asupra direcției în care se îndreaptă țara.

„Stabilitatea guvernamentală oferă predictibilitate, iar predictibilitatea este unul dintre elementele importante atunci când investitorii evaluează riscul unei țări”, explică Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

De la euroscepticism la pragmatism

Stabilitatea guvernului Meloni nu este singurul element care a atras atenția investitorilor.

Premierul italian a ajuns la putere cu o agendă considerată de o parte a piețelor drept radicală, inclusiv prin pozițiile critice față de unele dintre politicile europene. În cei aproape patru ani de guvernare, abordarea a devenit însă mai pragmatică.

Relația cu Uniunea Europeană s-a transformat într-una constructivă, chiar dacă au existat în continuare divergențe, iar politicile economice ale guvernului nu au produs dezechilibrele de care se temeau inițial unii investitori.

Această schimbare de abordare a fost asociată cu ceea ce a ajuns să fie numit „melonizare”, termen folosit pentru a descrie trecerea de la poziții considerate radicale către o politică mai moderată și pragmatică.

„Piața nu reacționează doar la orientarea politică a unui guvern, ci și la modul în care acesta își gestionează politicile economice și relația cu instituțiile europene. În cazul Italiei, această evoluție către pragmatism a contribuit la reducerea unor dintre temerile inițiale”, spune Claudiu Cazacu.

Investitorii privesc altfel datoria Italiei

Performanța Italiei este cu atât mai interesantă cu cât țara are în continuare una dintre cele mai mari datorii publice din Europa.

Datoria publică se ridică la aproximativ 138% din PIB, mult peste nivelul Germaniei. Cu toate acestea, diferența dintre costurile de finanțare ale celor două țări s-a redus semnificativ.

La un moment dat în acest an, diferența dintre randamentele obligațiunilor italiene și germane pe zece ani a coborât la aproximativ 0,57 puncte procentuale, cel mai redus nivel din ultimii 15 ani. Ulterior, aceasta a urcat spre 0,83 puncte procentuale, pe fondul schimbărilor din mediul geopolitic, dar a rămas sub diferența dintre randamentele obligațiunilor franceze și cele germane.

Situația este neobișnuită. Italia are o datorie publică de aproximativ două ori mai mare raportată la economie decât Germania, dar piețele au ajuns să perceapă riscul italian ca fiind mai redus decât în trecut.

„Este un exemplu relevant despre cât de mult poate conta încrederea investitorilor. O datorie publică ridicată nu dispare, dar percepția asupra riscului se poate modifica atunci când există continuitate, disciplină bugetară și o direcție politică mai previzibilă”, afirmă Claudiu Cazacu.

Franța și Germania se confruntă cu presiuni politice

Situația Italiei contrastează cu evoluțiile din alte mari economii europene.

Franța a trecut prin mai multe schimbări de guvern în ultimii ani, în timp ce politica internă rămâne dominată de tensiuni legate de deficitul bugetar, datoria publică și măsurile necesare pentru echilibrarea finanțelor statului.

În Germania, guvernul condus de Friedrich Merz se confruntă, la rândul său, cu presiuni politice, în timp ce ascensiunea Alternative für Deutschland continuă să influențeze dezbaterea politică.

Marea Britanie oferă un alt exemplu de instabilitate relativă. În perioada în care Meloni a reușit să păstreze continuitatea la Roma, Londra a trecut prin mai multe schimbări de guvern.

„Diferențele dintre aceste țări arată că stabilitatea politică nu este un simplu indicator politic. Ea poate ajunge să fie reflectată și în modul în care piețele evaluează riscul și în costul la care statele se pot împrumuta”, spune consultantul de strategie al XTB România.

România are propria problemă de predictibilitate

În România, problema stabilității politice a devenit la rândul său importantă pentru economie.

Țara a traversat o perioadă prelungită de incertitudine guvernamentală, într-un moment în care presiunile asupra finanțelor publice sunt deja ridicate, iar necesarul de finanțare al statului este important.

Pentru investitori, nu este relevant doar nivelul datoriei sau al deficitului, ci și perspectiva asupra politicilor prin care acestea urmează să fie gestionate.

Un guvern stabil are posibilitatea de a construi și aplica un program fiscal pe o perioadă mai lungă, de a negocia măsuri cu partenerii externi și de a transmite piețelor o direcție mai clară.

„România ar putea beneficia de pe urma unei perioade de stabilitate și predictibilitate, inclusiv printr-o eventuală reducere a primei de risc solicitate de investitori. Pentru economie, acest lucru se poate traduce în timp prin costuri de finanțare mai reduse”, consideră Claudiu Cazacu.

Stabilitatea nu rezolvă singură problema datoriei

Exemplul Italiei nu înseamnă însă că stabilitatea politică poate înlocui reformele economice.

Economia italiană este în continuare afectată de o creștere economică modestă. Pentru acest an este estimată o creștere de aproximativ 0,8%, un ritm insuficient pentru a reduce rapid povara unei datorii publice atât de ridicate.

Veniturile salariale reale rămân, de asemenea, sub nivelul din 2021, ceea ce arată că îmbunătățirea percepției investitorilor nu înseamnă automat o îmbunătățire rapidă a nivelului de trai.

Italia are în continuare nevoie de reforme structurale și de o economie mai dinamică pentru a putea reduce în timp presiunea datoriei.

„Stabilitatea este o condiție favorabilă, dar nu este suficientă. Ea creează cadrul pentru reforme și pentru aplicarea consecventă a politicilor, însă rezultatele economice depind în continuare de calitatea acestor politici”, subliniază Claudiu Cazacu.

Ce poate învăța România din exemplul Italiei

Cazul Italiei arată diferența dintre două lucruri care sunt adesea confundate: nivelul problemelor economice ale unei țări și percepția investitorilor asupra modului în care acestea sunt gestionate.

Italia nu și-a eliminat datoria publică și nici nu a devenit peste noapte una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. A reușit însă să ofere piețelor o perioadă mai lungă de continuitate și predictibilitate.

Pentru România, o stabilizare a scenei politice ar putea avea un efect similar asupra încrederii, mai ales într-un moment în care deficitul bugetar și necesarul de finanțare reprezintă deja provocări importante.

În acest context, stabilitatea politică nu mai este doar o chestiune de aritmetică parlamentară. Ea poate deveni un factor economic, prin efectele pe care le are asupra încrederii investitorilor, asupra costului împrumuturilor și asupra capacității unui guvern de a aplica măsuri pe termen lung.