Industria auto din Europa se restructurează: Volkswagen, Renault și Stellantis, forțați să ia măsuri

0
Publicat:

Volkswagen, Renault şi Stellantis se gândesc la ceva inimaginabil: explorează legături cu concurenţii pentru a produce vehicule electrice mai ieftine şi pentru a face faţă ameninţărilor existenţiale.

foto mașini pe autostradă
Industria auto din Europa se restructurează

În condiţiile în care rivalii din China şi Tesla Inc expun slăbiciunea competitivă a celor mai mari producători auto europeni, devine clar că sporeşte necesitatea adoptării unor măsuri cât mai rapid, iar o menţinere a practicilor actuale este o opţiune riscantă, transmite Bloomberg.

Există „o recunoaştere perfectă că în viitor firmele care nu sunt pregătite să facă faţă concurenţei din China se vor confrunta cu dificultăţi”, aprecia recent Carlos Tavares, directorul general al Stellantis NV, compania creată în 2021 în urma fuziunii dintre Fiat (Italia) şi grupul PSA (Franţa).

Pe fondul ritmului lent al adoptării vehiculelor electrice, directorii din industria auto discută diverse proiecte, de la punerea la comun a resurselor de investiţii la gruparea afacerilor în jurul graniţelor Europei, pentru a concura mai bine în viitor. Următoarele luni sunt cruciale.

În 2024, vânzările de maşini complet electrice ar urma să înregistreze cel mai lent ritm de creştere din 2019, conform datelor Bloomberg. Chiar şi în cazul Tesla încetinirea are efect. Declinul de 20% al acţiunilor din acest an a şters aproximativ 150 miliarde de dolari din capitalizarea sa bursieră, mai mult decât dublu faţă de valoarea Volkswagen.

Turbulenţele cu care se confruntă industria auto includ scăderea subvenţiilor şi sporirea frustrării consumatorilor, în condiţiile în care politicile de mediu le afectează buzunarele. Alegerile din SUA şi Europa ar putea alimenta lipsa de încredere în EV.

În 2025 intră în vigoare în UE reglementări mai dure privind emisiile, astfel încât producătorii trebuie să vândă mai multe maşini alimentate cu baterii, altfel se vor confrunta cu amenzi. În cel mai sever scenariu, Volkswagen AG s-ar putea confrunta cu amenzi de peste două miliarde de euro (2,2 miliarde de dolari), dacă nu face suficiente eforturi pentru reducerea emisiilor flotelor, arată calculele Bloomberg.

În condiţiile sporirii presiunilor asupra companiilor europene pentru a vinde mai multe EV, producătorii chinezi sprijiniţi de stat intră pe piaţă cu modele deseori mai bune şi mai ieftine.

Marca Dolphin, de la BYD Co, costă cu aproximativ 7.000 euro mai puţin decât VW ID.3.

Dacă producătorii auto din Europa nu reuşesc să vină cu un Plan B, riscă să submineze industria unde lucrează aproximativ 13 milioane de persoane, responsabilă pentru aproximativ 7% din economia UE.

Directorul general al Renault, Luca de Meo, susţine o alianţă asemănătoare cu acordul prin care s-a creat producătorul european de avioane care concurează cu Boeing. Un „Airbus al industriei auto” ar ajuta la împărţirea costurilor masive pentru producerea de vehicule electrice ieftine, susţine şeful Renault.

Interesul în împărţirea costurilor a apărut la finalul anului trecut, când Renault a prezentat un concept pentru o maşină electrică de oraş la un preţ de sub 20.000 de euro, jumătate din preţul VW ID.3.

Şeful Stellantis, Carlos Tavares, discută liber despre interesul în fuziuni şi achiziţii (M&A), în timp ce alţii se concentrează mai mult pe colaborări mai puţin dificile.

Luca de Meo a dezminţit speculaţiile privind o combinaţie majoră, declarând pentru Bloomberg că agilitatea este mult mai importantă decât mărimea. El a confirmat că Renault discută o astfel de platformă electrică comună cu rivalii „din toate părţile”.

„Suntem foarte deschişi la acest tip de investiţii pentru că este foarte dificil să faci bani cu maşinile mici şi încercăm să găsim o modalitate”, a adăugat şeful Renault.

O alianţă importantă în Europa va avea efecte şi în SUA, unde General Motors (GM) şi Ford Motor reduc de asemenea investiţiile în vehicule electrice şi au indicat că sunt deschişi la parteneriate cu alte companii auto.

VW, Stellantis şi Renault lucrează în mod independent la modele care costă 25.000 euro sau mai puţin, în timp ce Mercedes şi BMW vor să lanseze până la mijlocul deceniului câteva noi modele de vehicule electrice cu tehnologie îmbunătăţită.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite