Bloomberg: Volkswagen se alătură Renault şi nu mai vinde acţiuni la afacerea sa dedicată vehiculelor electrice

0
Publicat:

Volkswagen AG se alătură Renault SA şi renunţă la planurile de a vinde acţiuni în afacerile legate de vehicule electrice (EV), pe fondul încetinirii cererii pentru EV şi a dificultăţilor de pe piaţa globală pentru IPO (Oferte Publice Iniţiale), au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie Agerpres.

Autovehicule Volkswagen. FOTO Shutterstock
Autovehicule Volkswagen. FOTO Shutterstock

Deocamdată, VW renunţă la ambiţia de a câştiga investitori din afară pentru PowerCo - divizia sa de baterii pentru vehicule electrice - după ce luni producătorul auto francez a renunţat la planurile de a lista Ampere, divizia sa de vehicule electrice (EV), schimbând strategia din cauza lipsei de apetit pentru vânzările de acţiuni.

Cererea pentru EV s-a redus, o serie de producători auto amânând lansarea de noi modele.

Pierre-Olivier Essig, analist la AIR Capital în Londra, apreciază că evoluţiile „reprezintă un indiciu clar că investitorii sunt extrem de nesiguri în legătură cu sectorul auto european, în acest an"

Potrivit datelor Bloomberg, piaţa globală pentru IPO (Oferte Publice Iniţiale) a scăzut anul trecut la cel mai redus nivel din peste un deceniu, pe fondul majorării dobânzilor. Listarea Ampere, care urma să fie una din cele mai importante din 2024, ar fi reprezentat un posibil punct de cotitură.

În Germania, Volkswagen nu mai are ca prioritate în 2024 sau în 2025 vânzările de acţiuni sau potenţiala listare a PowerCo, din cauza temerilor că va putea fabrica suficiente baterii. Situaţia rămâne fluidă şi grupul german încă ar putea merge înainte cu planurile de listare, dacă se îmbunătăţesc condiţiile de pe piaţă, susţin sursele.

„Succesul EV nu este atât de semnificativ”

La PowerCo, VW este dispus să „deschidă structura capitalului şi să continue să evalueze opţiunile, în contextul mediului dificil. Succesul EV nu este atât de semnificativ cum ne-am aşteptat, dar interesul investitorilor în PowerCo rămâne ridicat", a dat asigurări grupul german.

Bloomberg încă se aşteaptă la o creştere de 21% a vânzărilor de maşini electrice pe plan global, iar 70% din acestea ar urma să fie complet electrice, notează Agerpres.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite