FMI vine azi la Bucureşti. Va fi analizată evoluția economiei românești din ultima perioadă

0
0
Publicat:

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, va efectua o vizită la București, în perioada 3 - 12 septembrie 2025, pentru a analiza recentele evoluții ale economiei românești.

Fondul Monetar Internațional FOTO: Adevărul
Fondul Monetar Internațional FOTO: Adevărul

„Echipa Fondului va analiza recentele evoluţii şi politici economice. Va avea întâlniri cu oficiali din cadrul Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a României, şi alte agenţii guvernamentale, precum şi cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai organizaţiilor neguvernamentale", a anunţat instituţia financiară internaţională, scrie Agerpres.

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, însă instituţia financiară evaluează anual evoluţia economiei româneşti, în baza consultărilor pe Articolul IV.

În acest an a mai avut loc o misiune FMI la Bucureşti, condusă tot de Joong Shik Kango, în perioada 3 - 7 februarie 2025.

Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, de la 3,3% cât prognoza anterior, până la 1,6%, potrivit raportului "World Economic Outlook" (WEO), publicat în luna aprilie 2025 de instituţia financiară internaţională.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite