De la vis la realitate. Ce s-a ales de visul României de a deveni hub energetic regional - INFOGRAFIE

România are ambiţii mari în domeniul energetic, dar în practică se confruntă cu foarte multe probleme FOTO Guliver / Getty Images

Era anul 2008, iar România era considerată viitorul hub energetic regional. Petrolul era 147 de dolari pe baril, România făcea parte din proiectul gazoductului Nabucco şi al oleoductului Constanţa-Trieste, investitorii se îngrămădeau la Cernavodă pentru Reactoarele 3 şi 4, care trebuiau terminate în 2014, iar o serie de alţi investitori aveau proiecte pentru mai multe termocentrale în România.

Opt ani mai târziu, peisajul energetic arată total diferit, atât în România, cât şi la nivel global.

În perioada 2006-2008, România cunoaşte o dezvoltare fără precedent, iar marile grupuri energetice străine se bat să intre în România. 

Grupul italian Enel voia o centrală nouă la Galaţi, E.ON şi Enel erau în proiect cu Termoelectrica la Brăila, ruşii de la Mechel voiau să facă o centrală la Doiceşti cu Termoelectrica, iar cehii de la CEZ doreau să investească la Borzeşti şi la Electrocentrale Galaţi. De asemenea, România abia ce votase una dintre cele mai generoase scheme de sprijin pentru energia regenerabilă, atât de generoasă că a fost nevoie că statul să o negocieze la sânge cu Comisia Europeană.

Criza financiară globală a ras marile proiecte

Mai întâi a venit criză financiară în toamna lui 2008. Toate proiectele termo au fost îngheţate instantaneu. De asemenea, banii pentru reactoarele nucleare, aflaţi în Fondul Naţional de Dezvoltare, sunt cheltuiţi de către stat în campania electorală din toamna anului 2008, astfel că statul se vede fără resurse.

În perioada 2010-2011 toţi investitorii de la Cernavodă se retrag, în frunte cu CEZ, care preferă să investească în regenerabile în loc de nuclear. Ulterior ies din proiect şi GdF SUEZ, Iberdrola, RWE, iar ultimii care părăsesc proiectul sunt Enel şi ArcelorMittal. 

Tot în 2011 se întâmplă cutremurul de la Fukushima, iar proiectele nucleare din întreagă lume au nevoie de garanţii suplimentare de securitate.

Energia verde, scumpă şi păguboasă

Tot în 2011, Comisia Europeană îşi dă „binecuvântarea“ pentru schema de sprijin a sectorului regenerabil, astfel că foarte multe companii se avântă să investească în domeniile eolian şi fotovoltaic. Dar, după investiţii de şapte miliarde de euro, vine şi plata. Iar industria grea începe să se plângă de costurile foarte mari pe care le induc subvenţiile pentru energia verde, care sunt plătite de clienţii finali, adică de populaţie şi industrie. Mai departe, acest lucru afectează competitivitatea companiilor, care se văd în imposibilitatea de a concura cu produsele din afara Uniunii Europene sau cele din ţări comunitare unde schemele de sprijin sunt mult mai mici.

Deja, în anul 2013, statul taie suportul pentru regenerabile după ce marii consumatori industriali precum Alro şi ArcelorMittal ameninţă că închid unităţi şi se relochează.

Eşecul Nabucco şi descoperirile din Marea Neagră

Tot anul 2013 aduce şi eşecul spectaculos al gazoductului Nabucco, după ce Azerbaidjanul a ales să furnizeze gaze prin Coridorul Sudic, adică prin Grecia şi Italia, şi nici finanţare, Comisia Europeană refuzând să ofere garanţii pentru credite. România se concentrează pe explorarea Marii Negre, dar şi pe căutarea de gaze de şist. Populaţia din judeţul Vaslui se răzvrăteşte, însă, şi au loc proteste violente împotriva Chevron la Pungeşti. 

Marile proiecte cu chinezii

La sfârşitul lui 2013 statul român demarează mari proiecte în energie cu companii din China, dar până acum niciuna nu e concretizată. Este vorba de reactoarele de la Cernavodă, hidrocentrala de la Tarniţa, un grup nou la Mintia, un grup pe lignit la Rovinari, dar şi o serie de proiecte imobiliare sau în transporturi.

În 2014, însă, Rusia anexează Crimeea, iar producătorii de petrol din cadrul Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) declanşează un război al preţurilor cu producătorii americani de şist. Tot în acelaşi an, gazoductul concurent South Stream, promovat de Gazprom şi Rusia, este anulat ca urmare a opoziţiei europene şi a nerespectării legislaţiei privind separarea dintre transportatori şi producători.

Nuclearelectrica alege, tot în 2014, China General Nuclear Power Corp (CGN) ca partener pentru Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, investiţie estimată la 6,5 miliarde de euro. Aceasta are, însă, nevoie de sprijin masiv de la stat deoarece afluxul de regenerabile a dus la scăderea preţului energiei pe bursa OPCOM, iar proiectul reactoarelor nu mai e rentabil.

Noul sistem de redevenţe, amânare după amânare

Anul 2015 prinde România cu producătorii din domeniul regenerabil plângându-se tot mai des de spectrul falimentului, ca urmare a instabilităţii juridice. De asemenea, 2015 prinde Guvernul şi fără noul sistem de taxare a resurselor de petrol şi gaze. Sistemul actual cu redevenţe nu a putut fi schimbat timp de zece ani, din 2004 până în 2014, ca urmare a contractului de privatizare al Petrom. Acum, însă, chiar dacă putea majora redevenţele, Cabinetul Ponta a preferat să amâne problema, acelaşi lucru făcându-l şi Guvernul Cioloş.

Insolvenţe şi închideri

În fine, anul 2016 începe furtunos: Complexul Energetic Hunedoara intră în insolvenţă, iar Complexul Energetic Oltenia anunţă pierderi-record de 900 de milioane pentru anul anterior. Compania are nevoie de restructurări masive şi anunţă concedieri colective.

În energetica nucleară, Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) intră în faliment, iar la Compania Naţională a Uraniului se constată dispariţia a două fabrici care apăreau în acte, dar nu există în realitate. Societatea îşi pierde, de altfel, şi singurul său client – Nuclearelectrica – din cauza preţului foarte mare.

De asemenea, în domeniul petrolier, OMV Petrom anunţă că închide câteva sute de sonde care sunt nerentabile la preţurile mici ale petrolului, în timp ce procurorii DIICOT pun sechestru pe rafinăria Petromidia, care asigură 40% din capacitatea de rafinare a ţării şi este al doilea exportator din România.

În final, după opt ani, singura investiţie masivă realizată în România este centrala pe gaze de la Brazi, construită de Petrom. În acelaşi timp, investiţiile în energia verde au devenit păguboase, iar prospecţiunile din Marea Neagră rămân mai mult o promisiune, în ciuda unor descoperiri de zăcăminte.

Planurile autorităţilor de a aduna cele mai mari companii de stat într-unul sau doi mamuţi energetici care să se extindă în regiune au dat greş şi ele, iar nicio societate de stat din România nu s-a extins încă peste hotare aşa cum a făcut-o grupul ceh CEZ sau grupul petrolier maghiar MOL.