Controale în sectorul de legume şi fructe. Ce standarde trebuie să respecte operatorii economici

0
Publicat:

Ministerul Agriculturii a anunțat, marți, că a intensificat controalele de conformitate privind standardele de comercializare pentru fructele și legumele proaspete din România.

MADR a intensificat controalele la legume şi fructe, Foto: Arhivă Adevărul
MADR a intensificat controalele la legume şi fructe, Foto: Arhivă Adevărul

,,MADR desfășoară acțiuni de control cu caracter permanent, în baza legislației specifice din domeniul comercializării legumelor și fructelor proaspete. Având în vedere că în această perioadă volumul de legume și fructe prezente în piețe este în creștere și intensitatea acestor acțiuni de control devine proporțională cu cantitățile valorificate.”, a transmis instituţia.

Controalele de conformitate cu aceste standarde de comercializare efectuate de MADR, ca autoritate competentă, se aplică în sectorul de legume şi fructe proaspete, asigurând respectarea caracteristicilor de comercializare pe care trebuie să le întrunească aceste produse.

Mii de operatori economici au fost verificaţi

Potrivit sursei citate, de la începutul anului, acțiunile de control s-au concretizat în verificarea unui număr de 2008 operatori economici de pe toată filiera de comercializare și producători agricoli persoane fizice.

În timpul acestor acțiuni de control au fost constatate abateri de la prevederile legislației specifice și standardelor de comercializare pentru fructele și legumele proaspete, abateri care s-au soldat cu amenzi contravenționale în valoare totală de 172.550 lei și cu 394 sancțiuni cu avertisment.

Nereguli descoperite

Principalele neconformități constatate au vizat lipsa mențiunii originii și a categoriei de calitate de pe facturile fiscale emise de furnizorii produselor, în baza cărora operatorii economici comercializează en-detail legume și fructe proaspete, etichetarea incompletă sau totală a loturilor de legume și fructe ( lipsa originii, lipsa categoriei de calitate, lipsa calibrului, lipsa datei recoltării).

Totodată, s-a constatat că unele etichete expuse în imediata apropiere a loturilor de legume sau fructe, aveau menționate o altă țară de proveniență/ o altă origine, decât cea înscrisă pe eticheta ambalatorului și pe documentele fiscale (facturi, avize de însoțire).

De asemenea, deficiențele de calitate precum și expunerea legumelor la vânzare fără a corespunde standardelor de comercializare (produse afectate de mucegai, lipsă prospețime și turgescență, cu umezeală externă anormală, deshidratate) au constituit nereguli identificate de către echipele de control din cadrul MADR.

,,Lipsa totală a etichetelor de pe ambalaje sau etichetarea incompletă a acestora, precum și lipsa originii și calității de pe facturile emise de en-grosiști pot conduce foarte ușor la substituirea acestor produse provenite din comerț intracomunitar sau import, ca fiind produse în România.”, menţionează reprezentanţii MADR.

Sursa citată mai arată că, pentru efectuarea controalelor de conformitate, inspectorii de specialitate din cadrul MADR și structurilor teritoriale au în dotare un număr de 45 de Truse tehnice de control, care conțin următoarele echipamente:

- Refractometru cu scală Brix cu compensare automată a temperaturii pentru măsurarea conținutului de zahăr din fructe,

- Penetometru pentru testarea rapidă a fermității pulpei la fructe și legume, precum piersici, nectarine, caise, tomate;

- Calibratoare pentru determinarea calibrului minim și maxim al fructelor, legumelor, cartofilor;

- Termometru digital cu sondă pentru determinarea temperaturii interioare a fructelor și legumelor (verificarea condițiilor de păstrare);

- Indicator de culoare pentru stabilirea maturității (codului de culoare) fructelor.

Fructele și legumele proaspete, în toate etapele producției și comercializării, trebuie să îndeplinească cerințele privind caracteristicile și etichetarea. Acestea se numesc standarde de comercializare.

Legislația europeană stabilește două seturi de standarde de comercializare:

- Standard specific de comercializare, pentru 10 tipuri de produse proaspete

- Standard general de comercializare, pentru majoritatea celorlalte fructe, legume

Standardele de comercializare specifice pentru fructele și legumele proaspete sunt stabilite pentru: mere, roșii, citrice, kiwi, salată verde, piersici și nectarine, pere, căpșune, ardei, struguri de masă.

Cerințele privind caracteristicile sunt: vizuale - care se referă la prospeţime, calibru şi absenţa defectelor de formă şi culoare; organoleptice – care se referă la gust, aromă, culoare şi textură. Aceste caracteristici determină clasa de calitate.

Cerințele privind etichetarea se referă la clasa de calitate, țara de origine, varietate sau tip, greutatea netă, numele și adresa producătorului, numele și adresa ambalatorului sau expeditorului.

Standardele de comercializare asigură uniformitatea clasificării legumelor şi fructelor proaspete în funcție de caracteristicile acestor produse, printr-un sistem unic de evaluare, făcând abstracție de tehnologiile de cultură şi zona de producţie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite