Agricultorii, controlați de Polița Economică. Sancțiuni date în târgul săptămânal de la Osica

0
Publicat:

Poliția Economică din Olt a aplicat mai multe sancțiuni unor fermieri, descoperind că nu eliberează bon fiscal sau că nu afișează prețurile produselor comercializate.

Polițiștii au ajuns în control și în târgul din Osica de Sus FOTO: arhiva Adevărul
Polițiștii au ajuns în control și în târgul din Osica de Sus FOTO: arhiva Adevărul

Controalele vin după cazurile grave descoperite în Buzău, acolo unde anumiți producători agricoli își procurau substanțe fito-sanitare interzise în România.

Controalele au avut loc sâmbătă și duminică, 13-14 mai 2023, 28 agenți economici din Olt (municipiul Slatina, orașele Corabia și Scornicești, dar și localitățile limitrofe acestora) fiind verificați de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Din cele șapte sancțiuni aplicate, două au fost pentru neafișarea prețului și s-au aplicat în târgul de săptămână desfășurat la Osica de Sus (Olt).  

„În urma controalelor, pentru nerespectarea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și a obligației operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au aplicat șapte sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.500 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 7.100 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Olt. 

Cea mai mare amendă, în valoare de 20.000 lei, s-a aplicat la Corabia. O societate comercială care comercializează produse fito-sanitare s-a constatat că nu elibera bon fiscal clienților săi, fiind descoperită și confiscată o importantă sumă de bani care nu a putut fi justificată.

„La data de 14 mai 2023, în urma controalelor efectuate în orașul Corabia, polițiștii au identificat o societate comercială care are ca obiect de activitate comercializarea produselor fito-sanitare, ce nu respecta prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În cauză, operatorului economic i-a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea a 7.100 de lei”, au mai precizat polițiștii.

Domeniul agricol este supus în ultima perioadă verificărilor pe care le desfășoară mai multe instituții cu atribuții de control, urmărindu-se atât siguranța produselor comercializate, cât și legalitatea întregului proces de comercializare.

Producătorii agricoli de legume au fost în mod special vizați de controale, iar asta după ce, cu nici două săptămâni în urmă, în județul Buzău s-a descoperit că mai mulți producători agricoli foloseau produse pentru stimularea coacerii tomatelor interzise în România. În cele din urmă a fost descoperită și persoana care comercializa în mod ilegal aceste produse. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite