Ciolacu, la fabrica Ford Craiova: Lansarea noilor modele, o reuşită majoră pentru industria auto românească

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a participat la lansarea noilor modele Ford, la fabrica din Craiova, unde a arătat că este o reușită pentru industria auto românească și că orice asemenea investiţie majoră în economia noastră trebuie susţinută. 

Premierul a vizitat fabrica Ford Otosan din Craiova FOTO Facebook / Marcel Ciolacu
Premierul a vizitat fabrica Ford Otosan din Craiova FOTO Facebook / Marcel Ciolacu

„Am văzut trei hale de producţie. M-a impresionat atât nivelul tehnologic, cât şi profesionalismul tuturor angajaţilor care lucrează aici! Mai mult, am făcut un test-drive cu noul Turneo şi vreau să spun că sunt mândru că o asemenea maşină, care poate rivaliza cu orice model concurent produs în altă fabrică a lumii, se face aici, la noi, în România! Îi felicit pe toţi cei care au contribuit la această dublă lansare, o reuşită majoră pentru industria auto românească”, a declarat premierul Marcel Ciolacu la fabrica Ford Otosan din Craiova.  

„Este o maşină cu un brand american, dar în mod clar cu suflet oltenesc. Nu spun asta doar pentru că se vede că s-a pus mult suflet în tot ceea ce s-a făcut aici. O spun, mai ales pentru că la Craiova există şi fabrica de motoare, iar motorul este practic sufletul oricărei maşini. Vă daţi seama că eu am prins şi ceea ce se fabrica pe vremuri, aici, la Craiova, mai întâi, vechiul Oltcit de pe vremea comunismului, iar apoi, după Revoluţie, maşinile Daewoo. Asta arată că există aici o tradiţie îndelungată a priceperii, a talentului, a muncii susţinute şi bine făcute. Iar valoarea muncii dumneavoastră este reflectată de faptul că producţia realizată în 2022 de uzina Ford reprezintă cel mai ridicat volum din istoria fabricii din Craiova, luând în calcul şi perioadele Oltcit şi Daewoo. Şi sunt convins că anul acesta veţi depăşi acest record”, a precizat Ciolacu.

„Cifrele - care, pentru mine, ca premier, au o mare însemnătate - arată că acest proiect este deja un mare succes: investiţii de aproape 500 de milioane de euro în următorii trei ani, recrutarea a 1.300 de salariaţi atât la uzina de maşini, cât şi la cea de motoare, creşterea capacităţii anuale de producţie la peste 270.000 de unităţi la vehicule şi la 350.000 unităţi de motoare. Ca premier al României, consider că orice asemenea investiţie majoră în economia noastră trebuie susţinută. Din mai multe motive. În primul rând, pentru că activitatea aceste uzine produce o creştere a bunăstării nu doar în municipiul Craiova sau în judeţul Dolj, ci în întreaga regiune de sud a ţării. În al doilea rând, pentru că o mare parte dintre aceste maşini impecabile, produse de mâinile a mii de salariaţi români, sunt exportate în întreaga Europă. Asta înseamnă sute de milioane de euro care intră în România an de an. Şi, în al treilea rând, pentru că românii pot cumpăra automobile de calitate produse la noi, în România, atât pentru transportul de marfă, cât şi pentru familie”, a mai arătat premierul României, invitând românii „să cumpere româneşte”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite