Cât bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama
Cumpărăm mâncare pe care nu mai apucăm să o consumăm, comandăm mai mult decât mâncăm și aruncăm resturile. România se află peste media UE la risipa alimentară, potrivit datelor prezentate de Parlamentul European, iar cea mai mare parte a problemei începe chiar în gospodării. Cât pierdem, de fapt, din buget atunci când cumpărăm sau comandăm mai mult decât mâncăm și ce obiceiuri ne pot reduce cheltuielile?

Aproximativ 60 de milioane de tone de alimente sunt irosite în fiecare an în Uniunea Europeană, echivalentul a circa 130 de kilograme pentru fiecare locuitor. Cele mai recente date comparabile, aferente anului 2022, arată că România a generat 181 de kilograme de deșeuri alimentare pe locuitor, peste media europeană. Valori mai mari au fost înregistrate în Cipru, Danemarca, Grecia și Portugalia.
Problema începe în mare măsură chiar acasă. Gospodăriile generează 53% din deșeurile alimentare din UE. Alte 18% provin din industria de procesare și producție, 12% din restaurante și servicii alimentare, 9% din producția primară și 8% din comerț și distribuție.
La nivel european, valoarea alimentelor irosite este estimată la aproximativ 132 de miliarde de euro. La aceasta se adaugă costurile generate de colectarea și gestionarea deșeurilor alimentare. În același timp, aproximativ 10% din alimentele disponibile consumatorilor din UE sunt risipite.
De la oala cu mâncare pentru trei zile la alt preparat în fiecare zi
„Obiceiurile alimentare reprezintă probabil unul dintre factorii cu impactul cel mai mare în finanțele personale și ale unei familii, pentru simplul motiv că mâncăm în fiecare zi, de mai multe ori, și orice schimbare a acestui comportament, evident, se multiplică din punct de vedere financiar și nu numai”, declară pentru „Adevărul” Adrian Asoltanie, expert în educație financiară.
El spune că s-a schimbat inclusiv felul în care gătim acasă: mâncarea pregătită pentru mai multe zile este înlocuită tot mai des de mese diferite de la o zi la alta.
„Cred că un factor foarte important îl reprezintă o schimbare culturală în alimentația românilor, și anume trecerea din ce în ce mai accentuată de la obiceiul clasic de a-ți găti ceva în casă. De obicei, acest gătit se baza pe produse de bază. Aveai, practic, o mâncare făcută, fie ciorbă, fie felul doi, din produse de bază - cartofi, fasole, varză, lucruri destul de ieftine - la care se adăuga ceva proteină, carne de pui, carne de porc, cârnați și altele”, opinează Adrian Asoltanie.
Același sistem avea și avantajul că mâncarea pregătită nu era destinată unei singure mese.
„Nu doar că se gătea în casă și se gătea ieftin, dar se gătea foarte eficient, în sensul că se pregătea o oală de ciorbă și o oală de felul doi și se consuma din aceste feluri de mâncare până se terminau. Practic, se gătea o dată și se mânca două, trei, uneori chiar și patru zile din aceleași mâncăruri”, completează acesta.
La ce ne putem aştepta de la un nou Guvern? Analist: „Este semnul unei noi poziționări: președintele vs. partide”Când fiecare membru al familiei comandă altceva
Un alt obicei care poate crește nota de plată constă în a comanda mâncare, mai ales atunci când fiecare membru al familiei își alege separat preparatul.
„Când comanzi, de cele mai multe ori, fie că e o platformă, fie că e o aplicație, ești mult mai tentat de oferte, de abundența din meniu, tinzi să cumperi și din aia, și din aia, și din aia și atunci, iarăși, poate crește risipa”, explică expertul.
Problema devine și mai vizibilă într-o familie în care preferințele sunt diferite.
„Se mai întâmplă ceva în momentul în care, într-o familie, de exemplu, să presupunem doi adulți cu un copil sau cu doi copii, fiecare dorește să mănânce altceva și de la fiecare mai rămâne 10, 15, 20% mâncare nemâncată, care, de asemenea, ajunge la gunoi, bazându-se pe preferințele personale. Unul vrea burger, altul vrea pizza, altul vrea sushi și, practic, această mâncare riscă să ajungă la gunoi,” atrage atenția specialistul.
Analiza publicată de Parlamentul European arată că risipa apare și din felul în care facem cumpărăturile. Promoțiile ne pot determina să cumpărăm mai mult decât avem nevoie, iar lipsa unui plan pentru mesele următoare face ca o parte dintre alimente să rămână nefolosite. O altă problemă este confuzia dintre termenele de pe ambalaje. Potrivit unui studiu al Comisiei Europene citat în analiză, până la 10% din risipa alimentară anuală ar putea avea legătură cu înțelegerea greșită a acestor date.
Cum reducem factura pentru mâncare
Există însă câteva obiceiuri prin care putem reduce cheltuielile cu mâncarea.
„Aș spune că, de departe, cel mai mare impact îl are revenirea la obiceiul de a-ți găti în casă, de a-ți găti pentru câteva zile. Eventual, cu atât mai mult impact asupra bugetului ar avea dacă ți-ai lua la serviciu mâncare gătită de acasă”, recomandă Adrian Asoltanie.
O altă soluție este stabilirea meniului înainte de mersul la cumpărături, astfel încât produsele cumpărate să corespundă meselor pe care familia intenționează efectiv să le pregătească.
„Un alt obicei care cred eu că are un impact foarte puternic asupra bugetului de mâncare este obiceiul de a-ți face un meniu săptămânal sau un meniu pe mai multe zile, iar în baza meniului să-ți faci o listă de cumpărături, de ingrediente și de produse necesare. În felul ăsta ți-ai organizat mult mai bine partea de mâncare și, implicit, și bugetul, iar efectul ar fi cu siguranță mai bun și în zona de evitare a risipei și a mâncării aruncate”, adaugă acesta.
La nivel european, reducerea risipei nu mai este doar o recomandare. Noile reguli adoptate în 2025 stabilesc pentru statele membre obiective obligatorii până la 31 decembrie 2030: reducerea cu 10% a deșeurilor provenite din procesarea și producția alimentară și cu 30% pe cap de locuitor a celor provenite, cumulat, din comerț, restaurante, servicii alimentare și gospodării, raportat la media anuală din perioada 2021-2023.




















































