Autostrada Unirii, aproape de lansarea la licitație pentru construcție. Cum avansează proiectul

0
Publicat:

Indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile Autostrăzii Unirii, finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost aprobaţi luni în şedinţa de Guvern, a anunţat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Traseul Autostrăzii Târgu Mureș –Târgu Neamț, Foto: Facebook Sorin Grindeanu
Traseul Autostrăzii Târgu Mureș –Târgu Neamț, Foto: Facebook Sorin Grindeanu

Potrivit acestuia, până la sfârşitul acestui an se vor lansa în licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia lor.

,,Am aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, indicatorii tehnico-economici pentru două dintre secţiunile A8 (Autostrada Unirii), finanţate prin PNRR! Pentru Secţiunea Târgu Mureş-Miercurea Nirajului (22 km) - care va tranzita judeţul Mureş - sunt alocate 3,64 miliarde de lei. Aici vor fi construite 16 poduri, 16 pasaje şi 4 structuri casetate, la care se adaugă un drum de legătură cu A3 (2,39 km). Pentru Secţiunea Leghin - Târgu Neamţ (29,91 km) - ce va tranzita judeţele Neamţ şi Iaşi - suma alocată este de 2,51 miliarde de lei. Pe această secţiune vor fi construite 13 poduri, 11 pasaje şi două viaducte", a notat Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, până la sfârşitul anului, vor fi lansate în licitaţie contractele pentru proiectarea şi execuţia acestor două secţiuni cu o lungime cumulată de 52 de km.

,,Sunt paşi concreţi pentru construcţia A8 (Autostrada Unirii) ce va avea o lungime totală estimată de 311 km (Târgu Mureş - Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni)", a adăugat el.

În data de 22 noiembrie, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu anunţa că secțiunile de capăt ale Autostrăzii Târgu Mureș - Târgu Neamț (A8) au fost avizate în Consiliul Tehnico - Economic al Ministerului Transporturilor şi în Consiliul Interministerial la Ministerul Dezvoltării.

Au fost avizați în ședința Consiliului interministerial de avizare lucrări publice de interes național și locuințe la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației indicatorii tehnico-economici aferenți ultimelor două secțiuni de autostradă cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre secțiunea 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și legătura la A3 și secțiunea 3 Leghin – Târgu Neamț, aferente Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț”, a precizat Scrioșteanu.

Caracteristicile prevăzute pentru cele două secțiuni 

*Secțiunea 1 Târgu Mureș – Miercurea Nirajului (22 km) și legătura la A3 (2,4 km)

- lungime totală de 24,390 km

- 16 poduri

- 16 pasaje

- patru structuri casetate

- trei noduri rutiere: 1) la Autostrada Transilvania (km 2+180), 2) DN13 Târgu Mureș (km 10+110) și 3) DJ151D Miercurea Nirajului (km 21+320)

- un Centru Întreținere și Coordonare

- două parcări de scurtă durată

- drum de legătură 2,390 km

– sunt traversate U.A.T-uri din județul Mureș

*Secțiunea 3 Leghin – Târgu Neamț km 181+195 – km 211+107

- lungime totală de 29,912 km

- 13 poduri

- 11 pasaje

- două viaducte

- două noduri rutiere: 1) DN15B (Vânători-Neamț) și 2) DN15C (Târgu Neamț)

- patru spații de servicii

- un Centru Întreținere și Coordonare

– sunt traversate următoarele U.A.T-uri din județul Neamț: Vânători-Neamț, Agapia, Târgu-Neamț, Grumăzești, Petricani, Urecheni, Timișești și Păstrăveni și Moțca din județul Iași

Traseul Autostrăzii Târgu Mureș –Târgu Neamț continuă traseul Autostrăzii Turda – Târgu Mureș (A3), în zona localității Gheorghe Doja, facilitând traficul auto pe direcția Vest-Est, între Transilvania și Moldova. Autostrada A8, cunoscută și ca Autostrada Unirii, este cuprinsă în Master Planul General de Transport al României.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite