INTERVIU 7 din 10 adulți din România au probleme cu greutatea. De ce punem kilogramele la loc după ce slăbim

Obezitatea afectează tot mai mulți români și nu mai poate fi privită drept o simplă consecință a alimentației excesive sau a lipsei de mișcare. Obezitatea este o boală cronică, influențată de factori biologici, genetici, hormonali, psihologici și de mediul în care trăim. Prof. dr. Cătălina Poiană explică pentru „Adevărul” de ce este atât de dificil să slăbim și să ne menținem greutatea, ce riscuri aduce obezitatea pentru sănătate și ce ar trebui să schimbe România pentru a reduce fenomenul în următorii ani.

Prof. dr. Cătălina Poiană. Sursă foto: Arhiva personală

Cât de gravă este în prezent problema obezității în România? Care sunt cele mai recente date pe care le avem și ce ne arată studiile despre evoluția obezității în rândul adulților români în ultimii ani?

Prof. dr. Cătălina Poiană: Obezitatea este o boală cronică, netransmisibilă, progresivă și recidivantă și reprezintă o problemă reală de sănătate publică. Astăzi, la nivel mondial, sunt peste un miliard de persoane care suferă de obezitate. În această cifră sunt aproximativ 880 de milioane de adulți și cam 160 de milioane de copii și adolescenți.

Dar poate cel mai îngrijorător este trendul, care este ascendent, pentru că se estimează ca undeva prin anul 2035 cifra aceasta să ajungă către 1,9 miliarde. Adică undeva una din patru persoane, în anul 2035, se așteaptă să fie cu obezitate. Și poate la fel de îngrijorător este faptul că și obezitatea în copilărie înregistrează creșteri importante.

Se estimează că va crește cu 100% către anul 2035, comparativ cu anul 2020. Iar legat de obezitatea la copii, vreau să precizez faptul că, dacă ne referim la copii de vârstă școlară, prevalența a crescut de undeva de la 4% în anul 1975 până la 20% în anul 2022. De fapt, este o premieră mondială: este pentru prima oară în istoria omenirii când copiii cu obezitate depășesc numărul copiilor care sunt subponderali.

Dacă ne referim strict la România, anul 2025 a adus, într-adevăr, niște cifre îngrijorătoare și pentru noi. Aproximativ 70% dintre adulți prezentau suprapondere și obezitate și aproximativ 39-40% chiar obezitate. În privința copiilor, dacă ne referim la grupa de vârstă 5-9 ani, sunt undeva peste 300.000 de copii cu suprapondere și obezitate, iar dacă ne ducem la grupa de vârstă 10-19 ani, sunt peste 460.000 de copii cu suprapondere și obezitate.

Și poate un lucru care trebuie subliniat este faptul că încă din copilărie pot apărea complicații de tip hipertensiune arterială, hiperglicemie, hipertrigliceridemie sau boală steatozică hepatică asociată disfuncției metabolice, care pot fi atribuibile unui indice de masă corporală crescut.

De ce continuă să crească obezitatea, deși există mai multe informații ca niciodată despre alimentație și mișcare? Cât cântăresc, în realitate, alimentația, sedentarismul, somnul insuficient, stresul, factorii hormonali, genetica și mediul în care trăim?

Cred că ar trebui să plecăm de la date și de la studii și de la cifre. Aproximativ doar 11% dintre persoanele care au obezitate reușesc să piardă mai mult de 10% din greutatea lor corporală și doar 5% dintre persoane reușesc să își mențină această scădere de peste 10% un an de zile sau chiar mai mult.

Și cred că trebuie să subliniez faptul că multă vreme obezitatea a fost greșit înțeleasă și trivializată ca o simplă problemă de stil de viață, care putea fi adresată printr-o simplă afirmație. Însă această abordare simplistă și care este totodată și stigmatizantă desconsideră evidențele științifice vaste care sunt existente la ora actuală și care demonstrează că obezitatea, ca și alte boli cronice, e o condiție heterogenă și ea rezultă din interacțiunea complexă a unui număr foarte mare de factori socio-psiho-biologici care determină această creștere excesivă în greutate, care are repercusiuni asupra stării de sănătate a populației.

Ce vreau să mai subliniez este faptul că, odată ce se instalează obezitatea, sunt o serie întreagă de factori neuro-hormonali care se opun scăderii în greutate și care fac ca obezitatea să rămână o problemă de sănătate pe tot parcursul vieții. Este, de asemenea, important de subliniat faptul că, în asemenea situații, există urcușuri și coborâșuri ale greutății care, pe termen lung, au repercusiuni nefavorabile asupra stării de sănătate.

De fapt, obezitatea apare atunci când avem un dezechilibru între aportul și consumul de energie, iar în condiții normale acest echilibru, această balanță energetică a organismului, este reglată la nivelul creierului pe baza unor semnale care vin din periferie, de la țesutul adipos, de la pancreas, de la intestin, iar aceste informații vin pe cale nervoasă și endocrină.

În momentul în care se produce acest dezechilibru între aportul și consumul energetic, acesta apare pentru că sunt fie modificări la nivelul acestor semnale periferice, dar intervine și predispoziția genetică. Pot interveni și o serie întreagă de medicații pe care le iau pacienții. De asemenea, intervin factorii de mediu, factori sociali, factori psihologici și nu trebuie să uităm nici plăcerea legată de consumul de alimente, așa-numita componentă hedonică.

Cât de mult contează kilogramele acumulate de-a lungul vieții și când ar trebui să intervenim? Există o vârstă sau anumite perioade - după 30-40 de ani, menopauză, sarcină etc. - în care riscul de obezitate crește semnificativ?

Cea mai eficientă abordare în domeniul obezității o reprezintă prevenția. Și aici aș merge, în primul rând, pe educație, educație pentru sănătate, pentru ca să prevenim sau să reducem apariția obezității, atât în rândul copiilor, cât și al adulților.

Într-adevăr, sunt anumite perioade din viața noastră în care poate riscul este mai mare. Și, pentru exemplificare, aș vorbi de femei și anume de perioada de menopauză. De ce aduc acest subiect în discuție? Pentru că, în premenopauză, femeia, spre deosebire de bărbat, este mai protejată.

Ca urmare a profilului hormonal estrogenic, ea are, să zic așa, o protecție în ceea ce privește sănătatea cardiometabolică. Ea are o distribuție diferită a țesutului adipos, are mai puțină adipozitate viscerală, cea care e cu cel mai mare risc cardiometabolic, are mai multă adipozitate subcutanată și în jumătatea inferioară a corpului.

De asemenea, înainte de menopauză, femeia are o homeostazie glicemică mai favorabilă, în sensul că are o sensibilitate mai bună la insulină, are o prevalență mai scăzută a diabetului zaharat tip 2 și la aceasta se adaugă și un profil lipidic care o protejează mai mult, având HDL-colesterolul mai mare și LDL-colesterolul și trigliceridele ceva mai scăzute.

După instalarea menopauzei, ca urmare a pierderii protecției estrogenice prin ieșirea din funcție a ovarelor, femeia pierde toate aceste mecanisme protective față de riscul cardiometabolic și femeia în postmenopauză înregistrează și ea o creștere a adipozității viscerale, de asemenea cu scăderea sensibilității la insulină, cu un profil lipidic de tip aterogen, cu creșterea riscului de obezitate, de sindrom metabolic, de risc cardiometabolic.

Deci, de multe ori, unele lucruri au și o explicație dacă ne referim, spre exemplu, la această perioadă de viață a femeii, respectiv perioada de postmenopauză. Cu atât mai mult cu cât în această perioadă este și componenta psiho-emoțională importantă, pentru că pot să apară probleme în viața de cuplu, este perioada în care părinții sunt în vârstă și se pot pierde, copiii au ajuns la maturitate și părăsesc cuibul. Deci sunt foarte multe elemente care, din punct de vedere emoțional, pot să contribuie la acest dezechilibru pe care îl înregistrează femeia în postmenopauză.

Care sunt primele consecințe ale obezității asupra organismului și ce boli apar cel mai frecvent în timp? Ce date avem despre legătura cu diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecțiunile endocrine și anumite forme de cancer?

Obezitatea vine la pachet cu foarte multe complicații. Ca să înțelegem mecanismul, în momentul în care avem obezitate sau un țesut adipos în exces visceral, acea obezitate viscerală despre care vorbeam, acest lucru antrenează depunerea țesutului adipos și în alte organe.

Practic, se poate depune țesut adipos la nivelul cordului, la nivelul vaselor, în pancreas, în ficat, în mușchi și în toate aceste organe antrenează disfuncție metabolică și lipotoxicitate. Cu alte cuvinte, obezitatea e o boală cronică, este o boală a adipozității în exces, dar nu este doar un simplu țesut adipos în exces, ci cu o funcționalitate anormală, care are repercusiuni asupra stării de sănătate și care crește riscul pe termen lung al unor complicații și chiar determină, pe termen lung, posibilitatea reducerii speranței de viață.

Complicațiile sunt din cele mai diverse zone. Pot să fie complicații cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, boala arterială coronariană, tromboembolismul pulmonar, dislipidemiile, accidentul vascular cerebral, insuficiența cardiacă. Pot să fie complicații în sfera metabolică, cum ar fi diabetul zaharat tip 2 sau prediabetul sau guta. Și trebuie să știți că obezitatea contribuie cam la 40-44% din încărcătura de diabet zaharat tip 2.

De asemenea, un capitol de complicații care poate nu sunt atât de bine cunoscute îl reprezintă riscul de cancer și aș exemplifica riscul de cancer de sân la femeia în postmenopauză. Riscul ca o femeie în postmenopauză să facă un cancer de sân este similar cu riscul pe care îl are, spre exemplu, terapia hormonală de menopauză. De asemenea, obezitatea poate să crească riscul de cancer de ovar, de endometru, de tiroidă sau de o serie întreagă de cancere din sfera digestivă, cum ar fi cele de esofag, colon, rect, pancreas, ficat sau colecist.

O altă mare categorie de complicații sunt cele din sfera gastrointestinală, și anume poate să fie boala de reflux gastroesofagian sau încărcarea grasă a ficatului, care acum și-a schimbat denumirea și se cheamă boală steatozică hepatică asociată disfuncției metabolice. De asemenea, riscul de litiază biliară.

Sfera complicațiilor merge și în alte zone. Poate să fie în sfera pulmonară, astm bronșic sau sindromul de apnee în somn, care el per se este un factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

De asemenea, infertilitate sau sindrom de ovar polichistic, care și el și-a schimbat în ultima vreme denumirea și la ora actuală se numește sindrom ovarian metabolic poliendocrin, tocmai pentru a sublinia implicația patogenică a mecanismelor metabolice. Sau complicații osteoarticulare, de tipul gonartrozei, sau dureri lombare. Deci sfera complicațiilor este foarte mare.

De ce este atât de greu pentru multe persoane să slăbească și, mai ales, să nu pună kilogramele la loc? Ce ne spun studiile despre mecanismele hormonale și metabolice prin care organismul se adaptează după scăderea în greutate și cât de realistă este ideea că obezitatea poate fi rezolvată doar prin „mănâncă mai puțin și fă mai multă mișcare”?

Uneori este foarte dificil să slăbești pentru că, în momentul în care ții o dietă și înregistrezi o scădere în greutate, această scădere în greutate modifică sistemul homeostatic al organismului, deci acel sistem care asigură echilibrul și stabilitatea organismului.

Spre exemplu, dacă ai ținut o dietă restrictivă, ai reușit să scazi în greutate, organismul se activează și consideră acest lucru ca pe un pericol și își activează o serie întreagă de mecanisme adaptative care țin, să zic așa, de creșterea foamei și de scăderea consumului energetic.

De ce crește foamea? Pentru că nu crește doar simpla foame, ci crește și preferința pentru niște alimente care sunt mult mai dense din punct de vedere caloric. Și acest lucru se întâmplă datorită faptului că se produce un dezechilibru între hormonii care ne fac foame și hormonii care ne dau senzația de sațietate. Respectiv, hormonii care produc foame cresc, cum ar fi grelina sau neuropeptidul Y, iar hormonii care, din contră, ne dau sațietatea, deci senzația de saturație, scad. Și dintre aceștia exemplific leptina, GLP-1, melanocortina sau peptidul YY.

Deci, practic, organismul percepe această scădere bruscă în greutate ca pe ceva rău care i se întâmplă și activează aceste mecanisme de adaptare, care fac ca nu doar să nu mai scădem în greutate, dar să și creștem în greutate și să punem la loc toate kilogramele pe care le-am pierdut.

Și aș vrea să subliniez faptul că atunci când se întâmplă asemenea situații, adică scădem în greutate și apoi creștem în greutate, aceste oscilații pot să aibă repercusiuni extrem de nefavorabile asupra compoziției corporale. De obicei, când este o scădere bruscă în greutate, cu o dietă restrictivă pe care nicio persoană nu o poate ține foarte multă vreme, dacă nu este bine controlată dieta, dacă nu este asigurat un aport proteic adecvat care să vină și cu exercițiu fizic, se pierde, pe lângă țesut adipos, și masa musculară.

Ulterior, când începi să crești în greutate, de cele mai multe ori crești în greutate doar pe seama țesutului adipos și acest lucru face să apară acest dezechilibru și mai mare între proporția de țesut adipos și masa musculară, care, în final, are repercusiuni asupra stării de sănătate.

Deci aceste oscilații cu scădere, apoi creștere în greutate sunt toate pe un trend ascendent și de fiecare dată ajungi să crești în greutate după un asemenea episod, poate chiar mai mult decât aveai în momentul în care ai început acea dietă restrictivă și care nu a fost bine controlată.

Dieta trebuie să fie echilibrată și proteinele, mai ales atunci când ținem un regim de slăbire, trebuie să fie echilibrate ca și componentă în alimentație, dar ele trebuie să fie dublate de aportul de fibre, legume. Practic, proteina trebuie asociată cu legume și, în general, reducerea proteinelor nu este recomandată, mai ales atunci când ai un regim de slăbire drastic, pentru că trebuie să ne prezervăm masa musculară și acest lucru nu se poate face decât prin aport proteic, care să fie dublat și de exercițiul fizic, de exerciții de forță.

Deci aceste două lucruri trebuie să meargă împreună dacă vrem să conducem la o scădere în greutate corectă, sănătoasă, pentru că ne interesează nu doar să scădem în greutate, dar să scădem de calitate, adică să nu fie modificată și mai tare compoziția corporală în urma acestor diete sau acestor tentative de scădere în greutate.

Ce metode au cele mai bune rezultate pe termen lung în tratamentul obezității? Pentru cine sunt suficiente schimbările de stil de viață, când este indicată medicația și când se ajunge la chirurgia bariatrică? Ce rezultate și rate de recâștigare a greutății arată studiile pentru aceste variante?

În primul rând, ceea ce trebuie să spunem este că atunci când ne aflăm în fața unei persoane care este supraponderală sau care are obezitate, indiferent de gradul de obezitate, asociată sau nu cu complicații, în toate aceste categorii este foarte importantă modificarea stilului de viață, cu o dietă echilibrată și cu o activitate fizică făcută cu regularitate.

Practic, se recomandă intervenția farmacologică-terapeutică în momentul în care pacientul este supraponderal, dar are și complicații, sau când pacientul are pur și simplu obezitate și când, practic, prin regimul de viață, scăderea în greutate a fost insuficientă sau pacientul nu a reușit să-și mențină pe termen lung această scădere în greutate.

Procentul de scădere în greutate este important, pentru că, în funcție de cât scădem în greutate, acest lucru ameliorează complicațiile obezității.

O scădere în greutate cam de până la 5% poate să amelioreze hiperglicemia sau hipertensiunea. Dacă însă scădem mai mult în greutate, undeva între 5 și 10%, putem deja să ne așteptăm la prevenirea apariției diabetului zaharat tip 2 sau la ameliorarea sindromului ovarian metabolic poliendocrin, a dislipidemiei sau a bolii steatozice hepatice asociate disfuncției metabolice.

Dacă însă scăderea în greutate este și mai importantă, undeva la 10-15% din greutatea corporală, putem să avem beneficii asupra bolii cardiovasculare, asupra sindromului de apnee în somn, asupra bolii de reflux sau asupra gonartrozei.

Dacă mergem mai departe și scădem în greutate procente și mai importante, cum ar fi un procent de peste 15%, aici deja putem să vorbim despre beneficii și mai importante în sfera cardiovasculară, despre ameliorarea complicațiilor cardiovasculare, chiar despre tendința de scădere a mortalității de origine cardiovasculară datorată excesului ponderal și chiar putem să ne gândim la remisiunea diabetului zaharat tip 2.

Deci scăderea în greutate are beneficii importante asupra reducerii acestor comorbidități ale obezității, care sunt de fapt boli cronice, netransmisibile, care fiecare dintre ele înseamnă scăderea calității vieții, chiar scurtarea vieții pacienților, ceea ce înseamnă o mare încărcătură economică asupra sistemelor de sănătate.

Este o greșeală să se folosească pentru scăderea în greutate medicamente care sunt aprobate pentru diabet. Medicamentele trebuie administrate pentru afecțiunile pentru care au indicație. Deci medicamentele care sunt aprobate pentru diabet trebuie să se dea în tratamentul diabetului zaharat tip 2. Medicamentele care sunt aprobate pentru controlul greutății, pentru obezitate, trebuie recomandate în controlul obezității.

Și sfătuiesc toți pacienții să nu se informeze după surse neoficiale și să folosească în permanență surse medicale, surse verificate, surse autentice, atât în ceea ce privește recomandările, cât și procurarea medicamentelor. Să nu cadă în plasa de a-și lua recomandări din surse neautorizate sau de a-și procura medicamente din surse neoficiale și care nu sunt verificate, pentru că toate aceste lucruri pot avea repercusiuni grave asupra stării de sănătate.

Dacă am vrea să reducem semnificativ obezitatea în România în următorii zece ani, ce ar trebui schimbat concret? Ce măsuri de prevenție și politici publice s-au dovedit eficiente în alte țări și ce ar trebui făcut la noi, dincolo de recomandarea individuală de a mânca mai sănătos și a face mișcare?

Trebuie părăsită acea afirmație trivială și simplistă, „mănâncă mai puțin și mișcă-te mai mult”. Cred că trebuie să pornim de la principiul fundamental de a recunoaște obezitatea ca o boală cronică.

Și această recunoaștere a obezității ca o boală cronică trebuie făcută atât în rândul populației, și acest lucru se poate realiza prin educație pentru sănătate, trebuie să conștientizăm societatea și populația asupra consecințelor pe care le are obezitatea asupra stării noastre de sănătate. Dar, în același timp, trebuie crescută și pregătirea profesională a personalului medical, a profesioniștilor din sănătate, și să înțeleagă că obezitatea este, într-adevăr, o boală cronică și că, cel mai corect, trebuie abordată într-o echipă multidisciplinară.

Tocmai datorită faptului că există atât de multe complicații care sunt în sfere atât de diferite, cu certitudine o singură specialitate nu poate să acopere heterogenitatea manifestărilor fenotipice pe care le poate aduce obezitatea ca boală.

Ea trebuie recunoscută și oficial ca boală cronică și, când spun acest lucru, mă refer la faptul că trebuie susținută, ca și alte boli cronice, prin Program Național de Prevenție și de Tratament.

În permanență, noi trebuie să vorbim de aceste două componente: prevenția și tratamentul. Când vorbim de tratament, într-adevăr, trebuie să existe o susținere, prin acest Program Național, a tratamentului modern și care este atât de eficient pentru obezitate, în special la pacienții care au un risc înalt, deci la categoriile de risc sever, cu complicații care au repercusiuni importante asupra stării de sănătate.

Poate cel mai important aspect este cel al prevenției, al educației pentru sănătate, al abordării unui stil de viață sănătos. Și cred că nu spun foarte mult dacă spun că reducerea obezității presupune trecerea de la o responsabilitate individuală la o abordare holistică la nivel de societate, la schimbarea mediului, în primul rând, acest mediu obezogen în care trăim la ora actuală.

Și este suficient să privim în jurul nostru, să vedem că sunt tot felul de opțiuni nesănătoase care sunt mult mai ieftine, sunt foarte multe produse care sunt ultraprocesate și toate aceste produse alimentare hipercalorice și nesănătoase sunt prezente peste tot. Vă dau un exemplu: când te duci într-un supermarket, acolo, la casele de marcat, găsești o grămadă de asemenea produse nesănătoase.

Cred că ar trebui să reglementăm atât în școli, cât și în mediile publice, alimentația sănătoasă. Adică, în școli, atenție mare la alimentația de tip fast-food, la toate acele automate cu dulciuri sau cu sucuri carbogazoase. Și trebuie să știți că una dintre cauzele obezității la copii și adolescenți, pentru populația românească, o reprezintă lipsa activității fizice și consumul exagerat al acestor sucuri dulci.

De asemenea, ar trebui să se impună în cantinele acestor unități de învățământ, ale instituțiilor publice, rețete echilibrate și o alimentație sănătoasă.

Poate că ar trebui intervenit și la nivel de politici fiscale și economice, să se taxeze ceva mai mult aceste produse nocive, iar acest supliment de taxe pe alimentele ultraprocesate sau cu mult zahăr să poată fi utilizat ulterior pentru subvenționarea unor programe, iar alimentele sănătoase, la rândul lor, să fie subvenționate.

Și poate că ar trebui să umblăm puțin și la politica de marketing și să fie informări mai clare către populație, să fie mai puține reclame pentru asemenea produse cu conținut mare în zahăr, sare sau grăsimi, mai ales în orele de audiență mare a copiilor.

Produsele cred că ar trebui, pe undeva, etichetate, așa-numita etichetare frontală simplificată. Adică, un simplu exemplu, cod de culori pe ambalaje care să arate instant gradul nutrițional, adică alimente sănătoase și mai puțin sănătoase.

Dar, încercând să pun toate aceste lucruri la un loc, consider că abordarea reală a problemei obezității nu se poate face decât în condițiile în care va exista o colaborare clară între societatea civilă, autorități, sistemul de învățământ, profesioniștii din sănătate, asociațiile de pacienți, ca să se creeze un mediu în care alegerile acestea sănătoase de viață să fie mai ușor de făcut pentru toată lumea.

Și cred că, da, e de bază să avem o dietă sănătoasă și un regim adecvat al activității fizice. Dar stil de viață înseamnă și somn echilibrat, înseamnă și evitarea stresului, înseamnă și evitarea toxicelor și a dependențelor, înseamnă și relații interpersonale sănătoase, care sunt foarte importante.

Cred că trebuie să trecem la această abordare în care să fie implicați deopotrivă și decidenții, și societatea, iar această abordare a pacienților cu obezitate trebuie să fie făcută de-a lungul întregii vieți.

Este adevărat, sunt foarte importante aceste eforturi de prevenție primară, când măsurile trebuie luate încă din copilărie și familia trebuie, de asemenea, implicată, dar serviciile de sănătate trebuie să fie integrate, trebuie să asigure un continuum de îngrijire, trebuie să promoveze starea de sănătate, trebuie să promoveze prevenția bolii, diagnosticul adecvat cu evaluarea tuturor complicațiilor, tratament în momentul în care acesta se impune, de asemenea programe de reabilitare și de management integrat, holistic, al problemei obezității.