De ce unii oameni rămân tineri la 70 de ani și alții obosesc la 40
0Un studiu publicat în august 2025 în Frontiers in Nutrition, cu titlul „Lifestyle Interventions and Biological Aging: A Systematic Review of Dietary, Exercise, and Stress-Reduction Pathways”, arată că felul în care trăim se reflectă direct în ritmul de îmbătrânire al organismului. Alimentația, mișcarea, somnul și nivelul de stres produc modificări măsurabile în procesele prin care corpul își menține vitalitatea sau, dimpotrivă, începe să cedeze.
Autorii explică faptul că obiceiurile zilnice pot modifica modul în care funcționează sistemele interne ale corpului. O dietă bogată în legume, fructe, polifenoli și grăsimi sănătoase susține echilibrul metabolic și imunitar. Regimurile cu puține calorii sau mesele programate la ore fixe schimbă modul în care organismul gestionează energia și influențează durata de viață biologică.
Mișcarea are efecte la fel de clare. Antrenamentele regulate, fie moderate, fie scurte și intense, cresc eficiența cu care organismul produce și folosește energia. În studiile incluse în analiza din 2025, aceste modificări au apărut rapid, chiar după câteva sesiuni, semn că organismul reacționează prompt atunci când primește stimulii potriviți.
Perspectiva psihologică: siguranța ca motor al longevității
„Astăzi, știința ne arată că îmbătrânirea nu este un program scris în gene, un calendar care se derulează automat. Avem, însă, un corp care înregistrează fiecare emoție, fiecare relație, fiecare poveste spusă și nespusă în familie. Avem un sistem nervos care își face propriile calcule despre cât de sigură este lumea. Iar aceste calcule modelează cât de repede sau cât de încet îmbătrânim. Cei care îmbătrânesc frumos sunt, cel mai adesea, cei al căror corp a învățat să nu trăiască în frică, ci să stea în siguranță”, declară psihologul clinician Alina Anghelescu pentru „Adevărul”.
Teoria Polivagală, spune ea, arată că fiecare dintre noi are un radar intern care scanează permanent mediul. Radarul nu folosește cuvinte și nu ține cont de rațiune, el percepe sunetul vocii, privirea celuilalt, atmosfera unei camere, ritmul propriei respirații. Dacă acest sistem percepe siguranță, corpul intră în starea ventral vagală, în care se regenerează, inflamația scade, digestia funcționează, iar inima se relaxează. Dacă detectează pericol, real sau transmis prin poveștile familiei ori prin propriile traume, corpul trece în modurile de supraviețuire: luptă, fugă, îngheț sau prăbușire.
„Și așa începe, în tăcere, îmbătrânirea accelerată. Nu prin riduri. Nu prin vârstă. Ci prin oboseala unui sistem nervos care nu a cunoscut destulă siguranță. Oamenii care îmbătrânesc lent nu sunt cei fără stres. Sunt cei care se întorc mereu acasă în corpul lor”, explică aceasta.
În terapie, spune psihologul, modul în care cineva îmbătrânește își are rădăcinile mult mai devreme, uneori cu generații înainte. Bătrânețea poate fi asociată cu retragerea, cu declinul, cu rușinea sau, în unele familii, cu renașterea și libertatea: primele călătorii după 70 de ani, pasiuni redescoperite, creativitate târzie. Toate acestea devin hărți interioare care pot limita sau pot permite transformarea.
„Sensul poate fi un antiinflamator emoțional și biologic”, spune Alina Anghelescu. Observația sa aduce a ceea ce nota Carl Gustav Jung, care considera lipsa sensului drept una dintre cele mai mari boli ale omului modern. O viață fără sens îmbătrânește repede, pentru că organismul se blochează în supraviețuire în loc să rămână în creație.
Oamenii care îmbătrânesc lent sunt cei care știu, în moduri foarte diferite, pentru ce trăiesc. Cei care rămân curioși, care își permit să se transforme, care întrețin relații care hrănesc și nu rănesc. Sigur că obiceiurile contează: somn bun, mers pe jos, mese regulate, respirații lente, timp petrecut în natură. Dar toate acestea funcționează cu adevărat doar când sistemul nervos are un minim de siguranță.
„Îmbătrânirea nu este finalitatea vitalității. Este o altă șansă”, spune psihologul. „De fapt, îmbătrânirea este ritmul la care ne rescriem povestea. Este momentul în care putem renegocia loialități vechi, putem lăsa în urmă scenarii care nu ne mai aparțin și putem crea o versiune mai liberă a noastră. Îmbătrânirea nu este despre pierdere, ci despre reconfigurare. Nu este sfârșitul vitalității. Este începutul unei alte vitalități. Și poate că acesta este adevăratul secret al celor care par să îmbătrânească mai lent, nu se luptă cu timpul ci îl transformă cu sens în prieten.”
Perspectiva lui Alberto Villoldo: „experimentul longevității”
Într-un interviu acordat „Adevărul”, Villoldo spune că „oamenii, balenele și delfinii sunt o excepție pentru că pot trăi încă 40–50 de ani după ce nu mai pot avea copii, tocmai pentru că devin păstrători ai înțelepciunii”. El interpretează această particularitate ca pe un „experiment biologic al longevității”, în care aceste trei specii ar fi participante, spre deosebire de restul mamiferelor care trăiesc doar cât este necesar pentru reproducere.
Alberto Villoldo numește această diferență „experiment” și sugerează că participarea conștientă la el depinde de felul în care funcționează creierul. Din perspectiva lui, „grupul de control” ar fi modul obișnuit de a îmbătrâni: mult, dar cu ani lungi de degradare și boală. Conceptual, el folosește metafora unei alternative: o viață lungă și funcțională, urmată de un declin scurt.
Acesta afirmă că sănătatea psihosomatică apare atunci când activăm rețele neuronale din zonele superioare ale creierului, asociate cu calmul, colaborarea și capacitatea de reglare. În schimb, rămânerea într-o stare mentală dominată de stres, frică, lipsă sau auto-critică ar întări circuitele vechi de supraviețuire, ceea ce „ne îmbolnăvește” în timp.
El vede aici o convergență între neuroștiință și tradițiile șamanice: capacitatea omului de a-și antrena atenția, respirația și starea interioară pentru a se deplasa din frică spre siguranță. Această idee se suprapune cu ce descriu psihologii clinicieni și cu rezultatele studiilor recente despre stres și inflamație: un sistem nervos reglat corect reduce presiunea biologică a stresului, ceea ce influențează direct ritmul îmbătrânirii.
Villoldo nu vorbește despre „nemurire”, ci despre o alegere între două traiectorii: o viață lungă și funcțională sau o viață lungă însoțită de ani de degradare. Diferența, în interpretarea lui, este legată de modul în care folosim capacitățile creierului pentru a crea siguranță, sens și stabilitate interioară, componente despre care și cercetările medicale arată că influențează sănătatea pe termen lung.
„Nu regret să îmbătrânesc. Este un privilegiu refuzat multora”
Gittleman, care are acum 76 de ani, spune: „nu regret să îmbătrânesc. Este un privilegiu refuzat multora”. Iar în spatele acestei afirmații se află cele șapte reguli ale longevității radicale pe care le promovează, un cadru în care prevenția, detoxifierea, structura celulară, microbiomul și flexibilitatea fasciei funcționează ca un ecosistem.
Un capitol central din carte privește imunitatea ca infrastructură biologică, nu ca slogan motivațional. Gittleman susține că organismul devine mai vulnerabil la inflamație odată cu vârsta și citează cercetări recente, inclusiv o analiză Harvard care leagă aerul uscat de o susceptibilitate crescută la infecții respiratorii, pentru a argumenta rolul micronutrienților. Ea insistă pe vitamina D pentru funcționarea imunității și a sistemului osos, pe zinc și vitamina C pentru răspunsul antiinflamator, pe quercetină pentru efecte antivirale și pe melatonină, pe care o numește „principalul antioxidant hormonal”.
Totodată, vorbește și despre expunerea la metale grele și a efectelor lor documentate asupra organismului. Gittleman citează cercetări despre impactul aluminiului, cadmiului și plumbului asupra funcțiilor cognitive, densității osoase și digestiei. În acest cadru, verificarea ingredientelor din antiperspirante, antiacide, suplimente sau produse de igienă devine o practică rezonabilă pentru limitarea încărcăturii toxice.
Compușii numiți AGEs (Advanced Glycation End Products), formați atunci când alimentele sunt expuse la temperaturi foarte ridicate, sunt asociați în cartea sa cu diabetul, bolile renale și declinul cognitiv. Cercetările din nutriție îi plasează printre factorii alimentari care accelerează inflamația și stresul oxidativ. Reducerea prăjelilor și a produselor ultra-procesate, asociată cu un aport ridicat de antioxidanți și fitonutrienți, scade încărcătura de AGEs și susține funcția metabolică.
Totodată, autoarea discută despre echilibrul dintre acizii grași omega-6 și omega-3 și afirmă că un raport de 3:1, prezent în uleiul din semințe de cânepă, susține flexibilitatea membranelor celulare și comunicarea hormonală. Alături de acest detaliu nutrițional, insistă pe hidratare, somn și ritm circadian ca piloni ai reparării interne, fără artificii și fără promisiuni rapide.
De altfel, Gittleman îl citează pe dr. George Brewer de la University of Michigan, care a discutat o posibilă asociere între utilizarea tot mai frecventă a cuprului în instalațiile sanitare și creșterea diagnosticelor de Alzheimer în secolul XX. Autoarea avertizează și asupra aportului de fier la bărbați și femeile aflate la postmenopauză: „Supraîncărcarea cu fier, odată cu vârsta, este cel puțin la fel de îngrijorătoare precum deficitul din tinerețe și la fel de periculoasă.”
Recomandările practice pe care le sugerează merg de la testarea apei potabile la ajustarea dietelor bogate în cupru sau fier prin aport de zinc, IP6 sau curcumină, pentru a reduce excesul acestor minerale în organism.
În același timp, Gittleman vorbește despre includerea probioticelor din alimente fermentate și extinde discuția către domeniul social: calitatea relațiilor, comunitatea și rețelele de sprijin devin predictori ai longevității la fel de importanți ca alimentația.
Notă: articolul include linkuri afiliate. Comisioanele obținute ajută la susținerea acestui site.
Se încarcă comentariile...
