Când e momentul potrivit să te muți de la părinți. "E important cum gestionează primele probleme care apar"

Presiunea de a pleca din casa părinților îi împinge pe tineri să facă cel mai scump pariu financiar de la începutul carierei. Să-ți cumperi libertatea înainte să ai un venit stabil se dovedește adesea o greșeală care te întoarce la punctul zero. Când ești cu adevărat pregătit să fii pe cont propriu și când e mai inteligent să nu te muți de acasă?

Sursă foto: Pixabay

„Deși statistica arată că în România există o tendință ca tinerii să înceapă o viață pe cont propriu la 20-30 de ani, totuși independența nu vine odată cu vârsta, ea depinde mult de contextul financiar, emoțional și cultural. Unii pleacă mai devreme pentru studii în străinătate sau alt oraș, dar independența nu este totală, iar alții stau cu părinții deși ar avea toate resursele pentru a economisi bani sau pentru a-și finaliza educația într-un mod mai facil”, explică pentru „Adevărul” psihologul clinician Luminița Tăbăran.

Să fii independent impune în primul rând resurse financiare pentru susținere, un venit constant, abilități de proiecție financiară (cum să-și calculeze bugetul, pe baza veniturilor și cheltuielilor), mai spune ea.

„Independența înseamnă să poți avea grijă de tine (hrană, curățenia, siguranța), dar și cum să gestionezi rapid problemele care pot apărea (când se strică ceva, unde și când trebuie plătite facturile). Tot aici trebuie luată în calcul inteligența emoțională, cum gestionezi stresul când ești singur, cum iei decizii rapid, cum construiești rutine sănătoase și îți organizezi programul. Când depinzi foarte mult de părinți această tranziție poate fi dificilă și uneori devine îngrijorătoare și apare renunțarea pentru confortul din cuibul părintesc”, atrage atenția specialista.

În opinia sa, este important să pleci de acasă când simți nevoia de autonomie, nu doar presiune socială și să fii conștient de toate dimensiunile traiului pe cont propriu, ceea ce impune o maturizare.

„Din păcate, uneori, tinerii sunt menținuți de părinți în acea adolescență întârziată, exprimată ca un ajutor prin confortul oferit, dar care limitează dezvoltarea psiho-emoțională a acestora, maturizarea, îngreunând adaptarea socială chiar și când există dorința desprinderii de cuib. Și aici putem aminti despre fenomenul de cuib gol care descrie perioada în care părinții rămân singuri acasă după ce copiii pleacă - de obicei pentru studii, muncă sau pentru a-și întemeia propria viață. Și este o tranziție emoțională care poate fi resimțită în mod diferit, fie de tristețe, de pierdere, de pierdere a sensului, respectiv a rolului de părinte, de anxietate, ceea ce poate împovăra emoțional copilul sau părinții pot deveni mult prea intruzivi. Însă, din fericire, există și situații sănătoase emoțional când părinții sprijină și susțin desprinderea copilului”, opinează Luminița Tăbăran.

Din punct de vedere psihologic, din perspectiva tânărului, plecarea de acasă este și ea o tranziție majoră: un amestec de libertate, entuziasm și uneori neliniște. „Chiar dacă la început există un entuziasm, e important cum gestionează primele probleme care apar. Sentimentul de autonomie ne ajută să descoperim cine suntem în afara familiei, să învățam să ne asumăm responsabilități, granițele devin mai clare, iar relația se schimbă din subordonare în egalitate, respectiv adult-adult. Uneori poate veni la pachet și cu conflicte interioare provocate de loialitatea față de familie. Ce trebuie reținut în plan psihologic, în relația cu părinții este că plecarea de acasă nu e o separare definitivă, ci o recalibrare a relației. Dacă ambele părți se adaptează, legătura devine mai matură, mai relaxată și, paradoxal, uneori chiar mai apropiată”, completează psihologul.

Când pleacă tinerii din UE de acasă

Potrivit datelor publicate de Eurostat, în 2024, tinerii din Uniunea Europeană au părăsit locuința părinților, în medie, la vârsta de 26,2 ani, ușor mai devreme decât în 2023, când media era de 26,3 ani. În ultimii peste 20 de ani, această vârstă a rămas relativ stabilă, variind între 26,1 și 26,8 ani.

Cele mai ridicate vârste la care tinerii pleacă de acasă, de peste 30 de ani, se înregistrează în Croația (31,3 ani), Slovacia (30,9), Grecia (30,7), Italia (30,1) și Spania (30,0). La polul opus, tinerii devin independenți mult mai devreme în statele nordice, precum Finlanda (21,4 ani), Danemarca (21,7) și Suedia (21,9).

Contextul economic cântărește mult în această decizie. Datele Eurostat arată că tinerii sunt mai afectați de costurile locuinței decât restul populației. În 2024, aproximativ 9,7% dintre cei cu vârste între 15 și 29 de ani trăiau în gospodării care alocau cel puțin 40% din venituri pentru locuință, peste nivelul din populația generală.

Diferențele între țări sunt vizibile. În Grecia și Danemarca, povara costurilor locuinței depășește 28–30%, în timp ce în state precum Croația sau Slovenia nivelul este mult mai redus.

În general, acolo unde tinerii pleacă mai devreme de acasă, costurile sunt mai greu de dus, ceea ce înseamnă că independența vine mai repede, dar cu presiune financiară mai mare. În schimb, în țările unde plecarea are loc mai târziu, această presiune este, de regulă, mai mică.

Cu alte cuvinte, momentul plecării nu ține doar de dorința de independență, ci și de cât de sustenabilă este această independență în practică.

Ce spun tinerii: între dorința de independență și realitatea financiară

Dilema plecării de acasă nu apare doar în studii sau în cabinetele psihologilor, ci este intens discutată și în mediul online. Pe platforme precum Reddit, tinerii vorbesc despre dorința de independență, dar și de teama de instabilitate financiară.

Un tânăr de 25 de ani povestește că, deși are economii și o relație bună cu părinții, simte că a bătut un pas în retragere revenind acasă și că își dorește din nou independența. În același timp, recunoaște că decizia de a se muta ar fi una mai degrabă emoțională decât rațională.

Mulți dintre cei care i-au răspuns îl sfătuiesc să mai aștepte. „Dacă ai posibilitatea, stai cu părinții până îți termini studiile și strânge cât mai mulți bani. După aceea vei putea lua o decizie mult mai sigură”, spune unul dintre utilizatori.

Alții atrag atenția asupra dificultăților concrete: fără un venit stabil, găsirea unei locuințe devine complicată, iar echilibrul între muncă și studii poate fi greu de gestionat. „Din punct de vedere financiar, e mai bine să rămâi. Independența nu ajută prea mult dacă ajungi să nu mai ai timp pentru tine sau să te descurci greu”, explică un alt participant.

„Dacă relația cu părinții este bună, mai stai o perioadă și economisește. Pune-ți un termen de 6-12 luni și mută-te atunci cu un plan, nu doar pentru sentimentul de independență”, îi recomandă altcineva.

„Independența e importantă, dar fără un fond de urgență riști să te întorci acasă, iar asta e exact situația pe care vrei să o eviți”, avertizează un alt utilizator.

Independența nu înseamnă doar să pleci de acasă

Un studiu publicat în jurnalul Emerging Adulthood, intitulat „Leaving the Parental Home by Emerging Adults: A Choice or a Challenge?”, subliniază că mutarea de acasă nu mai reprezintă o garanție a maturizării.

Cercetarea, bazată pe interviuri cu tineri între 18 și 25 de ani, arată că adevărata diferență nu constă în locul în care trăiește tânărul, ci în gradul real de autonomie asumată.

De pildă, un tânăr poate locui cu părinții și, totuși, să fie independent dacă muncește, contribuie la cheltuielile casei și își construiește o carieră. În acest caz, amânarea plecării este o decizie calculată pentru a economisi bani sau a finaliza studiile, fiind o strategie de tranziție inteligentă, nu un semn de imaturitate. La polul opus, un tânăr mutat separat doar din presiune socială, dar fără resurse financiare sau abilități practice, riscă să fie rapid copleșit de responsabilități și de stresul facturilor.

Autorii arată că plecarea aduce beneficii reale - mai multă încredere și o relație chiar mai apropiată cu părinții - doar atunci când este un pas asumat, motivat de un scop clar (studii, carieră). În schimb, atunci când mutarea se face brusc, dorința de eliberare devine rapid o sursă de vulnerabilitate și singurătate.

Concluzia cercetătorilor este clară: independența nu se măsoară prin faptul că un tânăr împarte sau nu același acoperiș cu familia, ci prin capacitatea de a-și susține deciziile. Plecarea de acasă este un pas spre maturizare doar atunci când ai resursele, motivația și sprijinul necesare.