Video Eşec pentru Kremlin la Beijing: Putin a plecat fără acordul vital pentru gazele rusești și a anulat conferința de presă

0
Publicat:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Vizita lui Vladimir Putin la Beijing s-a încheiat fără rezultatul economic major aşteptat de Kremlin, după ce China a evitat să semneze acordul strategic privind gazoductul „Forţa Siberiei-2”, esenţial pentru exporturile ruseşti de gaze.

Putin, vizită în China FOTO: AFP
Vladimir Putin și preşedintele chinez Xi Jinping FOTO: AFP

Liderul de la Kremlin a renunţat inclusiv la tradiţionala conferinţă de presă susţinută la finalul deplasărilor externe, semn interpretat de analişti drept o încercare de a evita întrebările privind lipsa unor progrese concrete.

În cadrul întâlnirii cu preşedintele chinez Xi Jinping, cei doi lideri au semnat o declaraţie comună în care au cerut dialog în criza iraniană şi au condamnat atacurile Statelor Unite şi ale Israelului. De asemenea, au fost parafate aproximativ 20 de acorduri bilaterale în diverse domenii, scrie EFE, citat Agerpres.

Totuşi, principalul obiectiv al Moscovei, respectiv obţinerea unui acord pentru extinderea exporturilor de petrol şi gaze către China, a rămas fără rezultat clar.

Nu a fost anunţată nicio înţelegere privind construcţia gazoductului „Forţa Siberiei-2”, proiect strategic prin Mongolia pe care Rusia îl consideră esenţial după pierderea pieţei europene. Kremlinul susţine că există „o înţelegere de principiu”, însă partea chineză a evitat să ofere detalii sau termene concrete.

În schimb, Putin a insistat că Rusia poate garanta Chinei „o aprovizionare sigură şi neîntreruptă” cu hidrocarburi şi cărbune, într-un moment în care tensiunile din Orientul Mijlociu şi blocajele din Strâmtoarea Ormuz afectează fluxurile globale de energie.

La Beijing s-au aflat şi conducătorii gigantelor energetice ruseşti Gazprom şi Rosneft, semn că discuţiile economice au avut o miză importantă. Cu toate acestea, China pare să continue politica de negociere prudentă, profitând de dependenţa tot mai mare a Rusiei de pieţele asiatice.

După declanşarea războiului din Ucraina şi reducerea drastică a importurilor europene de energie rusească, China şi India au devenit principalele destinaţii pentru exporturile Moscovei.

Pe plan politic, Rusia şi-a reafirmat sprijinul pentru principiul „unei singure Chine” şi pentru reunificarea cu Taiwanul.  În schimb, Beijingul a reiterat poziţia conform căreia „rădăcinile conflictului” din Ucraina ţin de extinderea NATO către graniţele Rusiei.

Vizita a inclus şi discuţii despre relaţia cu administraţia americană. Kremlinul a confirmat că Putin şi Xi au abordat modalităţi prin care Moscova şi Beijingul ar putea coopera mai eficient cu Washingtonul, în contextul recentei deplasări în China a preşedintelui american Donald Trump.

Putin, care l-a numit în repetate rânduri pe Xi Jinping „prieten”, este aşteptat să revină în China în luna noiembrie, la summitul APEC Summit, unde ar putea avea o nouă întâlnire cu Donald Trump.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite