Marele defect al lui Carol al II-lea: „Patima aprinsă pentru femei de proastă calitate”

Marele defect al lui Carol al II-lea:  „Patima aprinsă pentru femei de proastă calitate”

Imagine cu Carol al II-lea si Elena Lupescu in exil

Între puţinii ofiţeri superiori cărora, pe merit, prinţul/regele Carol al II-lea le-a apreciat şi pus în evidenţă pregătirea şi ţinuta militară impecabilă, creativitatea şi eficienţa în actul de comandă, pe un loc special s-a aflat generalul Paul Teodorescu; un nepreţuit colaborator al lui Carol între 1918 şi 1940.

Ştiri pe aceeaşi temă

Relaţia dintre cei doi – fie ea şi cu întreruperi – e descrisă cu detalii de către general în paginile intitulate Fapte istorice. Un sfârşit dureros, ataşate la finalul manuscrisului său, Istoria Aeronauticei.

Această ultimă lucrare, încă inedită, a fost donată în anul 1980, împreună cu alte documente şi diverse cărţi, Mănăstirii Dintr-un Lemn, pentru a fi păstrate în camera memorială pe care maicile i-au amenajat-o lui Teodorescu în Palatul Brâncovenesc; aceasta, ca dovadă de recunoştinţă pentru amplele lucrări de modernizare şi înfrumuseţare a sfântului lăcaş, desfăşurate între anii 1938-1940 din iniţiativa şi cu susţinerea directă a generalului. Iată-l, aşadar, pe Carol al II-lea în ochii generalului Paul Teodorescu şi viceversa.

Paul Teodorescu mărturiseşte că l-a văzut pe prinţul moştenitor de aproape în anul 1912, în satul Militari, de lângă Bucureşti, la o aplicaţie executată în teren de Regimentul 6 Vânători, în al cărui efectiv era încadrat şi căpitanul Carol de Hohenzollern. Modul în care acesta a executat ordinele primite de la comandantul său i-a atras – notează Teodorescu – „admiraţia tuturor” şi, din acel moment, „am început să-i cunoaştem calităţile”.

Prima întâlnire şi începutul colaborării s-au realizat cu certitudine – după cum reiese din dosarul personal al generalului Paul Teodorescu – la 1 aprilie 1918, când, având gradul de maior, Teodorescu a fost mutat în Regimentul Vânătorii de Munte pe funcţia de comandant de batalion şi ajutor al locotenentului-colonel Carol, aflat la comanda unităţii.

Click aici pentru restul articolului pe historia.ro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: