stiri despre insomnie

Răspunsul la această întrebare este: pentru că pot, pentru că nimeni nu a cerut vreodată explicaţii şi fiindcă orizontul lor de gândire este setat exclusiv pe ciclul electoral în care se află. După aia, să vină orice potop, ce le pasă? Asta ştiţi şi dumneavoastră, aşa că n-ar mai fi cazul de repetat un asemenea truism egal cu însăşi esenţa politicii dâmboviţene.

acum 18 ore · comentarii (26)

Discuţii ample zilele acestea despre importanţa şi efectele ultimului referendum. Mai ales în lumina deciziilor CCR. Articolul 2 din Constituţie tratează un lucru extrem de important, esenţa democraţiei: suveranitatea poporului. Dacă în alte sisteme politice „suveranul” este regele, împăratul, domnitorul, în sistemele democratice suveran este poporul. Şi în practică, sau doar teoretic, declarativ?

acum 2 zile · comentarii (27)

„Cluj, numai Cluj, nimic altceva decât Cluj!“ Aceasta este deviza sub care se desfăşoară seria de întâlniri cu publicul dedicate istoriei Clujului, organizate de asociaţia Vechiul Cluj sub genericul „Poveşti despre Cluj“, care a intrat în sezonul al şaselea. De această dată, întâlnirea cu publicul a avut loc în Mănăştur, cel mai mare cartier al Clujului, care a fost, până în 1895, o localitate distinctă, cu o istorie impresionantă.

Aşa după cum era de prevăzut, referendumul lui Klaus Iohannis a fost degeaba. Eu nu am televizor, dar din ce am văzut prin presa electronică, nu am fost singura care să avertizeze că referendumul preşedintelui Iohannis era neconstituţional; măcar Traian Băsescu, dacă nu şi alţii, făcuseră această observaţie elementară.

acum 2 zile · comentarii (0)

Arestarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks, extras din Ambasada Ecuadorului din Londra, unde avea refugiu de 7 ani la cererea autorităţilor de la Quito, a marcat finalul carierei controversatului jurnalist care a revoluţionat presa de investigaţie, finanţarea prin Bitcoin.

acum 3 zile · comentarii (34)

Am citit cartea cu sete. O recomand drept lectură obligatorie în Universitatea Naţională de Apărare, Colegiul Naţional de Apărare, academiile categoriilor de forţe şi SNSPA, la cursurile de leadership (tactic, operaţional, strategic). Ash Carter aduce laolaltă pasiunea, rigoarea şi integritatea absolute faţă de Cauză şi de Organizaţie, setând fără echivoc consistenţa de excepţie a unei lecturi de o valoare fără precedent pentru mine.

acum 3 zile · comentarii (3)