
Impactul generaţiei fără Bac asupra facultăţilor
La examenul de maturitate din acest an s-a înscris cel mai mic număr de absolvenţi din 1990 încoace. Experţii în educaţie se aşteaptă la o nouă scădere a nivelului în învăţământul superior.
La examenul de maturitate din acest an s-a înscris cel mai mic număr de absolvenţi din 1990 încoace. Experţii în educaţie se aşteaptă la o nouă scădere a nivelului în învăţământul superior.
Competiţia organizată de către Facultatea de Matematică a Universităţii din Belgrad a strâns studenţi de la 16 universităţi europene.
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care o primim la Future Minds de la părinţi este: „Merită să facem efortul financiar de a ne susţine copilul la facultate în străinătate?”. De fapt, ca să fim sinceri, întrebarea este formulată mult mai simplu şi direct: „E ceva de capul şcolilor astea de afară?”. Chiar dacă întrebarea este simplă, răspunsul este ceva mai complex.
Daniel Dines, cofondatorul UiPath, companie româno-americană cotată la peste 10 miliarde de dolari la bursa din SUA, le-a vorbit studenţilor din Cluj. Dines a vorbit despre viaţa sa, debutul în afaceri şi principiile care l-au ajut în timp să aibă succes şi să devină miliardar
Ce profesii au posesorii maşinilor de lux care circulă pe străzile din Cluj-Napoca este întrebarea pe care un tik-toker le-o pune clujenilor cu bani. Ce a răspuns o tânără care parca un Lamborghini Urus de 300.000 de euro în centrul oraşului.
În urmă cu şase ani, Delia Ionete l-a impresionat pe însuşi preşedintele României, după ce a obţinut 10 la Bacalaureat şi a primit mai multe oferte de a studia în străinătate. Rugată de Klaus Iohannis să rămână în ţară, tânăra l-a refuzat, pentru a-şi urma visul de a studia la o universitate de top
Tinerii care vor să studieze la universităţi aflate în topul celor mai prestigioase instituţii de învăţământ superior din Europa pot opta pentru împrumuturi bancare, dar şi non-bancare. Banii primiţi pentru şcoală pot fi restituiţi şi în 10 ani.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative anunţă, marţi, că va continua predarea online, cel puţin până în 4 aprilie, urmând a decide ce se va întâmpla după data respectivă. Instituţia transmite că nu „va accepta ca procesul didactic să fie bulversat, printr-o trecere rapidă, de la o zi la alta, din mediul online la mediul fizic”.
Un student la Medicină Veterinară din Bucureşti, originar din regiunea Odesa, a plecat la Isaccea să traducă pentru compatrioţii săi care sosesc în România, fugind de războiul dintre Rusia şi Ucraina
Universitatea Ovidius din Constanţa va pregăti viitoare cadre SRI, prin Facultatea de Matematică şi Informatică. Astfel vor exista în anul universitar 2022-2023, la propunerea Serviciului Român de Informaţii (SRI), patru locuri la studii de licenţă.
Judecătorul Cristi Danileţ a explicat, miercuri, de ce l-a trecut pe Tudorel Toader printre cele trei modele pe care le-a avut în viaţă, declaraţie care uimit mai multă lume. „Nu a fost în intenţia mea să îl laud pe fostul ministru al justiţiei. Eu am vorbit doar de profesorul de acum 25 ani”, a transmis magistratul.
Cleopatra Stratan, 19 ani, cântăreaţă, este de părere că studiile superioare în cazul ei nu îi aduc niciun beneficiu.
După ce a promovat examenul de Bacalaureat vara aceasta, vedeta a fost acceptată la o Universitate din SUA, unde va studia psihologie.
Oana Andreea Mecleş locuieşte în Italia de peste 20 de ani şi va lucra la Tribunalul Cuneo ca magistrat de supraveghere.
Conducerea Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) a comunicat lista facultăţilor unde se va studia în format hibrid sau în format online.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că anul universitar începe cu aceleaşi probleme ale studenţilor. De asemenea, peste jumătate dintre facultăţi vor funcţiona în regim hibrid, adică online vor fi făcute cursurile, iar seminarele şi laboratoarele – fizic.
Napoleon Dolar Muntean este un tânăr din Alba Iulia ieşit din comun. Abadonat la naştere în spital, şi-a petrecut primii cinci ani din viaţă într-un orfelinat. Acum, la vârsta de 23 de ani, este la a doua facultate.
Clădirea fostei Prefecturi Putna a fost repartizată Universităţii ”Al. I. Cuza” Iaşi şi Universităţii din Bucureşti, care vor funcţiona cu mai multe specializări.
A venit şi acel moment frumos, unic, plin de mândrie pentru orice părinte, dar sfâşietor în acelaşi timp, în care copilul „îşi ia zborul din cuib”. După ce în vară au trecut prin emoţiile Bacalaureatului, apoi al admiterii la facultate, Dan Bittman, Anca Serea, Cabral şi Amalia Năstase trebuie acum să-şi ia rămas bun de la copiii lor cei mari, care încep facultatea peste hotare.
Cei mai buni absolvenţi ai liceului din Flămânzi, judeţul Botoşani, primesc lunar o bursă de 500 de lei din partea Primăriei. În felul acesta, autorităţile locale speră să-i încurajeze pe elevi să urmeze cursurile şcolilor din localitate şi să nu mai plece la colegiile din municipiul reşedinţă de judeţ.
Una dintre facultăţile mai puţin căutate în acest an este cea de Farmacie, astfel încât reprezentanţii universităţii au luat decizia de a organiza o nouă sesiune la toamnă, pentru o altă specializare.
O tânără de 24 de ani şi un bărbat de 30 de ani, originari din judeţul Botoşani, au încercat să se înscrie la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative de la Universitatea „Ştefan cel Mare” în baza unor diplome de Bacalaureat care, conform poliţiştilor, „ridică suspiciuni rezonabile de fals”.
Universitatea din Bucureşti anunţă că, începând cu 1 octombrie, va relua toate activităţile didactice în format fizic, faţă în faţă.
Karina Maisha, fiica prezentatorului Mihai Gâdea a susţinut Bacalaureatul săptămâna trecută, iar luni a aflat rezultatele. Tatăl ei se declară mulţumit de reuşita adolescentei, care, potrivit lui, îşi va continua studiile în străinătate.
Bărbatul spune că nu şi-a mai permis plata pensiei de întreţinere din cauza bolilor de care suferă, medicamentele consumându-i mare parte din venituri.
Consilier în carieră şi antreprenor, Gabriel Chicioreanu a explicat într-un interviu acordat „Adevărul” modul în care tinerii absolvenţi de liceu trebuie să-şi aleagă cariera pe care vor să o urmeze. Expertul a arătat că viitori studenţi trebuie să-şi evaluaze din timp competenţele pentru a putea opta pentru o facultate „mulată” pe profilul lor.
Florian Uşurelu (21 de ani) a reuşit să ocupe primul loc la nivel naţional cu echipa din care a făcut parte la olimpiada de informatică pentru studenţi. De asemenea, echipa din care a făcut parte s-a clasat pe locul III pe regiunea sud-est europeană şi s-a calificat la faza mondială a acestei competiţii.
Andreea Novac, renumit coregraf şi performer, vorbeşte cu patos despre începuturile sale în coregrafie, când activitatea de la facultate ducea la răni fizice, dar, uneori, şi pshice, precum şi despre relaţia specială pe care o are cu publicul, participant activ la actul creaţiei în sala de spectacol.
Cosmin Neleţ a crescut cu fratele său geamăn la un centru de plasament până la şase ani, fiind apoi mutat la un centru pentru copii în dificultate. Acum, Cosmin, care a obţinut 9,55 la bacalaureat, cea mai mare medie de la Seminarul Teologic din Câmpulung Muscel, este student în anul I la Facultatea de Jandarmi a Academiei de Poliţie.
Legislaţia română şi cea europeană obligă autorităţile să măsoare concentraţia de radon din toate clădirile publice, mai ales grădiniţe, şcoli, spitale. România este în pericol de infringement din cauză că nu a luat măsuri în acest sens. Expunerea la radon peste limita legală echivalează cu fumatul a 16 ţigări pe zi - respectiv cu 150 de radiografii pulmonare pe an.