Vreau să am capul în formă de inimă!
0
Aşa m-a desenat teroristul dimineaţă, pe cartea pe care mi-a dedicat-o. Şi s-a semnat apoi, ca să ştiu cine este autorul dorinţei. Şi desenul acesta reprezintă, pentru mine, mai mult decât toate cărţile motivaţionale din lume.
- Uite, mami, ce am făcut pentru tine!
- Ce? Să văd!
- Ceva foarte tare! Uite, te-am desenat aici. Îţi place?
- Wow. Foarte frumos. Mi se pare mie sau capul are o formă de….
- Da, de inimă. Nu ţi se pare. Ţi-am făcut capul aşa, ca o inimă, că aşa am vrut eu.
- Şi de ce ai vrut să am capul aşa?
- Pentru că te iubesc eu mult, mult!
Deci, nu pentru că sunt eu plină de iubire, ci pentru că mă iubeşte el mult. Şi tocmai în perioada aceasta când sunt obosită, ocupată, îngrijorată, cu energia la cota de avarie, ocupată, obosită, iritată, muncită şi iar obosită, l-am luat ca pe un semnal. Da, de alarmă.
M-am gândit imediat la exemplul pe care îl dau copilului meu. Aş vrea să am capul plin de iubire, să fiu optimistă şi să gândesc permanent pozitiv. Nu reuşesc. Nu pot. Nu încerc, poate, destul. Sau nu am ştiut de unde să pornesc.
El ne face foarte des cadouri şi ne spune continuu că ne iubeşte. Adică de mai multe ori pe zi, pentru fiecare dintre noi. Şi bunicilor, şi colegilor. Şi rareori a plecat vreun musafir de la noi cu mâna goală. Un desen, un craft sau o jucărioară tot a primit cadou.
Aşa e el, generos, iubitor şi empatic din fire, la 5 ani. Şi nu îmi pot asuma vreun merit pentru calităţile lui, pentru că eu însămi încă nu am reuşit să devin aşa, în peste 30 de ani. Sper să am puterea de a învăţa însă de la el. Copilul meu merită o mamă care să aibă capul în formă de inimă.
Voi ce astfel de semnale aţi primit de la micuţii voştri? Care au fost mesajele pe care le-aţi decodat? Cum v-au schimbat comportamentul?
Se încarcă comentariile...
