VIDEO La Atheneul Roman va veni un înfierbântat să întrerupă concertul ca să o ceară pe una de nevastă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citesc ultima ştire, proaspătă, dintr-o lungă serie: „Cerere în căsătorie pe scena Teatrul Naţional Bucureşti, la concertul Johann Strauss Ensemble”.

Imaginaţia exaltaţilor nu are limite în materie, din câte se ştie bine. Am văzut cu toţii (eu fără să vreau, mi-au căzut ochii din întâmplare) cererile de pe stadioane, faţă de o sută de mii de oameni, puse pe bannere şi pe panouri publicitare, purtată cu aeroplanul pe deasupra oraşului, în mijlocul celei mai aglomerate intersecţii, în amfiteatru, în mijlocul cursului, şi care pe unde… Sigur, cu cât mai mulţi gură-căsca în jur, cu atât mai bine. Şi sigur, de fiecare dată agitatul se asigură că ispravă lui e preluată de mass-media, fiindcă altfel nu are prea mult haz. Şi ziariştii atâta aşteaptă, toate “stirile” acestea sunt preluate şi redate cu simpatie, chiar cu complicitate. Nu am văzut vreodată prezentator care să spună “Dragi telespectatori, azi un înfierbântat s-a făcut de râs în faţă a o mie de bucureşteni şi a întrerupt spectacolul că sa… ” Ba, dimpotrivă, trimit repede reporteriţă să le pună întrebări inteligente.
 
Aşadar, penultimul pas a fost făcut, au întrerupt un concert de muzică clasică pentru a anunţa că unul nu mai are răbdare să se însoare. A mai rămas Atheneul, ultima redută. Însă terenul e deja pregătit acolo. Deja vin adesea sugari melomani, cu părinţi care întind plăpumica în lojă şi le dau cu biberonul, în armoniile simfoniei (la sân s-a alăptat doar la Sala Palatului, deocamdată, din câte ştiu eu, la un concert din Festival). Şi plasatoarele, în loc să-i trimită acasă, vin şi ele şi participă la “spectacol”, topite de emoţie. Am mai scris despre asta, am pus şi poze: 
Acesta este un biberon…“.

Oare cum vor reacţiona ocupanţii lojilor 6 şi 8 când un exaltat va ţâşni într-o seară pe scenă, va da dirijorul deoparte şi va scoate un banner pe care scrie mare „Lenuţo, vrei să te măriţi cu mine?“, fluturându-l frenetic? Pentru că, după cum merg lucrurile, se va întâmpla în curand…

Cerere în căsătorie pe scena TNB, la concertul Johann Strauss Ensemble

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite