Victorios, Netanyahu trebuie acum să aleagă
0Netanyahu poate fi fie chimera Marelui Israel și un nou secol de războaie, fie coexistența a două state, israelian și palestinian, pacea în Orientul Mijlociu și, în curând, cooperarea dintre Mashreq, Maghreb și Europa, cele trei țărmuri ale Mediteranei, lacul nostru comun.
El ar putea scoate Orientul Mijlociu din război, asigurând perpetuitatea Israelului și făcând dreptate palestinienilor. Benjamin Netanyahu ar avea astăzi toate mijloacele pentru a se transforma într-un om al păcii, deoarece va câștiga în curând pe toate fronturile.
La sud, Hamas este distrus. Comanda sa este decimată și, deși rămâne influent în Cisiordania, capacitățile sale militare au fost anihilate.
La nord, în Liban, Hezbollah nu mai are nimic din statul din stat în care se transformase această organizație politico-militară șiită finanțată de Iran. Lipsită de cadrele sale și înfrântă militar, „Partidul lui Dumnezeu” va trebui să se reinventeze singură, deoarece în nord-est, regimul Assad, al treilea releu regional al teocrației iraniene, nu mai există. O nouă putere trebuie să reconstruiască Siria și cu siguranță nu dorește să intre în conflict cu Israelul.
În sud-est, în Yemen, houthiții nu mai au nicio posibilitate de a se proiecta pe termen lung în Golful Persic și până în Israel, deoarece sprijinul mollahilor va lipsi în mod inevitabil acestui al patrulea releu al Iranului.
Direct sau indirect, Israelul a avut dreptate să distrugă „axa rezistenței” constituită de regimul iranian, care nu va putea rezista prea mult timp loviturilor pe care i le-au dat Mossadul și armata aeriană israeliană. Irakul este prea divizat pentru a redeveni un actor regional și, în ciuda celor douăzeci de luni de bombardamente asupra Gazei, Egiptul, Iordania și monarhiile petroliere nu au renunțat la pacea lor rece cu Israelul.
Paradoxul este că securitatea Israelului nu a fost niciodată atât de completă și de totală ca în acest moment de turbulență absolută. Armata israeliană este pe toate fronturile. Bombele iraniene continuă să lovească Israelul, a cărui imagine internațională a fost deteriorată de sălbăticia pedepsei colective aplicate în Gaza. Diviziunile din această țară continuă să se adâncească. Terorismul poate reveni, dar, din punct de vedere militar, nimic nu îl va mai amenința pentru mult timp.
Totul ar permite, așadar, prim-ministrului său să consacre această victorie pe termen lung, propunând tratate de pace palestinienilor, țărilor din regiune și tuturor statelor musulmane.
Oponenții săi l-ar aplauda. Ar fi susținut de capitalele arabe, de europeni și de Statele Unite. Ar fi imediat în măsură să izoleze extrema dreaptă și să formeze o nouă coaliție cu dreapta moderată, stânga și centrul. Ar putea să-i convingă pe palestinienii care nu sunt deja departe de această idee că statul lor rămâne neutru și nu are alte forțe armate în afară de poliție.
Ar putea, în acest elan, să pună bazele unei zone regionale de liber schimb care ar putea, la rândul său, să încheie un acord de asociere cu Uniunea Europeană. Ar putea face toate acestea pentru că, atunci când ești puternic, iar Israelul se află într-o poziție de forță, poți să întinzi mâna adversarilor fără a părea slab, ci, dimpotrivă, mărindu-te.
Benjamin Netanyahu are astfel de ales. Poate fi fie chimera Marelui Israel și un nou secol de războaie, fie coexistența a două state, israelian și palestinian, pacea în Orientul Mijlociu și, în curând, cooperarea dintre Mashreq, Maghreb și Europa, cele trei țărmuri ale Mediteranei, lacul nostru comun.
Se încarcă comentariile...
