Va declanșa Iranul un atac împotriva Israelului?

0
Publicat:

Deşi toată lumea diplomatică şi a serviciilor de informaţii dă ca sigur un atac al Iranului asupra Israelului, personal mă îndoiesc că va avea o amploare deosebită şi va afecta direct teritoriul statului Israel. Pentru că resursele militare ale Israelului depăşesc cu mult calitativ resursele Iranului. Presupun că Iranul va recurge la o acţiune simbolică, asupra vreunei misiuni diplomatice israeliene, care să nu declanşeze o contrareacţie masivă a Israelului împotriva Iranului.

În plus, America s-a declarat oficial de partea Israelului şi a şi trimis în zonă portavionul USS Dwight Eisenhower, pentru a asigura, la o adică, un sprijin pentru  Israel.

Rusia este ocupată cu războiul din Ucraina, iar China ar fi avantajată de o prăbuşire militară şi economică a Iranului, pentru că rămâne singura putere militară din Asia. Aşa că un conflict militar, dacă se va produce, ar fi Israel şi America, contra Iran.

Ce calcule şi-a făcut Israelul

Deşi nu a recunoscut oficial atacul asupra ambasadei Iranului în Damasc, din 1 aprilie, nici nu a negat acest atac,  toată lumea ştie că Israelul a omorât persoane importante din ierarhia militară a Iranului, respectiv ai Gardienilor Revoluţiei din Iran. Primul act de agresiune aparţine Israelului, care a fost şi este convins că Iranul va reacţiona într-un fel sau altul. A fost şi o dovadă a calităţii serviciilor de informaţii israeliene, care ştiu tot ce mişcă în Orient.

 Reacţia masivă a Iranului împotriva Israelului, va fi un motiv suficient ca Israelul să atace aerian în primul rând instalaţiile nucleare şi militare ale Iranului.

Israelul dispune de apărare antiaeriană net superioară celei din Iran, celebrul Iron Dome. Nimeni nu ştie ce alte capabilităţi militare are Israelul, dacă îşi permite să provoace Iranul la un război direct. Aşa că un atac cu rachete şi drone venind dinspre Iran, va fi în mare măsură oprit de apărarea antiaeriană a Israelului. Aceasta este explicaţia ezitării Iranului în a ataca frontal teritoriul Israelului. Invers, Iranul nu are o apărare antiaeriană performantă, care să oprească rachetele şi dronele sofisticate venind din Israel.

Iranul este sponsorul în bani şi armament pentru organizaţiile teroriste din Orient, şi singura cale de a le anihila ar fi blocarea   sursei de armament şi bani, adică Iranul. Este calea cea mai sigură şi directă pentru asigurarea securităţii Israelului.

Au mai fost omorâţi înalţi şefi ai armatei iraniene, specialişti în arme nucleare, şi cu toate ameninţările vocale Iranul nu a trecut la contratacuri decisive, ştiind că nu este în stare de astfel de atacuri.

Iranul este pe punctul de a fabrica arme nucleare, aşa că timp prea mult nu mai exista pentru blocarea tentaţiilor imperialiste ale Iranului. Conducătorii Iranului sunt din aceiaşi categorie cu Putin, vor să-şi întindă imperiul cât mai mult posibil.

Concluzia este că Israelul a planificat totul şi are două şanse, ambele câştigătoare. Ori Iranul îl va ataca, dându-i ocazia să aplice contra atacuri cu rachete şi drone devastatoare pentru armata şi economia iraniană, ori nu va face mare lucru şi îşi va pierde titlul de finanţator şi susţinător al terorismului.

Planurile militare de atac asupra Israelului au fost prezentate Ayatollahului Khamenei, dar acesta nu şi-a dat acordul asupra declanşării atacului, la 13 zile după lovitura de la Damasc împotriva şefilor armatei iraniene.

În concluzie

Iranul este principalul sponsor şi organizator al formaţiilor teroriste din Orient, având drept obiectiv statul Israel. Reacţia militară a Iranului, dacă se va produce, va fi o bună ocazie pentru Israel şi America să scape de principala putere inspiratoare şi organizatoare de atacuri teroriste, Iranul. Probabil că şi Iranul ştie că nu poate rezista atacurilor israeliene cuplate cu, eventual, sprijin american.

Va încerca Iranul „marea cu degetul”?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite