„Ţeparul cu ochi umezi”

Politica din România a intrat în faza exuberanţei dadaiste, odată cu ruptura arogantă dintre principiile afirmate şi realitatea obiectivă. Orice persoană având un ethos autentic democratic nu-şi va putea explica raţional enigmele fără miracole ale politicii româneşti. Pentru politologie este de un real interes ştiinţific înţelegerea mecanismelor de putere ce guvernează în acest moment România.

Nu mai este vorba nici măcar de vechiul balcanism, deoarece politica balcanică este iraţională, însă actorii ei îşi urmăresc interesul propriu. În ceea ce priveşte situaţia politică a lui Vasile Cîţu, în multe aspecte, este vorba de prostie dublu rafinată.

Pentru început, să luam datele factuale esenţiale despre biografia publică lui Vasile Cîţu. Mai întâi, putem remarca faptul că nu-şi prezintă foaia matricolă din perioada studiilor liceale, nu pentru ca ea nu există, ci pentru că ar indica, probabil, un parcurs şcolar departe de ideea “doctorandului în America” pe care aspirantul la fotoliul lui Ionel Brătianu o cultivă asiduu. Cel care clamează permanent „#transparenţă”, „#responsabilitate”, nu ar trebui să fie subiectul unui proces prin care se cere publicarea foii matricole a prim-ministrului unei ţări europene, ci ar trebui să o facă publică din proprie iniţiativă.

În al doilea rând, există certitudinea unei pedepse penale la vârsta de 28 de ani, pentru conducere în stare de ebrietate. Dacă a fost vorba şi de consumarea de droguri nu este clar, în lipsa rezultatului testului medical din decembrie 2000.

De foarte puţin timp opinia publică a aflat că lui Vasile Cîţu i se poate aplica sintagma “ţepar” pentru că nu şi-a plătit o datorie de aproape 7.000 USD la o bancă din ţara aliatului nostru strategic. Firma de recuperare a datoriilor a renunţat la proces nu pentru că studentul Cîţu cu doctoratul nefinalizat şi-ar fi plătit datoria, ci pentru că îşi luase de mult tălpăşiţa din Lumea Nouă, fiind de negăsit. Surpriză, dl. Cîţu se afla la Bucureşti, unde tocmai se operaţionaliza expulzarea sa din sistemul bancar. Aceasta pare a fi fost determinată de acţiunea de “gambler”, printr-un atac speculativ asupra monedei naţionale. Era o demonstraţie de patriotism a tânărului Cîţu! Ne putem întreba unde se află oare sinteza comunicării pe acest subiect între BNR şi ING? Va fi dată publicităţii?

Sub aspect uman, promisiunea de a nu-l concura pe Ludovic Orbán la şefia PNL, în schimbul susţinerii pentru importante funcţii publice, ne indica un personaj dominat de arivism, convins că-i poate prosti pe toţi ceilalţi. Din acest inventar al elementelor biografice şi caracteriale merită să mai menţionăm tribalismul, în contradicţie cu idei minimale de meritocraţie, prin exprimarea preferinţei pentru deputatul Dan Vâlceanu drept ministru al Finanţelor.

Desigur, elementele biografice sunt semnificative politic, însă pentru cetăţeni sunt importante rezultatele activităţii. Care sunt consecinţele acţiunii guvernamentale, din poziţia de ministru de Finanţe şi prim-ministru?

Vasile Cîţu va rămâne în istorie drept (co-)responsabil pentru cea mai rapidă creştere a datoriei publice, ca pondere în PIB, din toată istoria statului român. Nici în perioade de război datoria guvernamentală nu a crescut atât de abrupt. Era obligaţia politică şi profesională a dlui Cîţu să limiteze creşterea atât de rapidă a datoriei publice, inclusiv prin schimbarea politicii fiscale. Nu a făcut acest lucru deoarece interesul politic propriu şi al PNL a fost pus mai sus decât interesul public, aparent abstract, al unor finanţe publice sănătoase.

Premierul Cîţu este principalul responsabil pentru decuplarea României de Uniunea Europeană în privinţa vaccinării împotriva COVID-19. Deşi a pornit în acelaşi timp campania de vaccinare, România este la jumătate în privinţa ponderii populaţiei vaccinate faţă de state precum Germania sau Franţa. Având o abordare populistă în chestiunea vaccinării, guvernul Cîţu nu a ratat doar propriile ţinte, ci lasă neimunizate segmente importante ale populaţiei. Acest populism va costa vieţi pierdute, odată cu izbucnirea virulentă a valului patru al pandemiei COVID 19.

Al treilea eşec major al guvernului Cîţu este calitatea foarte slabă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Acesta va fi aprobat, probabil, printre ultimele, iar economia României va beneficia cu întârziere de aceşti bani. Cel puţin la fel de îngrijorătoare este încetinirea dramatică a ritmului de accesare a banilor din programele aferente Cadrului Financiar Multianual 2014-2020. În loc să folosească banii gratis sau foarte ieftini, dar mai greu de furat, premierul Cîţu a propus un nou program electoralist, prin care să fie risipiţi 10 miliarde euro prin alocări de la bugetul de stat către primării şi consilii judeţene. În tot acest timp, inflaţia găureşte buzunarele celor mai vulnerabili dintre concetăţenii noştri. Am uitat, aceştia nu sunt importanţi, deoarece nu fac parte din cei „1 la sută”!  

Întrebarea esenţială este de ce, în pofida petelor din biografia lui Vasile Cîţu, respectiv a eşecurilor majore ale guvernării, acesta este în continuare prim-ministru? UDMR şi USR-Plus sunt mulţumite cu „prada de război” obţinută la formarea coaliţiei, astfel încât doresc perpetuarea statu-quo-ului. USR-Plus îşi doreşte un competitor direct cât mai slab, pentru a încerca să-şi conserve propriul electorat.

Klaus Iohannis ne-o obişnuit cu sfidarea prin ignorare a reacţiilor opiniei publice pe subiectele care nu-l avantajează. În fapt, preferinţa lui Klaus Iohannis a fost în permanenţă spre lideri slabi. Să nu uităm că succesoarea Domniei sale în fruntea PNL a fost Alina Gorghiu, responsabilă pentru eşecul electoral din 2016. Cât despre PNL, cei care-i cântau ode lui Traian Băsescu şi menestrelii lui Klaus Iohannis (aceştia numesc slugărnicia drept „parteneriat”!), ei doresc capturarea resurselor publice prin susţinerea unui interpus în fruntea PNL. Nu contează faptul că are carisma unei uşi de garaj, dacă le alocă resursele pe cale le doresc!

În toată această afacere urât mirositoare a isprăvilor lui Vasile Cîţu în America lucrul cel mai important, interesul public general, este batjocorit de toţi. Oare cu ce obraz se va putea prezenta prim-ministrul României la întâlnirile cu omologii lui (dacă vor accepta să-l primească!) ştiind că în notele confidenţiale acesta are stigmatul de a fi „un ţepar cu ochii umezi”? Câtă încredere îi vor acorda acestuia şi, indirect, nouă, cetăţenilor români? Răspunsul îl puteţi găsi şi în privirile piezişe ale străinilor, atunci când sunteţi la Viena, Paris sau Berlin.