Șoșoacă versus Curtea Constituțională: o decizie oportună dar nelegitimă

Cea mai recentă „năzdrăvănie” a Curții Constituționale nu este doar un nou episod tragi-comic al încă „originalei” democrații românești, ci un incident politico-constituțional ce merită analizat cu calm, în termeni cât mai simpli cu putință.

Foto Arhiva

Prima întrebare este cum ar trebui să se apare o democrație de dușmanii ei, dacă ar trebui? Opiniile în filosofia politică sunt diverse, dar pot fi înțelese între două orientări ideologice foarte diferite. Potrivit unei prime teze, Statul nu poate fi deasupra libertății individuale în nicio ipostază, iar dacă voința cetățenilor este să distrugă regimul democratic, atunci sunt liberi să facă prin vot acest lucru. A doua teză afirmă că drepturile individuale nu au supremație în fața celor colective, astfel încât Statul își poate manifesta violența legitimă pentru a prezerva regimul democratic. Problema este că libertatea absolută poate duce la anarhie sau la distrugerea din interior a regimurilor democratice, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori. Un exemplu ușor de înțeles este cel al transformării autoritare a Ungariei de către regimul lui Viktor Orban, care a câștigat prin alegeri libere puterea, după care a confiscat-o și nu o mai cedează. De cealaltă parte sunt numeroasele situații în care, în numele apărării unor drepturi colective, s-au instituit regimuri autocratice (Rusia lui Putin, de exemplu).

Prin decizia în cazul candidaturii Dianei Șoșoacă Curtea Constituțională a îmbrățișat teza potrivit căreia Statul este legitim să-i elimine din competiția politică pe acei actori politici (indivizi sau partide politice) ce amenință valorile ce stau la baza patriotismului constituțional. Întrebarea este dacă este afectat în acest fel mecanismul subtil al echilibrului și controlului reciproc în stat? Fără îndoială, chestiunea esențială este dacă cazul Șoșoacă devine un precedent pentru a fi invocat și extins în alte spețe, devenind o practică într-o non-democrație, ori, din rațiuni încă neclare, în „înțelepciunea ei”, Curtea a luat o decizie de „oportunitate politică”? Până în acest moment, oricât ar striga unii actori politici „Patria în pericol!”, nu ne aflăm într-o atare situație. Însă nici nu poate fi exclusă ca posibilitate teoretică.

Experiența internațională arată că democrațiile nu mizează doar pe „maturitatea absolută a electoratului” în vremuri de criză, ci iau măsuri profilactive împotriva partidelor politice considerate extremiste, care amenință ordinea constituțională. Din acest punct de vedere, dacă ținem seama de conținutul mesajelor politice ale Dianei Șoșoacă, este pe deplin oportună anularea participării ei la competiția prezidențială din acest an. Decizia Curții Constituționale ridică însă două probleme. În primul rând, caracterul ei intempestiv. În condițiile lipsei de reacție a Parchetului față de retorica pro-fascistă și extremistă, o decizie precum cea luată de Curte pare exagerată, fiind interpretată în cheie conspiraționistă. În al doilea rând, candidata Diana Șoșoacă, în pofida evidentei retorici extremiste, trebuie să se bucure de dreptul la apărare. Însă mecanismul de funcționare al Curții Constituționale nu include garanții privind utilizarea acestui drept constituțional. Prin urmare, funcționarea Curții se bazează pe raționamente juridice para-constituționale, decizia în cazul Șoșoacă fiind nelegitimă, chiar dacă este definitivă și general obligatorie.

Pentru ca speța „Șoșoacă versus CCR” să nu poată deveni un veritabil precedent juridic, este nevoie de câteva măsuri. Presa să instituie politici editoriale asumate transparent de izolare a liderilor și curentelor extremiste, iar rețelele sociale online trebuie să fie moderate, pentru eliminarea conținutului extremist, definit ca atare prin lege. Pașii realizați în domeniul educației civice în școli trebuie consolidați, pentru a întări imunitatea la extremism a societății. Procurorii ar trebui sprijiniți de comunitatea profesională a istoricilor, politologilor pentru a înțelege mai bine natura mesajelor extremiste, astfel încât legislația în vigoare în domeniul combaterii rasismului, xenofobiei să fie cu adevărat pusă în aplicare. Dincolo însă de aceste măsuri generale, cel mai bun garant al democrației ar trebui să fie o elită politică animată de un autentic ethos democratic. Alegerile prezidențiale și parlamentare din acest an sunt o bună ocazie pentru electorat de a-și dovedi maturitatea în opțiuni. Nimic nu este garantat, însă democrația poate rezista doar dacă știe cum să-și învingă adversarii.