Poate fi prezis rezultatul alegerilor prezidențiale?

Pasiunea firească generată de super-anul electoral 2024 antrenează și dorința de a putea anticipa rezultatele competiției electorale. Nu este vorba doar de obiceiuri șamanice, ci de foarte serioase demersuri științifice interdisciplinare, fundamentate pe observarea și cunoașterea trendurilor opiniei publice, a situației economiei, ori a evaluării raportului de forțe dintre partidele politice.

În științele politice nord-americane este faimos modelul predictiv dezvoltat de istoricul Allan Lichtman de la Universitatea Americană din Washington, care a anticipat corect rezultatele electorale în 9 din ultimele 10 curse prezidențiale. Doar alegerile din anul 2000 nu au fost anticipate corect, însă acelea au fost pierdute de Al Gore într-o competiție în care a persistat percepția de fraudă în statul Florida. Lichtman a creat un model analitic de tip calitativ, bazat pe 13 criterii principale, precum: distribuția de mandate în Congres, starea economiei, scandalurile, succesele ori eșecurile de politică externă și militare, carisma candidaților ș.a. (vezi https://www.american.edu/cas/news/13-keys-to-the-white-house.cfm).

Dorința de a înțelege și anticipa rezultatul competiției prezidențiale a dus la apariția unei veritabile competiții între modelele predictive, la care participă universități, firme de consultanță politică și mass-media. De exemplu, The Economist a dezvoltat un instrument analitic complex (vezi aici: https://www.economist.com/interactive/us-2024-election/prediction-model/president), menit a calcula șansele fiecărui candidat în cursa prezidențială în funcție de evenimentele politice. Acum, atenția cea mai ridicată este acordată modalității de prelucrare a unei cantități uriașe de informații din rețelele sociale/Internet, utilizând informațiile furnizate de motoare de căutare, precum Google Trends. De asemenea, numeroase companii din domeniul noilor tehnologii promit integrarea metodelor analitice din ceea ce convențional denumim „Inteligență Artificială” pentru a anticipa rezultatul alegerilor.

Această fervoare în anticiparea rezultatului alegerilor utilizând instrumente analitice sofisticate nu poate fi regăsită în Europa și cu atât mai puțin în România. La noi în țară predomină consultanța oferită partidelor politice bazată pe cercetări sociologice privind opiniile asupra agendei publice și percepției asupra liderilor politici, respectiv stabilirea unei linii de mesaje. Precaritatea situației este evidențiată de recentele alegeri locale în care partidele politice au devenit ele însele furnizori de sondaje de opinie publică (!!!), transmise de companii care nu au niciun prestigiu profesional de apărat, cu scopul naiv de a manipula alegerile, fie prin mobilizarea propriului activ de partid, fie prin demobilizarea concurenței. Sunt foarte multe exemple recente care ne indică un veritabil deșert etic și profesional al comunității „sondorilor”, care au pretenția publică de a fi crezuți pe cuvânt, deși își asociază numele cu veritabile campanii de dezinformare a opiniei publice. Sunt și excepții, de sociologi care își apără prestigiul profesional, însă aceștia sunt mai degrabă excepția într-o comunitate profesională incapabilă să reacționeze împotriva celor care pun în circulație produse pseudo-științifice, al căror scop nu este informarea corectă a cetățenilor, ci tocmai dezinformarea acestora. Presa nu sancționează malpraxisul sociologilor, deși conduita corectă ar fi de a exclude produsele contrafăcute, așa cum se întâmplă în statele cu democrații consolidate.  

Orice efort de a prezice comportamentul electoral al opiniei publice este construit pe ideea că alegerile sunt libere și corecte. Dacă nu există încrederea că opțiunile alegătorilor se regăsesc în procesul de numărare a voturilor orice efort predictiv este inutil. Nu există informații credibile că există o viciere sistematică a procesului electoral în România, însă este în mod cert faptul că sistemul electoral, sub aspectul practicii de vot, este învechit și ar trebui revizuit radical în perspectiva anului electoral 2028.

Factorii determinanți pentru alegerile prezidențiale

Încercarea de a înțelege o lume politică și haotică și volatilă este legitimă, nu doar ca joc al minții ori din curiozitate, ci pentru a fi mai bine pregătit în fața unor schimbări politice și economice. Fără a intra în complexitatea teoretică a modelelor predictive, consider a fi de interes pentru opinia publică prezentarea câtorva elemente generale, care pot ajuta la structurarea dezbaterii privind alegerile prezidențiale din România.

1. Orice model predictiv nu lucrează cu certitudini, ci cu probabilități. Nu există un singur factor determinant al alegerilor, oricât de important ar fi acesta. Modelul analitic trebuie construit plecând de la tradiția politică națională, integrând situația socială și economică și caracteristicile leadership-ului politic. Afirmațiile categorice nu-și au locul în analiza comportamentului electoral, mai ales în condițiile unui climat politico-social dominat de crize multiple. Totuși, analizele realizate prin integrarea mai multor categorii de date, inclusiv a celor care țin de domeniul sentimentelor electorale, pot oferi indicii predictive semnificative asupra rezultatelor cursei prezidențiale.   

2. Așteptările din societate sunt un predictor-cheie al alegerilor prezidențiale. Alegătorii nu își formează în mod esențial decizia de vot printr-un calcul rațional, de tip cost-beneficiu, ci sunt animați de frici, angoase, pasiuni ori ură. Problemele economice, teama de război, sănătatea și educația, sentimentul marginalizării sociale sunt câteva dintre temele importante în raport de care alegătorii se orientează în universul politic. Însă nu trebuie înțeles că un candidat care va vorbi, de exemplu, despre războiul din Ucraina ori despre problemele economice va câștiga cel mai mare număr de voturi. Agenda preocupărilor publice este un instrument analitic important, însă nu trebuie să uităm faptul că alegătorii nu sunt tonomate electorale, ci ființe umane, cu pasiuni și sentimente. Candidații care își adaptează mesajul politic preocupărilor celor mai importante de pe agenda categoriilor electorale pe care le vizează au cele mai mari șanse să obțină sprijinul acestora.    

3. Alegerile prezidențiale sunt cele mai puternic legate de profilul politico-emoțional al candidaților. Fiecare candidat în cursa prezidențială are în percepția publicului un profil politico-emoțional, care este constituit în timp. În acest portofoliu de percepții publice asupra unei persoane publice mai important decât ce spune omul politic despre sine însuși este ceea ce spun ceilalți despre el. De aceea, dacă în alegerile parlamentare contează preferințele ideologice și situația concretă a economiei și societății, în scrutinul prezidențial este esențial profilul uman și politic al  candidatului. Această afirmație teoretică este validată de exemplul recent al alegerilor pentru Primăria Capitalei, în care Nicușor Dan a câștigat prin comparația implicită a alegătorilor cu percepția asupra celorlalți candidați. Lipsit de carismă, Nicușor Dan a câștigat fiindcă a fost prezumat a fi un om de bună credință și onest, în pofida unor foarte slabe performanțe administrative.  

4. Starea economiei este importantă, dar nu decisivă. Exemplele relevante pentru a susține afirmația că prosperitatea economică nu este un factor esențial în formarea deciziei de vot sunt cele ale candidaților Adrian Năstase (2004) și Victor Ponta (2014), care au condus guverne cu parametri economici pozitivi, însă nu au câștigat alegerile prezidențiale. Urmând logica votului rațional cei doi candidați menționați anterior ar fi trebuit să câștige alegerile, însă spaimele, dezinformarea și ura sunt combustibili politici foarte puternici.  

5. Niciun candidat nu poate câștiga alegerile doar cu voturile partidului din care provine. Având în vedere prevederile constituționale privind alegerea Președintelui Republicii, precum și rezultatele recentelor alegeri locale, se poate afirma că, chiar și candidatul celui mai mare partid, PSD, are nevoie de cel puțin încă 2 milioane de voturi, adăugate la cele obținute în alegerile locale din 9 iunie. Doar fidelitatea alegătorilor față de un partid sau candidat nu sunt suficiente pentru a asigura victoria în alegeri. Mai mult, nu orice candidat comun din partea PSD-PNL, de exemplu, ar putea coaliza alegătorii din bazinele electorale ale celor mai mari două partide. Candidații cei mai puternici sunt cei care au capacitatea de a lua voturi din cât mai multe bazine electorale, fără a antagoniza diverse categorii electorale.

6. Carisma contează! Exemplul clasic este cel în care Bill Clinton l-a învins pe președintele în exercițiu George Bush în 1992, cel din urmă fiind aureolat de câștigarea Războiului Rece și a Primului Război din Golf. Indicatorii economici erau pozitivi pentru George Bush, dar cu toate acestea a pierdut în fața mult mai tânărului și telegenicului Bill Clinton. În spațiul românesc atributele esențiale ale carismei asociate principalilor lideri politici sunt inteligența și vitalitatea. Alegătorii nu vor atât un președinte frumos sub aspect fizic, deși este importantă prezența fizică, cât unul pe care să-l considere a fi suficient de puternic pentru a fi reprezentativ pentru o națiune. Instinctiv, alegătorii doresc un președinte opus lui Nicolae Ceaușescu: să vorbească fluent, să fie convingător, să cunoască limbi străine.  

7. Ce fel de Președinte al Republicii dorește a fi? Încheierea mandatelor prezidențiale ale lui Klaus Iohannis transformă subiectul viziunii asupra rolului președintelui într-o chestiune electorală importantă. Își asumă Nicolae Ciucă, de exemplu, continuarea stilului prezidențial al lui Iohannis? Ceilalți candidați, ce președinți ar dori să fie?

În anul 2004, Traian Băsescu a lansat ideea „președintelui-jucător”, pentru a se delimita de stilul neconflictual al lui Ion Iliescu. Klaus Iohannis a dorit să se rupă de tradiția modelul președintelui care generează conflicte, însă este acuzat de pasivitate în exercitarea funcției prezidențiale. Competențele constituționale ale Președintelui Republicii îi conferă acestuia o mare legitimitate, dar atribuții aflate în asimetrie cu alegerea lui prin vot popular. Profilul prezidențial ar trebui să fie o temă importantă a campaniei electorale, astfel încât alegătorii să înțeleagă ce fel de lider politic doresc a fi cei/cele care aspiră la cea dintâi magistratură a țării.   

8. Polarizarea stânga-dreapta va fi importantă, dar nu esențială. Vreme de trei decenii principalele clivaje politice au fost stânga versus dreapta și neo/post-comuniști versus anti-comuniști. Trecerea a aproape trei decenii și jumătate de la căderea comunismului (a apărut o nouă generație, care nu a cunoscut în mod direct totalitarismul), respectiv funcționarea marii coaliții PSD-PNL în ultimii aproape trei ani, diminuează semnificativ forța polarizării ideologice. Noțiunile de „stânga” și „dreapta” au devenit vagi și inconsistente din perspectivă electorală, afirmație susținută și prin mirajul electoratului pentru „independenți”. Redescoperirea subită și vehementă a identității ideologice „de dreapta”  de către unii politicieni ai PNL, în condițiile în care discursul politic din ultimii ani a fost dominat de ideea de „stabilitate” și „responsabilitate” nu poate fi considerat decât oportunist, fiind necredibil. Reducerea nivelului de polarizare ideologică poate avea două consecințe importante pentru finala prezidențială: presupusa solidarizare automată a electoratului de „dreapta” nu se va realiza dacă reprezentatul/reprezentanta partidelor care își asumă această identitate ideologică nu are calități politice evidente pentru electoratul non-partizan. Un candidat de stânga sau unul independent vor putea câștiga alegerile prezidențiale, dacă vor convinge că au un profil politico-emoțional remarcabil.      

9. Nivelul prezenței la vot este un factor care poate juca un rol esențial. O caracteristică a anului electoral 2024 în întreaga Europă este creșterea nivelului participării electorale. Putem anticipa o prezență la vot de aproximativ 11 milioane de votanți în turul al II-lea al prezidențialelor, în plus sau în minus cu 0,5 milioane alegători. Un astfel de nivel de participare reduce mult importanța mobilizării activului propriu de partid și crește impactul profilului politico-emoțional al candidaților și politica lor de alianțe preelectorale.  

10. Sprijinul presei, o prezență puternică pe rețelele sociale și mobilizarea actorilor sociali sunt condiții fundamentale pentru câștigarea alegerilor. Campaniile electorale se câștigă/pierd și în funcție de modul în care un candidat reușește să-și transmită mesajele către alegători, prin intermediul presei și al rețelelor sociale. Pot fi candidați de succes cei care construiesc în jurul candidaturii lor cât mai multe rețele de sprijin, atât pe Internet, cât și în mediul asociativ: lideri de opinie, asociații, fundații, companii ș.a. Modelul prototipic este cel al campaniei electorale a lui Barack Obama din anul 2008, care a reușit crearea unui veritabil ecosistem în societatea americană pentru susținerea candidaturii lui. Desigur, structura societății românești este semnificativ diferită de cea nord-americană, însă tehnologia de campanie electorală în epoca rețelelor sociale a fost consolidată de echipa Obama, iar de atunci ea se încearcă a fi adaptată în diverse țări.

11. Enigma diasporei și a alegătorilor de turul II. Istoria electorală a României din ultimele două decenii conține două fenomene deopotrivă distincte dar și interconectate. Primul dintre acestea se referă nu doar la participarea tot mai largă numeric a alegătorilor români din afara țării, ci și dorința acestora de a modele opțiunile de vot ale familiilor lor rămase în țară. Într-o evaluare moderată, ținând cont de numărul celor care trăiesc în afara țării, dar și de creșterea interesului pentru politică în întreaga Europă, putem anticipa prezența a aproximativ 1 milion de votanți în alegerile prezidențiale. Este un număr semnificativ care poate decide atât ierarhia candidaților pentru turul al II-lea, cât și rezultatul acestuia. Marea necunoscută este cum va influența ascensiunea extremei drepte europene, din țări precum Franța și Germania, opțiunile diasporei românești. Va fi aceasta contaminată de euroscepticism și va încerca să transmită în România o revoluție a extremei drepte? 

Al doilea fenomen menționat este cel al subcategoriei electorale a votanților de turul al II-lea, din țară ori care trăiesc în străinătate, dezinteresați de participarea politică, cu excepția finalei prezidențiale. Numărul și mai ales orientarea politică a acestora sunt foarte dificil de cuantificat, deoarece sunt caracterizați de volatilitate electorală, fără afinități ideologice evidente.  

12. Care va fi comportamentul primilor votanți? Într-o situație de mobilizare exemplară până la 500.000 din cei care au dobândit drept de vot după anul 2019 ar putea participa la scrutinul prezidențial. Aceștia sunt o miză electorală importantă, care adaugă un nou element de impredictibilitate în analiza comportamentului electoral. Categoria noilor votanți este foarte importantă pentru stabilirea candidaților care intră în turul al II-lea. Modelări matematice indică faptul că diferențele între candidații de pe pozițiile 2-4 nu vor fi mai mari de 500.000 voturi între fiecare, astfel încât candidații ar trebui să acorde atenție fiecărei subcategorii electorale.   

Este prea devreme pentru concluzii ferme

Din analiza alegerilor prezidențiale lipsesc candidații, deoarece orice demers analitic serios trebuie să aibă în vedere întreaga ofertă electorală, pentru a putea evalua preferințele electoratului pe o bază reală, nu ipotetică. Însă, din numele deja anunțate ori politicienii care par a-și pregăti o candidatură, putem crea o tipologie relevantă pentru noi demersuri evaluative:

i) Conservatorii (apărători ai stării de fapt, care nu au propus mari transformări): Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, candidatul UDMR (Kelemen Hunor?);

ii)  Reformatorii pro-sistem: Mircea Geoană, Elena Lasconi

iii) (Pseudo-)Revoluționarii anarhici: George Simion, Diana Iovanovici-Șoșoacă

iv) Pionii și veleitarii: Ana Birchall, ș.a.

Alături de numele prezentate anterior pot să fie și noi candidați surpriză la începutul toamnei, inclusiv din partea partidelor parlamentare, însă orice planificator politic ar trebui să știe că „miracolele” în politică sunt rare și apar în condiții excepționale. De acum, orice mișcări politice bruște trebuie cu atenție evaluate și legitimate public, pentru a nu bulversa alegătorii.

Discuțiile privind calendarul electoral trădează nesiguranța partidelor de guvernământ privind șansele propriilor candidați. Din perspectiva interesului public mai importantă decât data alegerilor va fi existența unui climat în care candidații din cursa prezidențială să participe la cât mai multe dezbateri electorale, astfel încât cetățenii să-și poată forma o opinie informată asupra lor.  

În esență, în alegerile prezidențiale, dincolo de biografii politice, cu lumini și umbre, de strategii și calcule electorale, decizia societății se va lua în jurul a două mari opțiuni: cei care cred că țara trebuie condusă fără mari schimbări, ci doar ameliorată situația actuală, și cei care consideră că schimbarea (graduală ori prin șocuri) nu doar că este necesară, ci și posibilă. Din sondajele de opinie știm că majoritatea societății vrea schimbarea situației actuale, însă din alegerile din 9 iunie putem extrage concluzia că există o dorință de continuitate politică, de stabilitate. În concluzie, putem spune că rezultatul alegerilor prezidențiale nu este decis, dar pot fi anticipate principalele opțiuni ale turului al II-lea. Cursa prezidențială va fi câștigată de candidatul/candidata care va face cele mai puțin greșeli tactice, dând în același timp societății românești sentimentul că funcția prezidențială este utilizată nu doar pentru un interes personal sau al unui grup, ci al întregii națiuni române.