Staruri la Opera Română din Cluj-Napoca

Prilejul a fost aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea TVR Cluj, un eveniment desfăşurat la jumătatea lunii noiembrie sub înaltul patronaj al Preşedinţiei României.

Managementul Operei Naţionale Române Cluj-Napoca şi directorul general Florin Estefan au ales ca sărbătoarea să fie marcată prin premiera unei noi producţii a operei „Boema” de Puccini, la care au invitat vedete naţionale care îşi desfăşoară activitatea pe mari scene din străinătate. Anita Hartig, Adrian Sâmpetrean, Cozmin Sime şi Teodor Ilincăi au fost capetele de afiş. Li s-au alăturat Diana Ţugui şi Florin Estefan.

          Serata a debutat cu un moment de reculegere, solicitat de Florin Estefan, în memoria victimelor tragediilor de la Bucureşti şi Paris, după care a urmat partea festivă, marcată de cuvinte de suflet rostite de primul director al studioului teritorial Cluj, Horia Bădescu, de directorul TVR 3 Mircea Neacşa. Directorul TVR Craiova, Anca Indirică, a dat citire mesajului aniversar din partea directorului general interimar al TVR, Irina Radu. Vestea bună a fost referitoare la transmisia integrală a  spectacolului cu „Boema”, pe postul TVR 3, în prima zi de Crăciun.

Anita Hartig

Sensibilitate şi delicateţe

          Soprana Anita Hartig a adus la Cluj-Napoca, prin rolul Mimì, parfumul unei interpretări rafinate, venite dintr-o intensă trăire, dintr-o adâncită contopire cu spiritul simplu, direct, îndrăgostit, chinuit al personajului. Frumoasă şi dăruită, artista a cântat cu ataşantă sensibilitate şi delicateţe, cu crescendo vocal şi de expresie către marile momente din ultimele două acte, după minunatele expansiuni din prima arie (fraza „... il primo bacio dell’aprile è mio!”). Aria „Donde lieta” (actul al III-lea) a restituit subtilitatea şi impecabila fluiditate a desenului melodic, scena morţii a fost realmente cutremurătoare, impresionantă.

Teodor Ilincăi şi Anita Hartig

          În haina personajului Rodolfo, tenorul Teodor Ilincăi, posesor de glas strălucitor ce merge în siguranţă şi cu penetrabilitate spectaculoasă până la registrul extrem acut, a alternat pasajele liniare, notele înşiruite mecanic, cu cele expresive, într-un demers totuşi mult mai amănunţit studiat decât în apariţii anterioare. Am notat tentative de filaj în aria „Che gelida manina”, urmate de dezvoltări ample („Talor del mio forziere”) în aceeaşi secvenţă dar, pe deplin realizată, mi s-a părut o notă de La bemol înalt servită în mezzoforte şi cu diminuendo subsecvent pe fraza „alla stagion dei fior” din finalul actului al III-lea. A fost proba-simbol că tenorul deţine capabilitatea tehnică pentru asemenea sonuri expresive de sorginte poetică. Rămâne doar să le expandeze în întreaga partitură, pentru redarea plenară a spiritului personajului.

Adrian Sâmpetrean

          Cu glas de inimaginabilă căldură şi generozitate, basul Adrian Sâmpetrean (Colline) a umplut sala cu sunete minunate, învelite în armonice de preţ, catifelate. Prin tente moi, pline de triste presentimente, lectura pe care a oferit-o ariei „Vecchia zimarra”, aşa-zisa arie „a paltonului” (actul al IV-lea), a sfâşiat suflete.

Diana Ţugui

         Proaspătă şi luminoasă, cu accente de şarm a sunat vocea sopranei Diana Ţugui, Musetta cu prezenţă scenică atrăgătoare. Valsul „Quando me’n vò” a avut graţie şi eleganţă, aşa cum cere Puccini.

          Marcello şi Schaunard au fost baritonii Florin Estefan şi Cozmin Sime, stăpâni de glasuri cu timbralităţi plăcute, primul – masiv şi vibrant, cel de-al doilea – plin de lirism.

          În alte roluri au fost distribuiţi versatilul Petru Burcă (care pe lângă admirabile roluri „de linie”, abordează şi personaje „de caracter”, aici, Benoît şi Alcindoro), Gelu Moldovan (Parpignol), Alexandru Potopea (Un sergent), Liviu Oltean (Un vameş).

          Dirijor cu mari cunoaşteri în teritoriul liric, solid fundamentate pe o diversitate de stiluri, David Crescenzi a condus ansamblurile Operei Naţionale Române Cluj-Napoca cu siguranţă şi coloristică adecvată, de la verva din actul secund la atmosfera funebră din ultimul. Câteva decalaje între platou şi fosa orchestrală s-au mai strecurat pe alocuri, în scena „Parpignol, Parpignol!” a copiilor sau în cvartetul din actul al IV-lea, ducând gândul către prea puţine repetiţii. Raportul dinamic a fost în general bine cumpănit, poate cu un exces de sonorităţi la tirada lui Marcello „Gioventù mia” din actul secund.

Şi-au dat concursul Corul Operei (dirijor Corneliu Felecan) şi Corul de copii „Junior-Vip” al Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă”, pregătit de Anca Mona Mariaş.

O montare deloc inovativă

          Noua montare a fost semnată de regizoarea Ina Hudea, scenograful Mihai Vălu şi „lighting designer”-ul Mădălina Mânzat, artişti care nu şi-au propus inovarea, rămânând în cadrul restrictiv al unei viziuni clasice, tradiţionale, cu decoruri simple, într-un fel economice, dacă mă gândesc că acelea din actul secund au derivat – cu mici adaptări - din configuraţia primului sau cele din actul al III-lea au fost destul de puţin imaginative.

          S-a jucat cu aplecare către spiritul boem şi tineresc al celebrei lucrări, câteodată reţinut.

          Surprinzătoare şi prea puţin relevante au fost schimbările de lumini gen „stop-cadru”, care s-au întâlnit pe tot parcursul opusului, în dorinţa probabilă de a fixa unele momente. Am numărat cam 12 asemenea „eclipse”, al căror efect nu şi-a atins scopul.

          La final, încă o subliniere privitoare la eforturile conducerii Operei Române din municipiul de pe malurile Someşului de a reuni pe afişe valori care duc faima vocilor indigene în străinătate. Deşi sună formal, trebuie luat aminte.

          (Foto Nicu Cherciu)