Se opresc războaiele dacă Trump pierde alegerile?
Republicanii lui Trump controlează Congresul SUA, dar acest lucru s-ar putea schimba după alegerile de la jumătatea mandatului. O astfel de schimbare ar influența și teatrele de război din Europa și Orientul Mijlociu.

Ce impact au alegerile de la jumătatea mandatului din SUA (midterms)?
Chiar dacă nu este ales un nou președinte, rezultatul acestor alegeri poate influența direcția politică a Statelor Unite și, implicit, evoluțiile internaționale. Deciziile luate la Washington influențează atât adversari militari precum Iranul, cât și state precum Ucraina, care speră la un sprijin american mai consistent.
Președintele Donald Trump nu decide singur împotriva cui este purtat un război sau cine primește ajutor financiar și militar. Deși șeful statului american dispune de mai multe prerogative decât liderii din democrațiile parlamentare, precum Germania, el nu guvernează fără contraponderi instituționale.
Camera Reprezentanților și Senatul, cele două camere ale Congresului pentru a căror componență americanii votează marți, au o influență considerabilă. Acestea adoptă legi, aprobă cheltuielile statului și exercită control asupra președintelui și a serviciilor de informații.
Președintele poate bloca proiectele de lege adoptate de Congres prin dreptul de veto. Totuși, veto-ul poate fi anulat printr-o majoritate de două treimi în ambele camere. De asemenea, procedurile de destituire (impeachment) sunt de competența Congresului. În plus, membrii Cabinetului, ambasadorii SUA și judecătorii federali pot fi numiți doar cu aprobarea Senatului.
În prezent, republicanii lui Trump dețin majoritatea în ambele camere ale Congresului, ceea ce îi facilitează guvernarea. Totuși, potrivit ultimelor sondaje, democrații ar putea prelua cel puțin controlul Camerei Reprezentanților și, posibil, chiar și pe cel al Senatului. În acest caz, poziția SUA în unele dosare majore de politică externă s-ar putea modifica.
Sprijinul pentru Ucraina
Când Rusia a declanșat invazia pe scară largă a Ucrainei, la Casa Albă se afla democratul Joe Biden. Împreună cu statele europene, SUA au fost un partener de încredere pentru Kiev, oferind sprijin financiar, expertiză militară și, mai ales, livrări masive de armament.
Situația s-a schimbat sub administrația Trump. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut parte, în 2025, de o primire tensionată la Casa Albă, iar Trump recunoaște deschis că are o relație mai bună cu președintele rus Vladimir Putin decât cu liderul ucrainean.
Statele Unite au suspendat unele sancțiuni împotriva Rusiei și au redus sprijinul financiar și militar acordat Ucrainei. Dacă democrații vor câștiga majoritatea în ambele camere ale Congresului, este posibil ca extinderea ajutorului pentru Ucraina să redevină o prioritate.
„Democrații îl critică pe Trump pentru că nu face suficient pentru Ucraina”, afirmă Brandon Conradis, fost jurnalist DW și în prezent redactor la Bloomberg Government. „Ei ar putea susține o extindere a sprijinului.”
Dacă Trump și-ar exercita dreptul de veto, totul ar depinde de raportul de forțe din Congres. Nu este exclus ca, cu sprijinul unor republicani, să se formeze o majoritate de două treimi capabilă să îi anuleze decizia.
Războiul cu Iranul
Trump a intrat în război cu Iranul la 28 februarie, alături de Israel, fără să consulte în prealabil Congresul. Potrivit Constituției SUA, doar Congresul are autoritatea de a declara oficial război unui alt stat.
Democrații s-au pronunțat în repetate rânduri împotriva conflictului și au adoptat, împreună cu câțiva republicani, o rezoluție care cere încetarea ostilităților. Administrația Trump a ignorat însă acest demers.
„Nu cred că Congresul are foarte multă putere în această chestiune”, explică Michael O'Hanlon, director de cercetare pentru politică externă la Brookings Institution. „Ar putea însă să împiedice o escaladare majoră prin refuzul de a aproba finanțarea unei astfel de operațiuni.”
Ajutorul pentru dezvoltare
Sprijinul american pentru proiectele umanitare și de dezvoltare din întreaga lume, inclusiv cele care combat Ebola, SIDA sau foametea, a fost redus drastic de Trump imediat după începerea celui de-al doilea mandat.
Printre măsurile luate s-a numărat și închiderea USAID, agenția americană responsabilă de ajutorul pentru dezvoltare. Este neclar dacă un Congres controlat de democrați ar putea reactiva instituția împotriva voinței președintelui. Totuși, legislativul ar putea aproba fonduri suplimentare pentru ajutor extern și ar putea investiga circumstanțele care au dus la controversata închidere a agenției.
„Democrații și-ar folosi atribuțiile de supraveghere pentru a analiza foarte atent desființarea USAID”, spune Conradis. „Ar urma audieri și convocarea în fața Congresului a oficialilor implicați în această decizie.”
Schimbări, dar nu o revoluție
Indiferent de rezultat, Statele Unite vor continua să aibă un președinte republican. Prin urmare, nu este de așteptat o schimbare radicală de direcție.
„Nu înseamnă că totul se va schimba dacă democrații preiau controlul Congresului”, afirmă Conradis. „Dar anumite lucruri se vor modifica, deoarece raportul de putere va fi foarte diferit de cel actual.”





















































