Scurt inventar al fake news-urilor lansate în etapa de autorecenzare de la RPL-runda 2021 şi demontarea acestora

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Recent, Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (CCRPL) a adoptat Hotărârea nr. 10 din 12 mai 2022 privind prelungirea termenului pentru perioada de autorecenzare prevăzută în calendarul desfăşurării RPL-runda 2021.

Prelungirea autorecenzării a fost motivată de succesul acestui proces, sute de mii de persoane accesând platforma www.recensamantromania.ro pentru a se autorecenza pe cont propriu sau cu asistenţă din partea recenzorilor din centrele amenajate special prin grija autorităţilor locale.

Toţi cei care doresc să participe la recensământ mai pot apela la metoda autorecenzării online, simplă şi confortabilă, până la data de 27 mai a.c. După această dată, persoanele nerecenzate vor primi vizita unui recenzor care va culege datele privind situaţia persoanelor şi locuinţelor cu ajutorul unei tablete electronice. Etapa autorecenzării pe teren, face-to-face (F2F) cu recenzorul, se va derula în perioada 31 mai – 17 iulie 2022.

De multe ori fake news-urile au fost dezvoltate şi lansate în spaţiul public de persoane cu instrucţie superioară, profesii şi ocupaţii onorabile, care se bucură de notoritate şi influenţă, mai ales pe reţelele de socializare. Multe persoane au preluat şi distribuit fake-uri despre RPL-runda 2021, fără să le citească cu atenţie şi fără să le confrunte cu poziţia oficială a statului exprimată prin vocea autorităţilor responsabile de organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor.

Sunt şi persoane care consideră recensământul o nouă povară birocratică, când de fapt RPL-runda 2021 este al 13-lea recensământ în istoria statisticii oficiale din România şi al 4-lea după evenimentele din decembrie 1989. Primul recensământ a fost organizat în Principatele Unite, în perioada 1859-1560, din dispoziţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de numele căruia se leagă şi înfiinţarea Institutului Naţional de Statistică (12 iulie 1859). În niciun caz,

acest recensământ nu este o povară birocratică, ci este o cercetare extrem de importantă pentru fundamentarea politicilor publice la nivel naţional şi local.

Scopul recensământului populaţiei şi locuinţelor a fost dintotdeauna măsurarea populaţiei rezidente pe diferite niveluri de agregare şi, în special la nivel de unitate administrativ teritorială. Pe baza informaţiilor colectate în etapa de autorecenzare online şi cea de recenzare pe teren, se vor determina indicatorii statistici care descriu structura populaţiei rezidente în funcţie de anumite caracteristici sociodemografice precum sexul, vârsta, starea civilă, educaţia, ocupaţia etc. Totodată, prin indicatorii statistici se descriu schimbările care au avut în loc în ultimii 10 de ani (de la RPL-runda 2011) în numărul şi structura gospodăriilor, familiilor şi nucleelor familiale din România. La toate acestea se adaugă şi statisticile prin care cunoaştem stocul şi structura fondului locativ, precum şi o serie de aspecte referitoare la calitatea vieţii în localităţile unde avem reşedinţa obişnuită. Statisticile oficiale furnizate de RPL-runda 2021 trebuie să răspundă cerinţelor regulamentelor europene din domeniu, precum şi celor ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Chiar înainte de demararea autorecenzării online, au fost lansate în media şi pe reţelele de socializare o serie de fake news-uri referitoare la recensământul populaţiei şi locuinţelor. În cele ce urmează, voi încerca să demontez cele mai frecvente 3 fake news-uri pe tema RPL-runda 2021: (1) donarea datelor cu caracter personal culese la RPL referitoare la proprietate, relaţiile personale, starea de sănătate către instituţii terţe ale statului (ANAF, Poliţie, servicii de informaţii, bănci, corporaţii farma sau IT&C; (2) în funcţie de numărul camerelor din locuinţă sau numărul locuinţelor deţinute se va proceda la rechiziţionarea spaţiilor locative nefolosite pentru a adăposti refugiaţii din Ucraina; (3) statul doreşte să cunoască efectivul persoanelor apte pentru serviciul militar, în cazul în care ţara noastră intră în război.

Persoanele care s-au autorecenzat online au putut să observe că nu au fost solicitate numele şi prenumele lor sau ale membrilor gospodăriei. INS asigură toate persoanele rezidente în România (cetăţeni români, cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie) care participă la RPL-runda 2021 că toate informaţiile culese în procesul de autorecenzare online sau recenzare pe teren sunt stocate şi prelucrate conform celor mai bune practici europene de siguranţă şi confidenţialitate. În alţi termeni, datele sunt anonimizate şi/sau pseudonimizate astfel încât să nu se poată face legătura cu persoanele în cauză. Codul numeric personal (CNP) este colectat

doar pentru ca INS să poate identifica înregistrările duble. Potrivit legislaţiei şi metodologiei RPL-runda 2021, CNP-ul este criptat imediat ce intră în sistem (platforma de autorecenzare sau pe tableta electronică), iar stocarea în baza de date se face utilizând un aşa-numit identificator statistic rezultat prin aplicarea unui algoritm de criptare asupra condului numeric persoanal – proces care este ireversibil.

Reamintesc şi celor mai sceptici dintre cetăţeni că CNP-ul este furnizat încă de la naşterea persoanei, este deţinut de instituţii precum Direcţia de Evidenţă a Populaţiei, Poliţie, ANAF, alte instituţii publice care sunt autorizate prin lege să gestioneze date cu caracter personal. Când mergem la bancă pentru a contracta un credit de orice fel, ne identificăm pe baza cărţii de identitate care conţine şi CNP-ul. Prin urmare, nu este nevoie ca INS să furnizeze CNP-ul către alte instituţii. Potrivit, art. 52 alin (1) din OUG 19/ 2020 privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi locuinţelor cu modificările şi completările ulterioare, rezultatele recensământului pot fi folosite doar în scop statistic şi de cercetare ştiinţifică. Toate datele furnizate de cercetările statistice derulate de INS sunt utilizate în scop exclusiv statistic şi de cercetare ştiinţifică. INS diseminează doar indicatori statistici care descriu într-o formă sintetică/ agregată evoluţia fenomenelor sociale, demografice şi economice, în niciun caz informaţii despre persoane fizice sau juridice.

Al doilea fake news despre RPL-runda 2021 este cel care insinuează că, în funcţie de numărul de camere libere din locuinţele persoanelor, vor fi găzduiţi refugiaţi ucraineni. În primul rând, acest fake reprezintă o aluzie răutăcioasă faţă de efortul miilor de cetăţeni români care din omenie şi solidaridate s-au implicat în efortul de ajutorare a refugiaţilor ucraineni pe teritoriul ţării noaste din cauza războiului pornit de agresorul Putin şi armata sa. În al doilea rând, proprietatea privată este garantată de legea fundamentală – Constituţia României. Nimeni nu poate introduce cu de-a sila în gospodăriile noastre alte persoane.

Fiecare dintre noi decide pe cine primeşte în locuinţa proprie, cu excepţia cazurilor autorizate de legislaţia în vigoare. În faza recenzării pe teren nu este obligatoriu să primim în casă recenzorul; la întrebările din chestionar putem răspunde în afara locuinţei. Să reţinem că recenzorul este persoana aflată în exerciţiul autorităţii de stat, care culege date de recensământ pentru toate unităţile de locuit (locuinţe convenţionale şi neconvenţionale), gospodăriile şi persoanele din sectorul de recensământ atribuit. În cazul în care o persoană

refuză să participe la recensământ în etapa recenzării pe teren, potrivit Hotărârii CCRPL nr. 9 din 9.05.2022, recenzorul informează (sesizează) în scris autoritatea locală. La primirea unei astfel de sesizări, comisia locală prin preşedintele acesteia (primarul) ia de urgenţă măsurile necesare pentru ca, la faţa locului, împreună cu recenzorul care a formulat sesizarea, să se deplaseze o persoană împuternicită de primar pentru constatarea contravenţiilor prevăzute de art. 54 alin. (1) lit. a), b) şi d) din OUG nr. 19/ 2020, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi un poliţist local. Potrivit prevederilor Legii poliţiei locale nr. 155/2010, republicată cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul local are dreptul de a legitima şi de a stabili identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale. În situaţia în care, cu ocazia deplasării la faţa locului a recenzorului, însoţit de persoana împuternicită de primar şi de poliţistul local, persoana fizică refuză să se recenzeze, se constată contravenţia corespunzătoare şi se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.

Al treilea fake news vehiculat în legătură cu recensământul populaţiei şi locuinţelor întreţine o serie de temeri nejustificate în legătură cu războiul din Ucraina, insinuând că datele de la RPL-runda 2021 vor ajunge la autorităţile militare, în speţă la Ministerul Apărării, pentru a cunoaşte efectivul persoanelor apte medical pentru serviciul militar. În legătură cu această minciună lansată în spaţiul public, spre a induce şi a amplifica frica de război, precizăm că România are o armată profesionistă, care acţionează în cadrul NATO, în acord cu partenerii strategici; satisfacerea serviciului militar nu mai este demult obligatorie la noi. Apoi, în caz de situaţie de urgenţă, există prevederi legale în baza cărora se decide apărarea şi securitatea naţională. Ministerul Apărării şi celelalte instituţii care fac parte din arhitectura de securitate a ţării au propriile baze de date cu militarii profesionişti, militarii în rezervă şi militarii aflaţi în retragere pe care le gestionează potrivit reglementărilor proprii. Fără reactualizarea datelor privind populaţia rezidentă (stabilă) a ţării, judeţelor şi localităţilor, nu putem să avem o imagine clară asupra accesului populaţiei la servicii precum sănătatea, educaţia, protecţia socială, condiţiile de locuit, migraţia internă şi externă. În final, să reţinem că participarea la recensământ este o îndatorire cetăţenească pe care o îndeplinim fiecare dintre noi pentru comunitatea în care trăim, deoarece cu toţii ne dorim un viitor mai bun pentru noi şi generaţiile viitoare. Completarea chestionarului de recenzare este obligatorie pentru obţinerea unor statistici precise şi relevante viaţa noastră şi a comunităţilor locale. Alegeţi să vă autorecenzaţi online până pe 27 mai 2022!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite