Reflecții târzii asupra tranziției postcomuniste

Să ne reamintim cum a început totul: prăbușirea comunismului, tranziția la democrație și capitalism, integrarea euroatlantică a fostelor țări comuniste. Pe data de 16 decembrie 1989, la Timișoara, a izbucnit o revoluție care avea să inducă numeroase transformări în România și în viața cetățenilor săi. Scânteia revoltei anticomuniste a pornit de la demonstrația unui grup de credincioși adunați în jurul Catedralei Reformate din Piața Maria pentru menținerea pastorului reformat László Tőkés, care era forțat să se mute în altă localitate în urma pronunțării unei hotărâri judecătorești. Demostrația s-a transformat în scurt timp într-un veritabil protest prin alăturarea a sute de timișoreni. Aceaștia au început să scandeze „Libertate”, „Dreptate” și cântau „Deșteaptă-te, române!”.

Pe fondul nemulțumirilor populare, a stării generale de sărăcie, dar și a contagiunii exercitate de schimbarea de regim din alte țări din Europa Centrală și de Est, protestul timișorenilor s-a amplificat și s-a transformat într-o revoltă anticomunistă. Forțele de miliție și securitate ale regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceaușescu au intervenit armat pentru a reprima revolta anticomunistă. Așa s-au înregistrat primii morți ai revoluției din decembrie 1989. Oamenii nu s-au oprit, ci au continuat protestele scandând  „Nu plecăm acasă, morții nu ne lasă!” și „Azi la Timișoara, mâine în toată țara!”.

După 16 decembrie 1989, protestele anticomuniste de la Timișoara au continuat să se extindă în București și în alte orașe ale țării. Revolta populară a fost îndreptată împotriva regimului comunist condus de Nicolae Ceaușescu. În ciuda măsurilor luate de regim pentru a împiedica răspândirea veștilor despre protestele și represiunea din țară, oamenii au aflat despre violențele de la Timișoara și au început să-și manifeste nemulțumirea și la București. Pe 22 decembrie 1989, mulțimile s-au adunat în Piața Palatului și alte zone din București, și au avut loc confruntări violente cu forțele de securitate ale regimului. În timpul zilei, au fost înregistrate numeroase victime, morți și răniți. Dictatorul Ceaușescu a încercat să păstreze controlul situației și a organizat o contra-manifestație de susținere a regimului personal, dar totul a scăpat de sub controlul organizatorilor/ forțelor fidele. În cursul aceleiași zile, după o ședință a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Ceaușescu și soția sa au fugit din clădirea CC al PCR cu un elicopter, într-o încercare disperată de a scăpa de furia populației. Ulterior, soții Ceaușescu au fost arestați, judecați într-un simulacru de proces și executați chiar în ziua de Crăciun (25 decembrie 1989).

Revoluția din 1989 a dus la prăbușirea comunismului în România  și la începutul unei perioade de tranziție către democrația liberală și economia de piață. Tranziţia spre democraţie a fostelor state comuniste este parte integrantă a unui proces mai amplu de democratizare care a debutat în a doua jumătate a anilor ’70 şi care a cuprins şi state ca Grecia, Portugalia, Spania, care pe atunci se aflau sub dominaţia unor regimuri autoritare. Cel de-„al treilea val al democratizării”, după cum a fost numit de Samuel P. Huntington, s-a deplasat dinspre Europa către America Latină şi Asia. Politologul american sesizează o analogie între „expansiunea democratică” începută în 1974 şi modul în care se desfăşurau campaniile militare de cucerire a unor noi teritorii şi populaţii. Însă, ca orice nouă cucerire militară care întâmpină rezistenţa populaţiei cucerite, şi democratizarea este însoţită de o rezistenţă la schimbare din partea oamenilor şi instituţiilor de l’ancient regime.

Privind în istorie, S.P. Huntington observă că valurile precedente de democratizare au fost urmate de un recul al democratizării în statele în care acest sistem politic funcţiona acceptabil sau, altfel spus, în conformitate cu standardele democratice ale perioadei respective. Huntington consideră că insuficienta consolidare a democraţiilor „celui de-al treilea val” ar putea genera consecinţe politice contrare previziunilor iniţiale. Aşa-numitul „val invers” ar putea lua forma unei tranziţii de la democraţia insuficient consolidată la autoritarism sau chiar „colaps democratic” (democratic breakdown).

Democraţiile postcomuniste continuă să fie ameninţate de trei categorii de probleme: (1) probleme datorate moştenirii regimurilor comuniste; (2) probleme specifice tranziţiei de la comunism la democraţie şi economia de piaţă; (3) probleme inerente funcţionării oricărei democraţii. Descătuşarea de constrângerile pe care statul le exercită asupra comportamentului individual şi grupal conduce de cele mai multe ori la o relaxare a inhibiţiilor sociale, la punerea între paranteze a „cenzurii culturale”. Toate aceste manifestări ale „libertăţii negative” (Isaiah Berlin) se întorc întocmai ca un bumerang împotriva democraţiei.

O ameninţare destul de des întâlnită în rândul ţărilor ex-comuniste o reprezintă „întoarcerea roşie” (Huntington) sau „restauraţia de catifea” (Michnik), adică revenirea la putere, prin câştigarea alegerilor, a foştilor comunişti. Este cazul Slovaciei lui Vladimir Meciar. Tot o ameninţare caracteristică ţărilor ex-comuniste o constituie exacerbarea puterii executive atunci când conducătorul/reprezentantul acesteia tinde să concentreze cât mai multă putere în propriile mâini prin extinderea atribuţiilor conferinte de lege în detrimentul altor instituţii. Astfel, se ajunge la subordonarea puterii legislative de către executiv şi, pe cale de consecinţă, la diluarea acțiunii principiului separaţiei puterilor în stat și a echilibrului dintre acestea.

În viziunea lui Huntington, riscurile cele mai mari la adresa democraţiilor postcomuniste aflate în plin proces de consolidare nu vor fi reprezentate de lovituri militare sau revoluţii din interiorul statelor respective, ci chiar de elitele politice aflate în competiţie pentru voturi şi, implicit, pentru exercitarea puterii politice. În tranziția democratică, partidele politice şi liderii lor utilizează adesea metode extrase din arsenalul antidemocratic: exploatarea sentimentelor naţionale sau de apartenenţă la un grup etnic, religios, populismul şi demagogia etc. În acest fel, rezultatul competiţiei poate conduce la promovarea unor soluţii antidemocratice: extremiste, naţionaliste, autoritariste sau totalitare.

În unele state pe cale să devină democratice, jocul democratic poate crea premisele producerii unor conflicte externe. Statele din fosta Iugoslavie s-au luptat între ele în virtutea unor revendicări teritoriale sau pentru promovarea unor drepturi etnice. În aceeaşi categorie poate fi inclusă şi Rusia care a declanşat conflicte militare cu ţările vecine din spaţiul ex-sovietic care au încercat să-şi dobândească independenţa faţă de puterea Moscovei. Ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina nu este altceva decât represiunea armată a Rusie față de dorința de autonomie, independență față de Moscova, de europenizare a acestei țări. Faptul că democraţia face conflictul extern mai probabil provine dintr-un imbold naţionalist manifestat în interiorul unui stat aflat în curs de democratizare, imbold speculat şi valorificat de forţe politice care altfel nu şi-ar justifica existenţa.

Cea mai recentă ameninţare la adresa statelor în curs de consolidare democratică este populismul sau „autoritarismul de tip asiatic”. În ceea ce priveşte populismul există o mulţime de definiţii care, aşa cum spune René Cuperus, se pot reduce la ideea că „populismul este o formulă ideologică prezentând poporul ca pe o entitate omogenă care se confruntă cu o elită tehnocrată coruptă care a trădat interesul majorităţii”. Invocând legitimitatea votului direct, unii reprezentanţi ai puterii executive (preşedinţi, prim-miniştri) din ţările aflate în tranziţie au tendinţa de a-şi spori puterea personală în detrimentul altor instituţii politice. De cele mai multe ori, populismul este precedat de o personalizare excesivă a instituţiilor politice. Să privim cu atenție la politica românească și vom observa cum au fost personalizate instituțiile politice, mai ales Președinția și Guvernul. Conflictul dintre președinte și premieri a fost întreținut de modul în care a funcționat regimul semi-prezidențial, de dualitatea Executivului românesc (puterea politică este disputată între președinte și premier), de personalizarea excesivă a instituțiilor publice. Regulile jocului democratic, procedurile instituţionale şi chiar legile sunt exploatate în vederea promovării unui interes politic personal sau de grup. Pervertirea „jocului democratic” conduce la un regim al autorităţii personale, la o erodarea a democraţiei.

Unii analiști mai optimiști au considerat că țările postcomuniste integrate în structurile euroatlantice (NATO și UE) prezintă un risc destul de scăzut în ceea ce priveşte derapajele democratice şi alunecarea spre regimuri autoritariste. Însă, Ungaria lui Victor Orban, poate cel mai longeviv premier european, contrazice aserțiunea anterioară. Derapajele populiste ale acestui lider constituie semnale importante pentru starea democrației în unele țări europene. Populismele sunt prezente și în vechile democrației europene. Să ne amintim de cazul „Jorg Heider” din Austria, sancţionat de Comisia Europeană printr-un „embargou” diplomatic şi economic. Acesta a reprezentat un avertisment serios pentru toate forţele politice din ţările membre ale UE care uzează de arsenalul politic al naţionalismului, extremismului sau populismului de orice fel.

Criza economică declanşată în Statele Unite în 2008 a afectat profund economiile lumii, inclusiv a multor țări membre ale UE. State precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Irlanda au fost zdruncinate economic de aşa-numita criză a datoriilor suverane. Recesiunea economică pune la grea încercare inclusiv încrederea cetăţenilor europeni în funcţionarea democraţiei şi a economiei de piaţă. Problemele socioeconomice nu au dispărut cu totul după această criză economică, ci au reieșit la suprafață după pandemia de COVID-19, apoi s-au amplificat în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Multe țări europene sunt afectate de inflație, oamenii nu mai fac față creșterii cheltuielilor pentru consum și întreținerea locuinței, șomajul în rândul tinerilor este mare.

Polarizarea socioeconomică poate contribui la o exacerbare a sentimentelor rasiste, xenofobe, a urii împotriva unor categorii sociale, etnice, religoase. Sentimentele de nemulțumire socială pot alimenta un climat favorabil apariției forțelor populiste, întrețin o stare de scepticism față de capacitatea guvernelor de a produce bunăstare pentru oameni. Populiștii profită adesea de această scădere a încrederii și promit o schimbare radicală, adesea prezentându-se ca alternative la establishmentul corupt sau față de elitele erodate la putere, ineficiente, fără susținere în rândul maselor. În unele țări, crizele economice au alimentat scepticismul față de proiectul european și față de instituțiile UE. Populiștii pot utiliza această neîncredere pentru a promova o retorică anti-UE și pentru a atrage susținerea populației dezamăgite de efectele crizei economice.

Germenii unor mișcări populiste au înflorit și în România, încă de la alegerile din 2020. Sondajele de opinie confirmă ascensiunea partidelor conduse de lideri cu un discurs naționalist, protecționist, suveranist. Nemulțumirile maselor sunt ușor de exploatat din punct de vedere politic și electoral de către forțele populismului. Marea problemă este legată capacitatea establishment-ului democratic de a produce bunăstare pentru un număr cât mai mare de oameni. Așteptările oamenilor sunt mari, se gonflează în momentele electorale cum vor fi cele din România anului 2024, problemele sunt complicate (deficit bugetar, creșterea datoriei externe, balanța comercială negativă, inflație, evaziune fiscală etc.), iar soluțiile nu sunt totdeauna la îndemână sau au un preț electoral mult prea mare și greu de suportat de partidele mainstream. E greu să faci chirurgie politică pe corpul social ros de bolile tranziției.

Notă: articol extras şi prelucrat din vol. Ciprian Iftimoaei, Despre securitate, consolidare democratică şi bună guvernare. România în context regional, Editura LUMEN, Iaşi, 2015.