Scandalul din Liceul „Gh. Şincai”, adevăratul chip al societăţii româneşti

Societatea românească a ajuns să se răfuiască cu bârfa de la colţul străzii şi cu gura lumii prin măsuri dictatoriale. Am ajuns ca oameni să fim atât de mărunţi încât să nu mai avem nici umorul şi nici demnitatea de a gestiona elegant amorul propriu rănit de gura lumii. Facem dramolete dictatoriale prin şcoli pentru că ni s-a dărmat soclul.

De aproximativ două săptămâni Clujul vuieşte. Vuietul s-a extins şi în presă în ultima săptămână când doi elevi olimpici din liceul cu o tradiţie bogată, ”Gheorghe Şincai”, unul dintre cele mai bune licee din oraş, au fost transferaţi disciplinar, iar alţii 59 s-au trezit cu nota scăzută la purtare într-un acces dictatorial şi neinspirat al profesorilor, pentru că, toţi aceşti elevi au comentat pe un grup închis, subliniez închis, deci între ei, nu public, despre profesori.  E clar că un elev cel puţin „a suflat” în şcoală despre grup, iar profesorii s-au coborât sub nivelul copiilor şi şi-au făcut conturi false pentru a fi admişi în grupul închis al elevilor, după care i-au persecutat în baza unor informaţii obţinute în mod neetic. Şi aici sunt de acord cu Mihnea Măruţă, care pe blogul său spunea că în cel mai fericit caz aceşti elevi ar fi trebuit „pedepsiţi pentru lipsa de umor în comentarii”.

Situaţia dată ridică cel puţin două întrebări care cer răspunsuri clare:

1. Etica, inclusiv în cazul profesorului, este opţională sau nu? La fel şi libertatea de exprimare, este sau nu un drept, ori e doar un drept opţional în funcţie de cheful celui aflat în poziţie de putere la orice nivel al societăţii?  

2. Al doilea aspect: în învăţământul românesc nu există pedepse graduale, iar umorul a dispărut complet? S-a ajuns la acest nivel de dezumanizare încât un profesor nu are niciun alt instrument prin care să transforme o boacănă într-un proces educativ, folositor copiilor şi societăţii? Nu mai suntem în stare să rezolvăm nicio problemă pe lume decât prin executarea celuilalt prin orice mijloc cu putinţă? Am devenit noi atât de neoameni, o adunătură jalnică demnă mai degrabă de peşteri decât de locuinţe dotate cu confortul secolului XXI?

În condiţii de război e probabil scuzabilă orice formă prin care obţii informaţia, însă în şcoală, ori într-o societate aflată în condiţii de pace e cel puţin ruşinos, dacă nu dovedeşte grave bube de caracter, ori totala lipsă a acestuia să te fofilezi pentru a obţine informaţii după care să reverşi potop de sancţiuni radicale şi neinspirate pe baza informaţiilor obţinute pe din dos, doar pentru că tu, momentan ai puterea în mână şi orgoliul zdravăn rănit.

În mod normal un adevărat profesor nu şi-ar permite să facă paradă cu micimea lui, cu lipsa lui de umor în a gestiona o asemenea situaţie, s-ar jena suficient să nu defileze cu găurile din comportamenul său identificate şi expuse de cei cu care lucrează. Cu atât mai puţin şi-ar permite un profesor adevărat să transforme totul într-un război la nivelul unei şcoli întregi. Să te cobori la nivelul de a transforma bârfa în argument justiţiar împotriva unor captivi cărora le iei dreptul la apărare după ce le-ai luat şi dreptul la intimitate, să fii la nivelul în care nu poţi gândi nicio revanşă cu umor edificator pentru elevi – frumoasă societate mai suntem, nu?  Nu mai avem nici măcar elementarul bun-simţ de a nu defila cu lenjeriile bârfei la vedere?

Un profesor cred că ar fi trecut peste supărarea că elevii debitează tâmpenii pe internet, între ei. E o poveste veche de când lumea. Mereu cei aflaţi în dezavantaj în raport cu puterea pentru că nu o au, o contestă inclusiv prin bârfă. În locul radicalismelor comunistoide i-aş fi pus pe copii să facă lectură obligatorie din Moliere şi i-aş fi obligat să scrie pamflete până ar fi reuşit să scrie măcar unul extraordinar pe care să-l publicăm într-o revistă de mare circulaţie, ori măcar prin oraş. Adică i-aş fi învăţat ceva. Şi, nu în ultimul rând, i-aş fi învăţat că a contesta puterea şi autoritatea e o atitudine firească, însă modul în care o faci te ridică la nivelul de fiinţă raţională, sau te coboară la nivelul de om al cavernelor.

A fi profesor e o vocaţie. Şi toţi aceşti oameni au ştiut că se angajează pe salarii de mizerie şi muncă grea. Cu toţii ştim că economia românească e una controlată bine de către stat şi mafioţii săi şi ca atare există o lipsă crasă de oportunităţi în a-ţi schimba domeniul de activitate şi profesia, mai ales după o anumită vârstă.  Şi cu toţii ştim că odată ce te-ai format pentru a profesa ceva, nu tuturor ne e la îndemână să ne reprofilăm. Ştim cu toţii că în România nu există orientare profesională făcută cu adevărat şi că aproape fiecare dintre noi am eşuat în meseriile în care ne aflăm din pricina circumstanţelor.   

Însă, indiferent de eşuare sau succes, că te afli la locul potrivit ori ba, lipsa de omenie, de bun-simţ nu e scuzabilă la niciun nivel. Şcoala are obligaţia să fie un loc în care bunulsimţ să primeze, la fel şi etica, pentru că ea formează societatea, oamenii de mâine. Din această perspectivă scandalul Şincai e cu atât mai grav. Şi e cu atât mai grav cu cât îl regăsim la toate nivelele societăţii, în toate pliurile ei, indică o cangrenă, cloaca în care ne complăcem sancţionând mereu şi exclusiv pe aceia dintre noi care se ridică şi iau atitudine. Mai nou am ajuns să ne războim şi cu bârfa de la colţul străzii. În societăţile civilizate, bârfa o ignori şi ai grijă să repari daunele lucrând cu tine, la cauzele care te-au aruncat în gura lumii, nu războindu-te cu gura lumii doar pentru că eşti conştient că nu te ridici la nivelul la care să lucrezi cu tine însuţi.

Cred că ar trebui să ni se aplice teste de caracter şi comportamentale, teste de evaluare psihologică prin care să ne fie măsurat gradul de comportament antisocial. Problema e că nu mai are cine să le aplice, pentru că am devenit cu toţii o masă de antisociali isterizaţi în minunata perestroikă iliesciană, în baroniada şi mafia la nivel de stat şi societate în care trăim de 25 de ani. Am devenit haite, nu oameni. Credeţi cumva că generaţiile pe care le deformăm astfel ne vor plăti pensiile? Mai gândiţi-vă o dată!