Povești din Bahmut, după 200 și una de nopți de război
0Câteva zeci de mii de oameni au murit ca să cucerească sau să apere acest oraș de 70.000 de locuitori, înainte de război, din care au mai rămas pe loc, pe timpul bătăliei, doar câteva mii.
Probabil câte un mort pentru fiecare locuitor viu al orașului.
Probabil câte zece morți pentru fiecare locuitor care a mai rămas ascuns prin catacombele unui oraș condamnat de fiecare parte să fie ringul pe care se dă marea bătălie a războiului.
Ce balanță strâmbă poate echilibra aceste cifre, în spatele cărora se află bărbați tineri, și nu numai, aruncați în noroi, puși să caute acolo medaliile de eroi și de salvatori ai patriei, oricare ar fi numele ei?
Explicațiile care se vând pe piața comunicatelor publice, pentru a justifica de ce fiecare parte a decis că aici e cel mai bine să ucidă și să se lase ucisă, sunt absolut aiuritoare pentru versatilitatea lor:
· e un oraș strategic, dacă rușii îl capturează, calea spre reocuparea întregului Donbas este deschisă;
· e un oraș strategic, dacă ucrainenii rezistă aici succesul contra-ofensivei lor din Zaporojie este garantat;
· nu este un oraș strategic, dar, simbolic, ocuparea lui ar fi prezentată drept o mare victorie de către Rusia;
· nu este un oraș strategic, dar dacă este pierdut de către ucraineni, totul este pierdut;
· aici vor fi tocate forțele ruse;
· aici sunt uriașe pierderi ucrainene;
· aici gruparea Wagner își va pierde aureola de formațiune profesionistă, cu victorii decisive în alte operațiuni ale războiului;
· aici vor fi distruse cele mai bune și antrenate trupe ucrainene;
· aici se luptă ca la Verdun, iar războiul e de un primitivism atroce;
· aici e vorba de o operație modernă și complexă, prin care sunt anihilate cele mai bune forțe ale inamicului.
Orașul este când foarte important, când doar un obstacol pasager în marele război.
Comandanții de la Centru vin în vizite nocturne, sau în centre operaționale ascunse prin hale industriale, aruncă o privire asupra hărților, decorează pe cine trebuie să decoreze, arată solemni și plini de încredere în cele câteva poze care consemnează evenimentul.
După care pleacă.
Soldații care rămân încep să numere orele care le-au mai rămas de trăit, arată semnul victoriei pentru un selfie de trimis familiei, după care pleacă și ei la întâlnirea cu glonțul patriei.
Dulce ca mierea, vorba unui scriitor român din vremuri trecute.
Un reportaj realizat de BBC, pe partea ucraineană (la ruși, BBC e presa non grata), prezintă câteva din realitățile infernului de la Bahmut: casele, multe în ruine, pe care scrie cu graffitti ”Aici locuiesc oameni”, tranșeele și adăposturile unde comunicațiile sunt încă asigurate cu telefoanele militare care au transmis telegrame și acum șaptezeci de ani, așteptarea vântului, când rafalele de aer rece nu permit utilizarea dronelor și soldații se pot deplasa liniștiți de la o tranșee la alta.
Chiar și străvechile mitraliere Maxim, care au văzut și revoluția bolșevică, par a trăi o nouă viață în acest oraș.
Cei din tranșee sunt resemnați cu faptul că aici, la Bahmut, e o bătălie ca oricare alta, doar un pic mai sângeroasă, desigur și cea în care și ei vor fi jertfe, dar, în fond, dacă nu era acest oraș, ar fi fost un altul, pentru care s-ar fi luptat și ar fi murit.
Fiecare parte afirmă că luptă pentru pământul propriu, numai una va avea, în final, dreptate.
Pentru că, dacă nu știați, dreptatea e o rezultantă a puterii, nimic altceva, chiar dacă această putere poate să sfideze normele legale și morale.
Un reportaj mai vechi, realizat de The Guardian, spune povestea a doi soldați ucraineni, tată și fiu, voluntari încadrați în forțele teritoriale, cărora li se ordonă, la un moment dat, să adune cadavrele de pe câmpul de luptă.
Viktor e tatăl, Denis e fiul.
Își fac treaba un timp, intervine însă artileria rusă care îi obligă să se retragă în tranșee și adăposturi.
Un obuz lovește și adăpostul în care se aflau cei doi, împreună cu mulți dintre tovarășii lor.
Tatăl era în mijlocul încăperii, în momentul în care a căzut obuzul.
Fiul, undeva la perete.
Toți cei aflați în centrul adăpostului au devenit instantaneu o movilă de cadavre.
În timp ce Denis își trăgea către ieșire tatăl, de sub cadavrele celor uciși, adăpostul a mai fost lovit o dată, muniția depozitată explodând și ucigându-i și pe ceilalți soldați rămași în viață.
Supraviețuitorul Denis încearcă să se reculeagă lângă trupul tatălui său, se eliberează din strânsura vestei antiglonț, își scoate casca de protecție.
Ca în filmul acela despre liniștea de pe frontul de vest.
Deodată, deasupra apare o dronă rusă care dirijează focul artileriei, obuzele încep să cadă din nou.
El și câțiva supraviețuitori ajung în final la spital.
Dintre morți, doar trupul tatălui său e recuperat, ceilalți sunt declarați dispăruți.
Povestea, tragedia, e mai lungă, pe cei doi îi aștepta acasă o femeie, soție și mamă, nu are rost să v-o mai spun mai departe.
Dar există și post scriptum: la un moment dat, unitatea din care au făcut parte cei doi este retrasă, în locul ei fiind dislocată o alta din regiunea Poltava, cu militari încă neavând botezul focului.
Într-o singură zi, 200 din cei 500 de militari sunt răniți de artileria și atacurile infanteriei ruse.
Încep să curgă mesajele către cei care au fost înainte în Bahmut: ”Ce e de făcut? Cum să evităm loviturile rușilor?”
Răspunsurile au fost, în general, astfel: ”Nu puteți decât să va adăpostiți în tranșee. Dar dacă un proiectil cade deasupra voastră, asta e, soarta decide.”
***
Soarta decide în poveștile individuale de pe frontul din Bahmut, pe frontul de luptă în general.
Dar războiul are un curs implacabil, chiar dacă victoria uneia sau alteia dintre părți nu e garantată decât la final.
După toate aparențele, această primăvară va fi decisivă pentru cursul confruntării:
· Rusia a pornit motoarele industriei de război, în curând va putea inunda estul Ucrainei cu forțe proaspete și cu armament de-abia scos de pe liniile de fabricație din Siberia;
· Ucraina are șansa unei singure lovituri, punctuale și decisive, care să permită o nouă discuție despre pace, în termeni mai buni pentru Kiev.
În ciuda declarațiilor pline de spumă de șampanie, ocazionate de extinderea NATO cu cea mai (fost) neutră țară din nordul Europei, vestul nu are răbdare nelimitată și nici mijloace de a sprijini eficient Ucraina pe termen lung.
Liderii europeni bat pe rând la ușa Beijingului pentru ca acesta să găsească o cale de ieșire din conflictul de pe propriul nostru continent, în timp ce SUA se pregătește de campania electorală și nu va mai avea urechi să asculte zgomotele lumii.
***
Dar în curând se face dimineață.
Să așteptăm să vină următoarea noapte, și următoarea poveste de război în Bahmut.
Se încarcă comentariile...
