De ce balticii contează tot mai mult, iar România alege să privească de pe margine. Lecția la care am rămas corigenți
0România și-a pierdut de tot busola strategică, în timp ce țările baltice, Polonia și Italia devin tot mai influente. În tot acest timp, România privește fără să înțeleagă ce i se întâmplă, iar ce este mai grav e că nici nu dă semne că și-ar reveni, susține expertul în securitate Cătălin Done.
Politologul Cătălin Done trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că România este tot mai puțin influentă în cadrul alianței, în condițiile în care oricum nu a excelat niciodată din acest punct de vedere. Cu toate acestea, în ultima perioadă situația este tot mai tulbure, iar cei care ar trebui să ia măsuri privesc pasivi fără să înțeleagă ce se întâmplă, de fapt. Într-o postare pe rețelele de socializare, expertul în securitate explică cum s-a ajuns în această situație și dă și câteva soluții, pornind de la exemplele unor țări care au reușit să depășească stadiul irelevanței în plan extern și să devină voci de care marile puteri Franța și Germania țin cont.
România, din rău în mai rău
„România, între conjunctură și inacțiune. Lecția italiană a consecvenței strategice”, e postarea politologului Cătălin Done, care continuă cu un citat „«Împiedicați de predominanța colectivităților, liderii capabili sunt cei care știu să recunoască forțele superioare ale conjuncturii istorice contemporane lor, care se străduiesc fie să le întoarcă în favoarea proprie, fie să se sustragă furiei acestora.» (Fabbri, D. 2024, “Geopolitica Umana”, p. 84”, scrie el.
Cătălin Done susțin că România nu este capabilă să profite de poziția sa strategică. Politica pe care se baza până nu demult Bucureștiul, axată pe parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii, e doar o amintire.
„Astăzi, forțele geopolitice se reconfigurează cu o viteză fără precedent, România pare prinsă în capcana inacțiunii strategice. Țara noastră a pierdut, într-un interval scurt, o parte din claritatea și coerența viziunii sale externe, transformând o poziție regională solidă (de stat-punte între flancul estic al NATO și centrul Europei) într-o simplă postură de actor reactiv, aflat la remorca agendelor altora. Politica externă, odinioară articulată prin parteneriate strategice ferme (în special cel cu Statele Unite), a devenit astăzi mai degrabă un exercițiu de conformare la tendințele dominante din spațiul european, fără un filtru clar al interesului național”, scrie Done.
Ce ne vulnerabilizează atât de tare
În timp ce alte state se adaptează din mers la noile realități, România dă impresia unui autist incapabil să se regrupeze și să aibă o politică externă cât de cât coerentă. Despre o politică proactivă nici nu poate fi vorba, din păcate. Asta înseamnă mai multă vulnerabilitate într-un moment cum nu se poate mai prost.
„Lipsa de verticalitate decizională și absența unei narațiuni diplomatice coerente vulnerabilizează poziția României într-un moment în care regiunea noastră este traversată de conflicte, tensiuni energetice și reașezări strategice. În timp ce alte state europene și-au adaptat politicile la noua realitate multipolară, Bucureștiul pare ezitant între nevoia de afirmare regională și teama de a deranja echilibrul intern al Uniunii Europene. Această atitudine pasivă diluează capacitatea țării noastre de a fi nu doar un beneficiar al deciziilor marilor puteri, ci un participant activ la modelarea acestora”, punctează expertul.
România vs. Italia - diferență de la cer la pământ
De la București se privește cu o atitudine aproape de slugărnicie spre Paris, Berlin și Bruxelles, iar inițiativa proprie nu mai există de ani de zile. Practic, autoritățile române așteaptă ca fiecare gest să le fie validat de marile cancelarii europene, fără a îndrăzni măcar să gândească o strategie proprie și să treacă la o politică proactivă. De altfel, președintele Nicușor Dan a mărturisit cu câteva săptămâni în urmă că România nu are nici măcar propria strategie la Marea Neagră, o rușine pentru o țară care aspira odinioară la statutul de putere regională. În timp ce România privește cu detașare, balticii și polonezii acționează și pe cont propriu, iar asta îi face mult mai respectați. Cătălin Done dă și un alt exemplu: Italia. Aflată mereu în umbra vecinilor săi mai puternici și mai influenți, Franța și Germania, Italia a început să capete mai multă greutate și să negocieze de pe o poziție egală cu cele două puteri.
„Contrastul cu Italia este revelator. Sub conducerea Giorgiei Meloni, Roma a demonstrat că o țară de dimensiune medie poate, prin consecvență strategică și inteligență diplomatică, să-și transforme capitalul geopolitic într-un instrument global de influență. Meloni – prezentată inițial drept o figură radicală – a reușit să-și redefinească profilul de lider responsabil, ferm ancorat în valorile euro-atlantice. Italia a devenit un actor credibil în toate teatrele geopolitice majore: în nordul Africii, prin relansarea relațiilor energetice și de securitate, în războiul din Ucraina, printr-un sprijin constant și fără ambiguități. Dar și în Orientul Mijlociu, unde diplomația italiană joacă un rol de echilibru. Și în relația cu SUA, care a căpătat valențele unui veritabil parteneriat strategic”, dezvoltă Done.
Iar Roma nu s-a bazat doar pe diplomație, ci a investit enorm în propria armată, ceea ce îi dă și mai multă relevanță în celelalte mari capitale europene.
„Astfel, Italia oferă un model de leadership geopolitic adaptativ, în care decizia națională se armonizează cu angajamentele internaționale fără a le substitui. Forța sa nu decurge doar din economie, ci și dintr-o armată modernizată și operațională, care funcționează ca prelungire a politicii externe – o expresie clară a faptului că diplomația este eficientă doar atunci când are în spate puterea reală de proiecție”, mai scrie expertul.
Suntem la ani lumină și în spatele polonezilor
Și dacă Italia poate să pară pentru mulți o țară din altă „ligă” comparativ cu România, Cătălin Done dă și exemplele altor state - Polonia, Finlanda și țările baltice. Dintre acestea, doar Polonia este mai mare și mai puternică decât România, însă în plan diplomatic și politic fiecare dintre ele este infinit mai bine plasată ca România. Spre exemplu, Polonia a ajuns în situația în care discută de la egal la egal cu Statele Unite ale Americii, iar americanii se bazează enorm pe polonezi, grație politicii proactive a Varșoviei, care impune respect de la Bruxelles și până în Washington. În timp ce toți președinții americani au efectuat vizite în Polonia, niciunul dintre ultimii președinți ai SUA, Donald Trump și Joe Biden nu a ajuns la București. Înaintea lor, Barack Obama a ajuns în capitala României, unde a petrecut doar o oră, timp în care a rămas în salonul Aeroportului Otopeni. S-a întâmplat în august 2005, în timpul unei escale de alimenatare a avionului, după ce Obama vizitase Baku.
„Lecția baltică: consecvență, claritate, securitate. În contrast cu ezitările României, Polonia, Finlanda și statele baltice oferă o demonstrație practică a ceea ce înseamnă viziune strategică coerentă și politică de securitate robustă. Polonia a înțeles că puterea regională nu se proclamă, ci se construiește. La ora actuală, Varșovia a devenit centrul de greutate al flancului estic al NATO, cu o armată în plină modernizare, un buget de apărare record și o diplomație care vorbește pe un ton egal cu Washingtonul. Prin alianțele sale, Polonia nu doar participă la arhitectura de securitate europeană, ci o modelează activ”, arată politologul.
Fără să aibă dimensiunile, forța și resursa umană a Poloniei, Finlanda, țară care doar recent a fost admisă în NATO, a devenit cu mult mai influentă decât România. Cum a reușit Finlanda să devină un stat a cărui opinii sunt ascultate explică tot Cătălin Done:
„Finlanda, în schimb, a arătat ce înseamnă pragmatism strategic într-o lume aflată în criză. Printr-o decizie rapidă și calculată, Helsinki a aderat la NATO , transformându-și neutralitatea tradițională într-o ancoră de securitate regională. Finlanda îmbină luciditatea nordică cu un sentiment profund al responsabilității colective, asumându-și rolul de garant al stabilității în nordul Europei (pentru cine nu știe, președintele Alexander Stubb, un vizionar al politicii externe finlandeze, tocmai a încheiat o vizită oficială în Kazahstan 🇰🇿unde, fără teamă, a condamnat războiul Rusiei împotriva Ucrainei și a discutat despre implicațiile geopolitice ale noii ordini globale”.
Micile state baltice ne dau lecții la toate capitolele
Statele baltice au reușit și ele să depășească România, deși este vorba despre țări minuscule, care nici măcar luate împreună nu ajung la dimensiunea și la resursa umană a României. Cu toate acestea, micile state baltice ne-au luat-o cu mult în față, mai ales la capitolul diplomație. Cel mai bun exemplu - Kaja Kallas, șefa politicii externe a Uniunii Europene, este estonă.
„Statele baltice – considerate cândva periferice – au devenit laboratoare ale rezilienței occidentale. Cu o diplomație activă, o infrastructură militară interoperabilă și o cultură strategică orientată spre disuasiune, aceste țări au reușit să transforme vulnerabilitatea geografică în capital de influență politică și morală în cadrul NATO și UE”, mai spune Done.
Dar ce au în comun aceste state și ce le face să reușească, în timp ce România privește pasivă de pe margine, fără a fi luată foarte mult în serios de partenerii și aliații săi, evident nu din cauza acestora? Răspunde tot Cătălin Done:
„Toate aceste state au în comun o trăsătură esențială: claritatea scopului strategic. Ele știu ce vor, de ce vor și cu cine pot realiza acele obiective. România, deși parte a aceleiași ecuații de securitate, continuă să ezite, să oscileze între orientări diplomatice conjuncturale și discursuri reactive. Această impotență strategică slăbește credibilitatea țării noastre exact în momentul în care regiunea are nevoie de lideri clari, nu de spectatori ai istoriei”.
Se încarcă comentariile...
