PNL vrea ca România europeană să fie mai puternică și mai prosperă!

0
0
Publicat:

Europa noastră este un loc construit de și pentru noi toți, din Finlanda până în Portugalia și din România până în Irlanda. Această Uniune, din care facem parte, ne-a adus nouă, românilor, pace, prosperitate, democrație consolidată și siguranța unui viitor mai bun aici, acasă!

Ne-a adus însă și libertatea de a ne deplasa, de a explora oportunități educaționale, de afaceri, personale, de a ne stabili oriunde dorim, sau avem nevoie, la fel ca orice alți europeni.

Mărturisesc faptul că îmi este greu să înțeleg acele voci care încă mai vorbesc împotriva acestei construcții nu doar politice ci, mai ales, umane, care a făcut și ne-a făcut, atât de mult bine.

În vremuri dificile însă, când vocile alarmiste, sau aflate de-a dreptul pe statele de plată ale dușmanilor noștri declarați, se întețesc și se ascut, eu cred că trebuie să ne ocupăm de ceea ce contează cu adevărat pentru cetățeni.

De aceea, imediat după alegerile din 9 iunie, noi, europarlamentarii PNL, alături de întregul grup politic al Popularilor Europeni Creștin-Democrați, ne-am stabilit un set de priorități care să dovedească o dată în plus, și de câte ori va fi nevoie, că acele voci care vorbesc împotriva Uniunii Europene, sunt mincinoase.

Și vreau să precizez clar: nu scriu aici despre cei care, motivat, argumentat, critică anumite aspecte ale construcției europene. UE nu este perfectă, nu despre asta este vorba, dar este perfectibilă, iar aceasta reprezintă esența muncii noastre de parlamentari europeni. A face din Uniunea noastră un loc, un spațiu mai bun, mereu mai bun și mai apropiat de oameni. Nu o creație politică, ci una care emană din nevoile cetățenilor ei.

Prin urmare, noi, europarlamentarii PNL, vrem ca Europa să facă o diferență reală pentru oameni, pentru viețile lor de fiecare zi, pentru prezent și pentru viitor.

Vrem să ne asigurăm că toată lumea, indiferent unde locuiește, are acces la asistență medicală de calitate.

Vrem o politică realistă în domeniul climei, care să implice toți cetățenii și să lase o planetă mai bună pentru generațiile viitoare.

Vrem cele mai bune inovații și cele mai eficiente mecanisme de piață pentru a ne asigura că Europa dezvoltă idei, instrumente și produse care să facă diferența pentru întreaga lume. Capacitatea noastră de a inova și economia noastră socială și de piață sunt cele mai bune resurse pentru a atinge acest obiectiv.

Europa și România trebuie să fie locul în care întreprinderile și cercetarea, împreună, îmbunătățesc viața oamenilor.

În același timp, noi, europarlamentarii PNL, sprijinim antreprenorii, agricultorii, asigurându-le competitivitate și oferindu-le condițiile necesare pentru a crea locuri de muncă de calitate, dar și pentru a ne asigura accesul la alimente cu prețuri accesibile pentru toți.

Dorim să construim o Europă care să ofere ceea ce contează cu adevărat: bunăstarea oamenilor, un viitor durabil și oportunități nelimitate.

Dacă, așa cum cum sunt convins, vă regăsiți în aceste idei și doriți să le vedeți realizate și consolidate, eu vă chem să veniți alături de noi, alături de cei care credem într-o Românie europeană puternică și prosperă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite