Shenzhen NU este Ialta!
Am urmărit întâlnirea de la Shenzhen dintre Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, o reuniune fără precedent, despre care se vorbește deja ca despre o posibilă nouă Ialtă.

Și vreau să spun de la început că eu resping această comparație. În primul rând, pentru că ea îi atribuie lui Vladimir Putin o putere pe care Rusia de astăzi nu o are. Dar și pentru că lumea anului 2026 este profund diferită de cea din 1945.
Iar noi, europenii, avem astăzi instrumente politice și economice pe care părinții și bunicii noștri nici nu și le puteau imagina!
Totuși, întâlnirea trebuie privită foarte serios. Mai ales de noi, românii.
În februarie 1945, la Ialta, Roosevelt, Churchill și Stalin reprezentau cele trei mari puteri aliate care se apropiau de victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial. Armata Roșie ocupa deja o mare parte a Europei de Est, iar negocierile dintre învingători aveau să influențeze dramatic viitorul continentului. Știm foarte bine ce a urmat pentru România. Aproape jumătate de secol de dictatură comunistă, de represiune, de izolare și de subordonare față de Moscova.
De aceea, atunci când aud astăzi vorbindu-se despre o nouă Ialtă, sunt foarte atent. Și cred că orice politician român ar trebui să fie!
Dar să vedem cine sunt, de fapt, cei trei lideri care s-au întâlnit astăzi în China și ce urmărește fiecare.
Donald Trump vine la Shenzhen după o înfrângere electorală majoră. La alegerile din 3 noiembrie, democrații au câștigat majoritatea atât în Camera Reprezentanților, cât și în Senat. Am anticipat acest rezultat înaintea alegerilor, atunci când am vorbit despre nemulțumirea crescândă a americanilor față de administrația Trump.
Iar acum lucrurile sunt și mai clare. Președintele american se confruntă cu o problemă serioasă de încredere, inclusiv în interiorul propriului electorat. Războiul cu Iranul, costurile economice și promisiunile electorale neîndeplinite au contribuit la această situație. Trump are nevoie de rezultate politice și diplomatice, iar o asemenea întâlnire îi oferă ocazia să se prezinte din nou drept omul capabil să negocieze direct cu marii lideri ai lumii.
Este dreptul lui să încerce. Dar până acum, la Shenzhen nu am văzut anunțată vreo mare înțelegere care să schimbe ordinea internațională.
În ceea ce îl privește pe Xi Jinping, China are, evident, o forță economică și tehnologică extraordinară. Ar fi absurd să o subestimăm. Dar economia chineză are și vulnerabilități structurale, iar modelul său industrial, susținut masiv prin subvenții de stat, produce în numeroase sectoare mai mult decât poate absorbi piața internă.
OCDE a atras atenția în repetate rânduri asupra acestor dezechilibre. China are nevoie de piețe de export, iar Europa este una dintre cele mai importante. Și trebuie să înțelegem ceva: relațiile economice dintre Europa și China presupun interese reciproce. Beijingul are nevoie de acces la consumatorii europeni, la piețele noastre și la relații comerciale stabile.
Așadar, Xi Jinping participă la această întâlnire și din poziția unui lider care are interese economice foarte concrete de apărat. Inclusiv în relația cu Uniunea Europeană.
Iar Putin?
Aici lucrurile devin deosebit de interesante.
Vladimir Putin visează de multă vreme la recunoașterea Rusiei ca mare putere care poate decide soarta altor state. Își dorește sfere de influență, acceptarea cuceririlor teritoriale și, în esență, revenirea la o ordine internațională în care țările mai mici sunt obligate să accepte deciziile celor mari.
Aceasta este logica unei noi Ialte.
Numai că Rusia anului 2026 are probleme enorme. Războiul împotriva Ucrainei durează de peste patru ani, costurile sale economice și umane sunt uriașe, iar economia rusă suportă presiunea cheltuielilor militare, a sancțiunilor și a izolării de piețe importante.
Și vă dau o cifră foarte relevantă. Potrivit estimărilor FMI, economia Rusiei, calculată în dolari, la valoare nominală, este aproximativ de dimensiunea economiei Italiei!
Sigur, Rusia are un arsenal nuclear uriaș, resurse energetice importante și o capacitate militară de care trebuie să ținem seama. A demonstrat, din păcate, că poate provoca distrugeri extraordinare. Dar să nu confundăm puterea de a distruge cu puterea de a construi o ordine internațională durabilă.
Rusia nu este Uniunea Sovietică din 1945. Iar Vladimir Putin nu este Stalin, aflat în fruntea unei armate învingătoare care ocupa jumătate de Europă.
În aceste condiții, întâlnirea de la Shenzhen îi oferă lui Putin un câștig simbolic important. Este primit și fotografiat alături de președinții Statelor Unite și Chinei, la același nivel diplomatic. Propaganda de la Moscova are acum imagini pe care le va folosi din plin.
Trump, Xi Jinping și Putin, reuniune istorică în China. Ce vor discuta liderii celor trei mari puteri nucleareDar eu cred că ar fi o greșeală să transformăm acest succes de imagine într-o recunoaștere automată a pretențiilor sale geopolitice.
Și ajung la ceea ce mă preocupă cel mai mult.
Unde este Europa în această ecuație?
Uniunea Europeană este una dintre cele mai mari puteri economice ale lumii. Avem cea mai mare piață unică integrată, o industrie puternică, capacități tehnologice, instituții democratice și o influență comercială enormă. Comerțul Uniunii cu restul lumii reprezintă aproape 16% din comerțul global cu bunuri și servicii, o pondere mai mare decât cea a Statelor Unite sau a Chinei.
Și totuși, de prea multe ori, această forță economică este însoțită de o capacitate politică și strategică insuficientă.
De ce?
Pentru că suntem încă prea fragmentați în deciziile de politică externă și de securitate. Pentru că investim în apărare, dar ne coordonăm insuficient. Pentru că marile proiecte europene avansează uneori mai încet decât evoluează amenințările la adresa noastră.
Nu spun asta ca să critic gratuit Uniunea Europeană. Sunt europarlamentar și susțin consolidarea proiectului european tocmai pentru că înțeleg cât de mult a câștigat România de pe urma apartenenței la această comunitate.
Dar văd și cât de multe mai avem de făcut.
Avem deja instrumente importante, inclusiv programul SAFE pentru investiții în apărare, strategia europeană de pregătire militară până în 2030 și proiectele pentru mobilitatea militară. În Parlamentul European discutăm viitorul buget al Uniunii, pentru perioada 2028–2034, iar deciziile pe care le vom lua vor influența direct capacitatea Europei de a-și apăra securitatea și prosperitatea.
Mie mi se pare evident că trebuie să accelerăm aceste eforturi.
De exemplu, pentru România, consolidarea Flancului Estic, securitatea Mării Negre, legăturile de transport strategic și sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova sunt interese naționale majore. Ele trebuie să aibă greutatea cuvenită în deciziile europene. Și trebuie susținute prin investiții, prin capacități militare reale și printr-o politică externă europeană mai coerentă.
Aici este, cred eu, adevărata lecție a întâlnirii de la Shenzhen.
Trei lideri se pot întâlni, pot negocia și pot încerca să găsească soluții pentru problemele lumii. Este firesc ca marile puteri să discute între ele. Iar dacă asemenea discuții reduc riscul unui război nuclear sau contribuie la încheierea conflictelor, cu atât mai bine.
Marea miză de la Shenzhen. Ce înseamnă trilaterala Trump–Putin–Xi Jinping pentru securitatea RomânieiDar soarta Ucrainei nu poate fi decisă fără Ucraina. Securitatea Europei nu poate fi negociată ignorând Europa. Iar România are tot dreptul să fie preocupată atunci când la asemenea reuniuni participă un lider care continuă să considere țările din vecinătatea Rusiei drept teritorii asupra cărora Moscova ar avea drepturi speciale.
În același timp, vreau să spun foarte limpede că parteneriatul strategic cu Statele Unite și apartenența la NATO rămân esențiale pentru securitatea României. O Europă mai puternică va fi și un partener mai puternic pentru America. Iar în actualele condiții geopolitice, cred că această consolidare este urgentă.
Shenzhen NU este Ialta!
Dar ar fi o mare naivitate să credem că simplul fapt că trăim în 2026 ne protejează de tentația unor mari puteri de a decide viitorul altora.
În 1945, România avea foarte puține posibilități de a-și influența destinul. Astăzi suntem membri ai Uniunii Europene și ai NATO, avem aliați și participăm direct la deciziile care privesc viitorul continentului nostru.
Iar această diferență istorică trebuie transformată într-o forță politică.
Pentru mine, întrebarea importantă după întâlnirea de la Shenzhen este cât de repede vom reuși, noi, europenii, să ne mobilizăm și să acționăm împreună.
Pentru că o nouă Ialtă poate fi împiedicată. Dar asta depinde și de puterea pe care Europa are curajul să și-o construiască.





















































