PLDM, între reformarea internă şi influenţa deţinutului Vladimir Filat
0Liderii PLDM au ratat zilele acestea încă o şansă în ceea ce priveşte reforma internă, la Congresul VII al formaţiunii, prin păstrarea în partid a fostului preşedinte, Vladimir Filat, aflat în arest preventiv, pentru implicarea sa în furtul miliardului de la BEM.
Alegerea unui om din eşaloanele inferioare ale partidului, la şefia formaţiunii în persoana fostului ministru al Apărării al RM, Viorel Cibotaru, nu schimbă foarte mult ecuaţia de putere din cadrul liberal-democraţilor, unde influenţa lui Vladimir Filat este neschimbată. Soluţia la criza internă din PLDM ar fi trebuit să se contureze în spatele unui politician tânăr, carismatic, cu orientare pro-europeană care să preia „hăţurile” şi să purceadă la reformă internă în epoca post-Filat, pentru ca formaţiunea să poată reveni în prim-plan. Viorel Cibotaru ar putea fi o soluţie de moment la şefia PLDM, până la soluţionarea procesului lui Filat întrucât fostul lider al PLDM pare că ar avea planuri de reîntoarcere la cârma partidului dacă va fi achitat iar pentru acest lucru şi-a păstrat calitatea de membru de partid.
„La acest congres, eu îmi voi depune mandatul de preşedinte şi îmi voi suspenda calitatea de membru. Este o decizie conştientă şi sper că această hotărâre a mea va permite PLDM- ului să acţioneze eficient, având o conducere funcţională. Sarcina noii conduceri a partidului este complicată, dar nu mai complicată decât cea care a fost în 2007. Dacă atunci am reuşit, cred că şi acum este posibil. Oamenii au nevoie de lideri cu caracter, de idei naţionale, nu de funcţionari. De aceea, la congres trebuie aleasă o conducere puternică şi luptătoare”, scria pe Facebook, Vladimir Filat, potrivit Independent.md.
Viorel Cibotaru va avea o misiune dificilă la cârma PLDM, în eventualitatea în care va dori să reformeze partidul întrucât la Congresul recent încheiat liderii formaţiunii au fost incapabili să tranşeze influenţa lui Vladimir Filat în partid. Chiar şi din puşcărie, fostul lider al formaţiunii a demonstrat că are încă pârghii să ţină sub control activul de partid care încă îi mai este fidel.
“Congresul a ales astăzi preşedintele, sunt foarte onorat de această încredere, cred prin această alegere criza s-a terminat. Cred că de acum încolo partidul va fi unul combativ, şi lucrurile se vor întoarce spre bine pentru partid. Sunt foarte mulţumit de modul în care s-a desfăşurat congresul. A fost un proces democratic de discutare, eu am propus un mecanism de alegeri directe de către membri de partid, dar nu am reuşit să-l implementăm. Astăzi au fost înaintaţi mai mulţi candidaţi, noi am discutat. Au fost propuşi: Strelet, Deliu, Palihovici şi Pistrinciuc. A fost un exercitiu democratic bun. Cu o majoritate am fost susţinut eu”, a declarat preşedintele ales al PLDM, Viorel Cibotaru, potrivit înprofunzime.md.
Analizând declaraţiile lui Cibotaru observăm lipsa unui plan concret de reformă a partidului care după arestarea preventivă a lui Filat din toamnă este asociat cu imaginea corupţiei generalizate iar acest lucru se va deconta electoral mulţi ani de acum încolo.
“Noi conştientizăm foarte bine şi problemele politice pe care le avem ca şi partid. De aceea, avem nevoie de o resetare, vom gândi o nouă abordare, strategie a partidului, astfel încât să putem şi să rezistăm acestor presiuni fără precedent la care suntem supuşi şi să rezistăm încercărilor Guvernului de a controla la infinit tot ce mişcă în ţara asta. Să nu le permitem ca Republica Moldova să devină o ţară autoritară sau autocratică şi să avem un partid de dreapta puternic, rezistent la orice criză”, a declarat vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc într-un interviu pentru rfi.ro.
Potrivit acestuia, “colegii care au rămas în partid sunt cei mai integri” şi prin muncă aceştia ar putea consolida opţiunea de dreapta în Republica Moldova şi implicit a ideii pro-europene. În momentul de faţă, activul de partid al PLDM este incapabil să scoată în prim-plan lideri carismatici care să fie capabili să se rupă de influenţa lui Filat care se află în penitenciar în aşteptarea sentinţei. Criza profundă în care se află PLDM se datorează şi măsurilor politice greşite luate de Pavel Ştreleţ după arestarea lui Filat şi pierderea guvernării, prin poziţionarea în opoziţie alături de forţele pro-putiniste. Viitorul PLDM este strâns legat de sentinţa pe care Justiţia moldavă o va da în cazul lui Vladimir Filat acum când cercetarea judiciară s-a încheiat. Contactată de jurnaliştii ZdG, procurorul Adriana Beţişor a refuzat să spună ce pedeapsă va cere şi dacă până la sfârşitul lunii ar putea exista o sentinţă a primei instanţe. La rândul său, Vlad Filat, care de aproape două săptămâni a intrat în greva foamei „în semn de protest faţă de refuzul instanţei de judecată de a desfăşura şedinţe publice şi de restrângerea ilegală a drepturilor şi libertăţilor sale, la care recurge administraţia Penitenciarului Nr.13”, a scris pe Facebook că „se aşteaptă să fie condamnat până la sfârşitul acestei luni”.
Potrivit acestuia, „PD-ul trebuie să meargă în alegeri cu un „ţap ispăşitor” în cazul miliardului furat. Iar cel care a decis pedeapsa este Plahotniuc. Motivul este unul mai vechi: am îndrăznit să lupt cu el şi cu sistemul lui diabolic. Totodată, sentinţa mea va fi un exemplu pentru alţii care vor îndrăzni să nu i se supună. Sentinţa prevede 16-18 ani de închisoare”.
Dacă Filat va primi ani grei de puşcărie, PLDM va dispărea treptat de pe eşichierul vieţii politice moldave întrucât nu se va putea rupe de imaginea acestuia şi implicit de ipostaza de partid corupt. Până atunci, Cibotaru şi echipa sa trebuie să înceapă să construiască un nou fundament ideologic cu ajutorul căruia să reseteze tot ceea ce a mai rămas fidel partidului.