Exclusiv Mai este România un jucător viabil în bătălia geostrategică de la Marea Neagră? INTERVIU cu contraamiralul (rtr.) dr. Constantin Ciorobea

Situată pe flancul estic al NATO, România constituie un bastion militar semnificativ pentru Alianță în contextul războiului din Ucraina și a presiunilor constante exercitate de Federația Rusă în bazinul Mării Negre.

În acest sens, contraamiralul în retragere dr. Constantin Ciorobea mi-a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate, că România trebuie să dezvolte un nou model de cooperare bazat pe implicarea directă a NATO și a UE  la Marea Neagră, o zonă care cuprinde o serie de aspecte nerezolvate, aflată multă vreme sub influența echilibrului de putere dintre Rusia și Turcia. Potrivit acestuia, România trebuie să pledeze pentru stabilirea unei misiuni de patrulare maritimă, sub comandă NATO, în Marea Neagră, constituită în jurul unui grup naval regional, pentru asigurarea securității maritime.

Contraamiralul (rtr.) dr. Constantin Ciorobea este președintele Asociației Clubului Amiralilor și a  fost Locţiitor al Şefului Statului Major al Forţelor Navale şi comandant al Componentei Operaţionale Navale. Pe parcursul acestui interviu, mai puteți citi despre Neptun Deep, înzestrarea Forțelor Navale Române, afacerea eșuată a corvetelor, programul SAFE, războiul hibrid, înzestrarea cu submarine și rachetele antinavă Naval Strike Missile (NSM).

Sebastian Rusu: Fostul președinte al României, Traian Băsescu declara în septembrie 2005, că Moscova tratează Marea Neagră ca pe un lac rusesc, iar pentru a stopa acest lucru era necesar „un task force operativ” format din militari europeni și americani. Cum se vor poziționa Rusia și NATO în Marea Neagră la încheierea războiului din Ucraina? Cum ar trebuie să joace România în chestiunea strategică a Mării Negre?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Marea Neagră, așa cum este subliniat în Doctrina maritimă a Federației Ruse, 31 iulie 2022, este considerată zonă importantă pentru asigurarea intereselor naționale ale Federației Ruse. Ea reprezintă un obiectiv strategic cheie al Rusiei, pentru că reprezintă o parte a zonei tampon dorită de Federația Rusă, dar și pentru faptul că din acest spațiu Kremlinul poate construi și apoi proiecta capacități în Caucaz, Balcani, Orientul Mijlociu și chiar în Estul Mediteranei. Acționând astfel pentru a intimida statele învecinate și continuând în acest fel războiul hibrid pentru influențarea politicii Ucrainei, Republicii Moldova și a statelor din regiunea Caucazului, privind relațiile acestora cu NATO sau UE.

Pe de altă parte viziunea Turciei privind Marea Neagră este fundamentată pe viziunea strategică a acesteia, care pune pe primul loc suveranitatea și interesul național în fața oricărei alianțe, iar Convenția de la Montreux din 1936 nu este un simplu tratat, ci este considerată coloana vertebrală a securității regionale. Turcia dorește să mențină și să impună propria viziune privind securitatea în regiunea Mării Negre, care în trecut a avut la bază echilibrul de putere între Rusia și Turcia.

Acest model bazat pe echilibrul de putere la nivel regional a generat o serie de inițiative de securitate ale unor organizații internaționale, pentru rezolvarea situațiilor tensionate la nivel regional, cum ar fi Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Organizația de Cooperare la Marea Neagră (BSEC). Dar aceste organizații au eșuat în realizarea securității regionale și nu au putut descuraja sau preveni actele de agresiune ale Rusiei împotrivă țărilor din regiune, în condițiile în care elementul central al proiectelor de securitate regională a constat în rezolvarea tensiunilor fără implicarea NATO sau UE, permițând în acest fel negocierile directe între Turcia și Federația Rusă.

Regiunea Mării Negre a reprezentat și reprezintă o zonă care cuprinde o serie de aspecte nerezolvate, fiind de foarte multă vreme sub influența echilibrului de putere dintre Rusia și Turcia, iar securitatea zonală aflată la discreția celor două țări a devenit principala caracteristică a zonei. Menținerea statutului de mare închisă a făcut posibil ca Rusia să aibă avantaj militar în Marea Neagră, iar aceste interese comune ale Rusiei și Turciei, nu pot fi liniștitoare atunci când vorbim despre securitatea din zonă. România, Ucraina, Georgia, chiar și Bulgaria sunt interesate de o prezență mai mare a SUA, a NATO și UE în Marea Neagră, pentru a realiza un mediu de securitate stabil în regiune, favorabil dezvoltării.

Având în vedere provocările curente din mediul de securitate internațional și regional, trebuie folosite toate oportunitățile pentru asigurarea securității, a dezvoltării durabile și a stabilității politice, dar toate acestea pot deveni realitate doar prin angajarea NATO și UE în aceste procese regionale, asemănător modelului de securitate dezvoltat în Marea Baltică. Fără o astfel de abordare regiunea va rămâne o zonă de conflict, unde dezvoltarea economică și bunăstarea cetățenilor se va face lent, sub ritmul de dezvoltare mondial, aflată constat la cheremul și sub influența intereselor și amenințărilor celor două puteri regionale.

Fără a nega rolul special al Turciei în regiune și a prevederilor Convenției de la Montreux, România trebuie să sublinieze foarte clar că nu mai poate fi vorba de aranjamente de securitate reduse la nivel regional și că este momentul dezvoltării unui nou model de cooperare la Marea Neagră, bazat pe implicarea directă a NATO și UE și în care fiecare stat din regiune are rolul său. Experiența anilor 2000 a arătat ineficiența inițiativelor regionale de cooperare și creștere a încrederii și a fost scoasă în evidență necesitatea realizării unei construcții de securitate, care să asigure o descurajare credibilă a forțelor agresoare și revizioniste din întreaga regiune.

Privind securitatea maritimă a Mării Negre, eu consider că România trebuie să pledeze pentru stabilirea unei misiuni de patrulare maritimă, sub comandă NATO, în Marea Neagră, constituită în jurul unui grup naval regional. Acest lucru poate fi realizat prin extinderea misiunii Grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – „MCM Black Sea”, prin promovarea la nivelul NATO a necesității constituirii unei grupări permanente rotative NATO în regiune, sub comandă NATO. De asemenea trebuie acționat pentru invitarea statelor partenere din regiune să participe la această grupare.

Grupul Naval regional trebuie completat prin constituirea unui comandament aflat în subordinea NATO Allied Maritime Command/ Comandamentul Maritim Aliat al NATO, responsabil cu activitățile de instruire, planificarea, pregătirea și coordonarea tuturor activităților militare aliate și partenere din regiune.

Un alt aspect important privind securitatea regională este determinat de faptul că Marea Neagră are un specific aparte privind accesul (prevederile Convenției de la Montreux), diferit de prevederile comune ale dreptului maritim internațional. Prin urmare România trebuie să își promoveze propria viziune privind modul de realizare a unei apărări credibile la litoral, în largul mării și în mediul submarin. Pornind de la această viziune se pot integra capabilități ale aliaților și partenerilor din regiune și mai ales se pot dezvolta proiecte comune de construcții nave, submarine, elicoptere, dar și promovarea dislocării în regiune a capabilităților fără pilot aliate destinate supravegherii, luptei antinavă și antisubmarin.

Solicitarea de sprijin pentru îmbunătățirea capacităților de supraveghere și identificare a țintelor, continuarea asigurării prezenței forțelor aeriene aliate în regiune, desfășurarea de capabilități de rachete antinavă, sisteme de apărare antiaeriană stratificată, sisteme de rachete balistice, sisteme fără pilot aeriene, navale și submarine. Aceste sisteme pot fi dislocate în România în regim rotațional, pentru participarea la exerciții și trebuie subliniat că astfel de sisteme nu se supun prevederilor Convenției de la Montreux.  

O altă direcție de acțiune în domeniul apărării, pentru sprijinul statelor aliate din Marea Neagră, poate fi realizată de SUA și aliați prin asigurarea proiecției puterii maritime din Marea Mediterană sau de la litoral, prin executarea misiunilor de supraveghere a spațiului maritim și submarin, iar aliații NATO, din regiune să dețină platforme navale de pe care pot opera în larg o gamă diversificată de drone aeriene, navale și submarine (asigurate prin programe comune de către Alianță) și care nu se supun prevederilor Convenției de la Montreux.

Dar cel mai important lucru pentru România și Forțele Navale este reprezentat de asigurarea unei descurajări credibile prin  dotarea cu: nave care să permită supravegherea și apărarea liniilor de comunicație maritimă și a obiectivelor economice din ZEE, care pot acționa la distanțe mari de litoral, dotarea cu rachete cu rază lungă de acțiune; diferite sisteme de senzori și armament antisubmarin și împotriva navelor de suprafață, poate chiar dispuse pe mijloace fără pilot;  achiziționarea de submarine capabile să lanseze rachete de croazieră sau mijloace fără pilot. De asemenea având în vedere prevederile Convenției de la Montreux, trebuie identificate modalități pentru implicarea directă a NATO la întărirea sistemului de apărare regional. Prin urmare, pot fi aduse pe Dunăre ambarcațiuni Aliate rapide și de dimensiuni mai mici (chiar fără pilot) înarmate cu rachete navă-navă, sau rachete cu rază lungă de acțiune. Dunărea de asemenea trebuie să fie privită de către NATO ca o cale logistică viabilă pentru asigurarea transporturilor.

Sebastian Rusu: De ce a îngropat statul român procedura pentru dotarea Forțelor Navale cu patru noi corvete în perioada 2017-2020, deși în urma licitației organizată în 2019, asocierea dintre grupul Naval Group (Franța) și Șantierul Naval Constanța a ieșit câștigătoare?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Pentru a explica epopeea programului de înzestrare cu nave necesare apărării intereselor României la Marea Neagră și a protejării infrastructurii maritime critice se impune prezentarea principalelor etape.

Astfel în 2007, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), condus de președintele Traian Băsescu, urmare a informării făcută de Statul Major General, declara că programul de înzestrare „Corvetă multifuncțională” este de importanță strategică pentru România. De asemenea trebuie subliniat că în condițiile în care România era membră NATO, acest program era destinat inclusiv respectării unor angajamente asumate de România față de NATO.

Până în anul 2016, nu a fost aprobată finanțarea programului, moment în care Guvernul condus de premierul Dacian Cioloș a luat hotărârea de a atribui direct firmei olandeze DAMEN contractul de construcție a celor patru corvete și modernizarea fregatelor T22.

Dar la sfârșitul anului 2016 au loc alegeri parlamentare, câștigate de PSD, iar noul parlament a anulat hotărârea fostului guvern. Moment în care fostul prim-ministru Dacian Cioloș spunea că motivul blocării contractului cu DAMEN ar fi fost unul strict politic.

În 2018, avem o hotărâre de guvern care prevedea achiziția corvetelor să se realizeze printr-o achiziție publică deschisă, licitație câștigată de „Asocierea Naval Grup Franța și Șantierul Naval Constanța”. În 2023, Ministerul Apărării a anunțat că a anulat licitația pentru construcția și achiziția a patru corvete în condițiile în care firma franceză Naval Group, nu a semnat acordul-cadru în termenele solicitate.

În concluzie, politicienii decid bugetul și prioritățile la nivel național, banii pot fi direcționați către sănătate, învățământ, dezvoltare economică, alte proiecte sau dotarea armatei. De aceea poate că cea mai bună explicație privind situația programului „corvete” a fost oferită de fostul ministru al Apărării, care la solicitarea Europei Libere să explice renunțarea în 2018 la funcția de ministru al Apărării și eșecul dotării Forțelor Navale, Mihai Fifor a declarat doar: „Nu vreau să comentez!”

Sebastian Rusu: România a semnat în decembrie 2025 un contract de peste 200 de milioane de euro pentru achiziția unei corvete ușoare din clasa HISAR, produsă în Turcia de ASFAT, pentru a moderniza Forțele Navale? Care ar fi miza reală a acestei achiziții în contextul în care planează suspiciuni că nu ar putea fi compatibilă cu sistemele de rachete americane de ultimă generație Naval Strike Missile (NSM), cumpărate de România? 

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Achiziția corvetei ușoare din Turcia a fost necesară pentru asigurarea în timpul cel mai scurt a unei nave capabile să asigure în mod credibil descurajarea acțiunilor hibride din domeniul maritim. Nava va ajunge în România până la mijlocul verii, iar până la sfârșitul anului va fi gata de acțiune. Trebuie de asemenea subliniat faptul că nava va costa 265 milioane de euro, iar cele două nave de patrulare maritimă din programul SAFE costă 700 milioane euro.

Echipamentele aflate la bordul navei sunt interoperabile NATO, sistemul de propulsie este produse în Germania și echipamentele de comunicații sunt producție Marea Britanie. Nava are la bord sistemul de luptă antisubmarin inclusiv torpile, de asemenea are în dotare un tun principal MKE 76/62 mm și un tun antiaerian Aselsan GOKDENIZ calibru 35 mm, ambele turcești.

Privind acțiunile împotriva acțiunilor hibride consider important că nava are la bord un sistem aerian fără pilot, un sistem Bayraktar navalizat. Sistemul este integrat pentru a opera de la bord asigurând posibilitatea executării misiunilor de supraveghere a spațiului maritim de interes și protecția infrastructurii critice.

Privind rachetele anti-navă NSM, dotarea navei se va face în țară, iar o cauză a acestei abordări poate fi reprezentată de faptul că echipamentele necesare pentru instalarea sistemului la bordul navei nu pot fi achiziționate în timp scurt urmând a fi achiziționate în perioada următoare, iar până atunci nava va putea desfășura misiuni în spațiul maritim de interes. Privind compatibilitatea, aceasta este asigurată în condițiile în care pentru instalarea la bord se va folosi aceeași abordare ca în cazul modernizării navelor purtătoare de rachete și a fregatelor T22.

Sebastian Rusu: Politicienii de la București s-au lăudat recent în presă cu suma de 9,6 miliarde euro acordată prin programul SAFE pentru înzestrarea Armatei Române. Cum ar fi trebuit împărțiți acești bani astfel încât Forțele Navale să poate face față la Marea Neagră războiului hibrid rusesc? De ce credeți că lipsesc dronele navale din bogata listă de achiziții pentru Armată?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Pentru a analiza modul cum pot fi folosite fondurile din Programul de Înzestrare/SAFE pentru Forțele Navale trebuie menționat faptul că programele de achiziție individuale trebuie semnate până la 31 mai 2026, iar până în 2030 toate sumele alocate din SAFE trebuie să fie cheltuite.

Programele navale de înzestrare de regulă se derulează pe perioade mari de timp. Spre exemplu Programul strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională” aprobat de guvern în 2016 și abrogat de guvernul Grindeanu, în martie 2017, prevedea construcția primei corvete în interval de 3 ani și a tuturor celor 4 corvete într-o perioadă de maximum 7 ani. Trebuie avut în vedere că la momentul respectiv toate detaliile privind echipamentele și sistemele de armament erau clarificate, inclusiv sursele de aprovizionare. 

Având în vedere limitările prezentate un astfel de program „Corvetă multifuncţională” sau de înzestrare cu submarine nu pot fi incluse.

Personal consider că programele de înzestrare pentru Forțele Navale (2 nave de patrulare maritimă/OPV, 2 vedete de intervenție pentru scafandrii, 7 sisteme de rachete navale/ NSM, 2 sisteme navale de apărare aeriană cu rază foarte scurtă) incluse în SAFE sunt necesare, dar cel mai important pot fi duse la îndeplinire.

De asemenea trebuie subliniat faptul că producția în țară a acestor nave poate fi influențată de modul în care va fi clarificat litigiul nesoluționat, dintre statul român și Grupul olandez Damen, privind datoriile. Șantierul Damen este singurul, care în acest moment fără investiții suplimentare, este în măsură să construiască nave militare.

Privind dronele destinate Forțelor Navale, acestea sunt incluse în cele 56 Sisteme de drone pentru supraveghere și culegere de informații aflate în programul SAFE. Iar, pe de altă parte, marina română are în atenție dotarea cu drone de diferite tipuri pentru toate mediile: drone aeriene, drone de suprafață și dronele submarine.

Astfel, anul acesta va fi primit, până în sfârșitul anului, primul sistem V-BAT (4 aparate per sistem) din SUA. Dronele MQ-35A V-BAT sunt drone de ultimă generație, cu lansare și aterizare pe verticală, dezvoltate de compania americană Shield AI. Dronele au fost folosite și în Ucraina și au arătat o rezistență sporită la tentativele de bruiaj ale forțelor rusești. Dronele vor fi folosite de la bordul navelor și au o rază de acțiune de peste 150 Km, iar operarea de la bordul navelor permite executarea misiunilor de cercetare, de supraveghere, de lovire la distanțe foarte mari, în toată zona economică exclusivă. De asemenea, Forțele Navale au în dotare drone MCM (destinate luptei antimină), drone de cercetare și de descoperire a minelor derivante, care deja au fost identificate în zona de responsabilitate.

Privind contracararea războiului hibrid în mediul maritim, navele de patrulare maritimă și vedete de intervenție pentru scafandrii aflate în programul SAFE se pot adăuga necesarului de capabilități destinate îndeplinirii acestor misiuni.

Sebastian Rusu: Avem moștenire din perioada Pactului de la Varșovia un submarin diesel cumpărat de Republica Socialistă România  în 1986 din URSS, care din diferite motive nu a putut fi modernizat după revoluția din decembrie 1989. Mai este acesta util în pregătirea marinarilor în contextul în care a devenit un muzeu plutitor?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Submarinul Delfinul a ieșit din operativitate în anii 90, când trebuia să intre în reparații capitale, iar la momentul respectiv n-a fost posibilă modernizarea. Nava a rămas în dotarea Forțelor Navale din mai multe considerente printre care aș sublinia un prim aspect ce este reprezentat de nevoia menținerii prezenței în luarea deciziilor la nivel internațional privind mediul submarin. Adică se pot lua decizii privind activitățile submarine și tot ce înseamnă mediul submarin, fără a participa la luarea deciziilor cacă nu ai mijloace submarine.

De asemenea, prin păstrarea navei s-a avut în vedere menținerea antrenamentului pentru desfășurarea acțiunilor în mediul submarin, astfel a fost păstrată o adevărată școală pentru submariniști.

Poate că ar fi important să subliniez faptul că antrenamentul la bordul submarinului Delfinul este completat cu perioade de pregătire la bordul submarinelor aparținând țărilor membre NATO. Astfel, în perioada septembrie-octombrie 2023, opt militari din Forțele Navale Române au participat la Programul de Instruire pentru Submariniști la Școala de Instruire pentru Submariniști din cadrul Divizionului de Submarine a Forțelor Navale Portugheze, iar în perioada 27 octombrie – 5 decembrie 2025, au participat trei tineri ofițeri.

În cadrul cursului, marinarii militari români au parcurs module complexe de instruire care au cuprins operații sub apă, suportul logistic și mentenanța submarinului, comunicații, elemente constructive a platformei, evaluarea pagubelor și salvare din submarinului avariat. De asemenea, reprezentanții Forțelor Navale Române au executat un modul de instrucție în imersiune la bordul submarinului portughez- NRP „Arpao”, în Oceanul Atlantic.

Submarinul reprezintă o capabilitate importantă pentru asigurarea unei descurajări credibile la Marea Neagră, iar România trebuie să acorde atenția cuvenită dotării cu submarine. Forțele Navale au datoria de a menține un nucleu de militari care pot opera în timpul cel mai scurt o astfel de navă, dacă factorul politic va aproba o astfel de achiziție.

Sebastian Rusu: În mai 2023, oficialitățile de la București anunțau că statul român va cumpăra 2 submarine Scorpene de la Naval Group pentru circa 2 miliarde de euro. Ce se mai întâmplă cu această achiziție? Este acest tip de submarin din clasa Scorpene o alegere utilă pentru Forțele Navale, dacă achiziția va fi finalizată?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Privind necesitatea dotării cu submarine a Forțelor Navale aș începe prin a prezenta cadrul legislativ al Mării Negre, din punct de vedere a normelor internaționale. Convenția de la Montreaux, prevede unele limitări privind accesul navelor militare aparținând statelor care nu sunt riverane, dar cel mai important aspect este reprezentat de faptul că submarinele țărilor din afara regiunii nu pot intra în Marea Neagră nici în timp de pace.

Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a demonstrat utilitatea angajării în luptă a submarinelor în condițiile în care Rusia s-a apropiat cu submarinele de litoralul ucrainean și au ocupat poziții de lansare a rachetelor din imersiune fără a fi atacate.

Pornind de la aceste aspecte consider că România trebuie să se doteze cu submarine pentru a obține o descurajare credibilă în domeniul maritim. Trebuie avut în vedere că principalul atu al unui submarin este reprezentat de faptul că se poate afla undeva în Marea Neagră, fără ca poziția acestuia să fie ușor de descoperit. Practic adversarul știe că un submarin a fost dislocat pe mare, dar nu știe unde se află, ce obiective și ce misiune are de îndeplinit la un anumit semnal.

Privind submarinele Scorpene, ele sunt în dotarea forțelor navale din Chile, Malaiezia, India, Brazilia și au capabilități moderne inclusiv posibilitatea lansării de rachete din imersiune. Aceste submarine sunt eficiente în executarea misiunilor de cercetarea pentru recunoaștere și culegerea de informații la nivel operativ – strategic, pot executa acțiuni de luptă împotriva navelor de suprafață și submarinelor inamice, dar și a obiectivelor de la litoral, departe de bazele navale proprii.

Privind stadiul programului, ca orice program de investiții în economie sau înzestrare militară, se află sub direcționarea directă a politicienilor, și mă rezum la a prezenta poziția domnului Marcel Ciolacu în toamna lui 2023, atunci premier al României: „ Eu, ca premier, nu sunt unul dintre cei care consideră că e o urgență înzestrarea Armatei României cu cele două submarine (...) Nu consider în acest moment că România are nevoie de două submarine. Cred că altele sunt prioritățile”. Politicul gestionează bugetul, iar dacă voința politică va continua să considere prioritar panseluțele, bordurile și parcurile lângă păduri nu putem vorbi de investiții care să genereze progres sau achiziții necesare armatei României.

Din păcate achiziția de submarine nu poate fi inclusă în Programul de Înzestrare (SAFE/Fondul European de Apărare) în condițiile în care fondurile trebuie cheltuite până la finalul lui 2030, iar în acest context consider că reluarea discuțiilor privind o astfel de achiziție poate avea loc după 2030.

Dar datoria noastră, a analiștilor militari este de a prezenta analize privind situația din regiune, necesitatea elaborării unei Strategii la Marea Neagră și a capabilităților necesare dotării Forțelor Navale pentru a răspunde amenințărilor hibride, dar cel mai important pentru a realiza o descurajare credibilă în regiune. Submarinele, vorbesc de cele franțuzești, au capabilitatea de a lansa rachete navă-navă și bineînțeles navă-obiective de la litoral. În aceste condiții, gândiți-vă că se pot poziționa oriunde în Marea Neagră și pot alege aproape nestingherite obiectivele care vor fi lovite.

Pe de altă parte, prezența unor submarine, la o distanță față de litoralul românesc, poate asigura identificarea anumitor ținte care să fie după aceea lovite de aviație sau de rachetele de la bordul navelor sau de la litoral, în condițiile în care nu toate țintele care sunt pe mare pot fi descoperite până la bătaia maximă a rachetelor de coastă, spre exemplu. În aceste condiții, da, submarinele pot reprezenta un plus pentru forțele navale.

Submarinul reprezintă principalul mijloc care asigură dislocarea în adâncimea dispozitivului inamic, departe de litoralul României, pentru identificarea mișcărilor de forțe și mijloace, pentru a permite alertarea forțelor proprii și asigurarea un răspuns adecvat pe mai multe aliniamente defensive dacă situația strategică o va impune.

De asemenea submarinele reprezintă capabilități deosebite pentru prevenirea acțiunilor hibride asupra infrastructurii critice din mediul maritim. Deci, din aceste considerente, submarinele reprezintă o capabilitate importantă pentru România, dar și pentru UE și NATO având în vedere specificul Mării Negre.

Sebastian Rusu: Naval Strike Missile este o rachetă de precizie, cu rază lungă de acțiune, capabilă să neutralizeze ținte maritime sau terestre aflate la peste 100 de mile nautice distanță. Cum vor putea fi utilizate aceste rachete de forțele noastre navele în contextul în care nu avem încă nicio navă modernizată, iar sistemele de pe acestea sunt de fabricație sovietică?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: ra este o rachetă anti-navă, care poate neutraliza și ținte terestre, dezvoltată de compania norvegiană Kongsberg Defence & Aerospace (KDA). NSM este o rachetă de generația a cincea, cu o semnătură radar scăzută și care poate evita radarele și sistemele de apărare inamice prin manevre performante de evitare și zbor la nivelul mării.

Această rachetă a fost inițial produsă în varianta navă-navă, iar ulterior au fost produse sisteme pentru rachetele de coastă, rachete care pot fi lansate de pe submarin, iar în prezent Spania analizează posibilitatea lansării de pe elicopter.

Privind dotarea Forțelor Navale ale României în cursul acestui an începe livrarea sistemelor de rachete de coastă, dar și inițierea modernizării navelor purtătoare de rachete și a celor două fregate T22.

În cadrul procesului de modernizare navele vor fi dotate cu sisteme radar compatibile cu această rachetă și un centru de comandă pentru a permite prelucrarea datelor de lansare, executarea focului, dar și prelucrarea datelor primite de la alte mijloace de supraveghere (nave, elicoptere).

Același proces va fi urmat și pentru dotarea corvetei ușoare, produse în Turcia, care va intra în dotarea Forțelor Navale în această vară.

Sebastian Rusu: Este România capabilă potrivit dreptului mării și-n baza articolului 5 din tratatul NATO să își securizeze perimetrul Neptun Deep unde ar fi gaze estimate la circa 4o miliarde de dolari în fața unui posibil război hibrid rusesc în această zonă economică a Mării Negre?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: În conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite privind dreptul mării/1982, statul riveran are dreptul de a construi, exploata și utiliza insule artificiale și instalații. De asemenea statul riveran poate să stabilească în jurul acestor insule artificiale sau instalații, zone de securitate de până la 500 m.

Privind Tratatul Atlanticului de Nord, acesta nu acoperă acțiunile hibride și în aceste condiții nu se poate face apel la articolul 5 în cazul acțiunilor hibride în Zona Economică Exclusivă. În schimb, se poate invoca articolul 4, solicitarea de consultări în momentul în care „este amenințată integritatea teritorială, independența politică sau securitatea vreuneia dintre Părți”. Dar este important de subliniat și prevederile articolului 3, care prevede „Părțile, acționând individual sau colectiv, prin dezvoltarea propriilor lor mijloace și prin acordarea de sprijin reciproc în mod continuu și eficace, își vor menține și dezvolta capacitatea individuală și pe cea colectivă de a rezista unui atac armat.”

Iar modul în care acționează țările în regiunea Mării Baltice este relevantă, unde în perioada 2014-2024, au fost documentate peste 200 de incidente în care a fost implicată Rusia. Cele mai multe acțiuni au fost destinate colectării de informații despre infrastructura subacvatică, s-au executat atacuri care au vizat cablurile și conductele submarine și atacuri hibride asupra infrastructurii critice a Europei. Ca răspuns la astfel de acțiuni hibride o să prezint acțiunile țărilor din regiunea baltică, dar și alte modalități de acțiune destinate monitorizării și intervenției, astfel

-        În Marea Baltică a fost constituită o Forță Expediționară Comună (JEF), dar în același timp se execută și monitorizarea navelor rusești care fac parte din “Flota Fantomă” în apele Europei de Nord, în timp real, pentru a proteja infrastructura submarină critică. Această forță expediționară ajută la protejarea platformelor, cablurilor și conductelor subacvatice atât împotriva actelor deliberate de sabotaj, cât și a cazurilor de neglijență extremă. Astfel în vederea protecției infrastructurii critice autoritățile finlandeze au confiscat petrolierul rus „Eagle S“ după ce autoritățile locale au deschis o anchetă penală în ceea ce ei consideră un act criminal agravat. Autoritățile consideră că nava a tăiat un cablu de transmisii date prin târârea ancorei pe fundul mării.

-        Se poate executa monitorizarea traficului maritim și blocarea accesului navelor suspecte în apele teritoriale, astfel autoritățile din Germania au inspectat petrolierul „Arcusat” (statul de pavilion al navei era neclar după mai multe schimbări), apoi au forțat nava suspectată că face parte din Flota Fantomă, să nu se apropie de apele teritoriale, invocând nereguli în documentația și identitatea acesteia.

-        O altă inițiativă importantă, pentru monitorizarea traficului maritim, poate fi reprezentată de blocarea accesului navelor suspecte și impunerea aplicării prevederilor UNCLOS, inițiativă lansată în ianuarie 2026 de statele riverane Mării Nordului și Mării Baltice  (14 state mai puțin Rusia). Inițiativa reprezintă un ghid comun pentru operațiunile de interdicție. Statele solicită întregii comunității maritime internaționale să se asigure că membrii echipajului sunt pregătiți și capabili să folosească abilitățile tradiționale de navigație atunci când navigația prin satelit este inoperabilă sau bruiată. De asemenea armatorii flotei din umbră sunt avertizați că trebuie să respecte convențiile Organizația Maritimă Internațională (International Maritime Organization/IMO), că pot folosi doar un singur pavilion și că navigația sub două sau mai multe pavilioane este același lucru cu operarea ca o navă apatridă, potrivit articolului 92/2 al Convenției Națiunilor Unite asupra Dreptului Mării United (Nations Convention on the Law of the Sea/UNCLOS), (o nava care navighează sub pavilioanele mai multor state, de care se folosește după cum dorește, nu se poate prevala, față de orice stat terț, de nici una dintre aceste naționalități și poate să fie asimilată unei nave fără naționalitate).

-        Executarea controlului la bord (dreptul de vizită) și arestarea navei, în conformitate cu prevederile Convenției Națiunilor Unite asupra dreptului mării (”... o nava de război care întâlnește în marea libera o nava străină, ..., nu o poate supune controlului decât dacă are motive serioase de a bănui că această navă: ... d) este fără naționalitate ”). Intensificarea acțiunilor de control la bord și arestare a navelor aflate sub sancțiuni reflectă intenția de aplicare directă și fermă a sancțiunilor, dar și protecția intereselor maritime ale statelor respective. Navele arestate au fost monitorizare, iar aceste practici au fost bine documentate și astfel a rezultat faptul că ele manipulau sau opreau transponderele Sistemului de identificare automată (Automatic Identification System/AIS), pentru a ascunde mișcările navelor dar și numerele de identificare maritimă. De asemenea au fost situații în care navele au navigat sub pavilion fals fiind în mod evident apatride. Dacă toate aceste elemente converg, intervenția directă devine posibilă în condiții specifice, documentabile, fără a putea fi considerată o escaladare sau o încălcare a prevederilor Convenției ONU asupra dreptului mării. 

-        O altă măsură poate fi reprezentată de pregătirea capabilităților destinate intervenției pentru remorcare. Această măsură care devine tot mai importantă pentru țările care au ieșire la mare în condițiile în care navele din Flota Fantomă au o stare tehnică tot mai precară, iar posibilitatea unor catastrofe ecologice nu pot fi excluse. De asemenea trebuie să luăm în calcul posibilitatea ca invocând probleme tehnice o navă să fundarisească ancora (să o lase la apă) în mod intenționat, apoi să lase ancora să derapeze (ancora nu este fixată de fundul marii), deteriorând astfel în mod intenționat infrastructura maritimă critică (cablurile sau conductele submarine), dar fără ca statul de pavilion să suporte consecințele acestor acțiuni hibride, dar nici proprietarul navei nu poate fi tras la răspundere în condițiile în care aceste nave nu au asigurări. Dacă autoritățile nu intervin eficient în astfel de cazuri comunitățile din zona de coastă și contribuabilii vor suporta costurile de reparare a infrastructurii critice sau de curățare a poluării. Pentru a evita o astfel de situație în 9 ianuarie autoritățile din Germania au fost obligate să intervină. Petrolierul „Eventin” parte a Flotei Fantomă, potrivit unei liste întocmite de organizația de protecție a mediului Greenpeace, a suferit o pană la motor și se afla în derivă pe Marea Baltică. A fost necesară intervenția autorităților germane și nava a fost remorcată în portul Sassnitz. 

Prin analizarea măsurilor luate de alte state aliate și implementarea acțiunilor prezentate România poate securiza investițiile din Zona Economică Exclusivă și a infrastructurii critice aflate în domeniul maritim. De aceea România trebuie să acționeze pentru a preveni, dar și pentru a asigura capabilitățile necesare pentru a răspunde corespunzător unor astfel de acțiuni hibride.

Un prim pas, care poate asigura implementarea modelelor folosite în Marea Baltică, poate fi reprezentat de înființarea unui centru de monitorizare destinat supravegherii permanente a situației din zona maritimă de interes, asemănător Centrului de luptă antimină. Acesta va face o analiză în timp real a traficului maritim și un schimb de informații despre navele de transport cu aliații sau partenerii, identificarea poziției infrastructurii critice, integrarea senzorilor de pe fundul mării proprii sau ai companiilor de exploatare și transport gaze, fiind în măsură să acționeze pe mai multe direcții pentru protecția infrastructurii critice și a intereselor naționale în mediul maritim.

O altă măsură importantă este reprezentată de necesitatea dotării Forțelor Navale cu nave capabile să acționeze timp îndelungat pe mare și în măsură să opereze de la bord drone de diferite tipuri, pentru a asigura supravegherea unui spațiu maritim extins și intervenția rapidă a forțelo

• Sebastian Rusu: Cum se vede viitorul geostrategic al României la Marea Neagră dacă aceasta avantajează Rusia, iar Marea Baltică NATO?

Contraamiral (rtr.) dr. Constantin Ciorobea: Acum mai mult decât oricând a apărut o diferență evidentă între situația strategică a Mării Baltice și a Mării Negre. Marea Baltică a devenit practic o mare NATO urmare a atacului Federației Ruse asupra Ucrainei și a aderării la NATO a Finlandei și Suediei.

Privind situația din Marea Neagră, Rusia indiferent de modul în care se va termina războiul declanșat împotriva Ucrainei, va continua să considere Marea Neagră ca un element critic pentru menținerea legăturii cu oceanul planetar, dar și în realizarea unei zone tampon de siguranță strategică, în realizarea obiectivului geopolitic propus, de a proteja flancul sudic al Rusiei. De aceea, eu consider că în momentul angajării serioase în negocierile pentru încetarea focului sau pentru un armistițiu, Rusia va pune în discuție accesul și rolul viitor a Ucrainei în Marea Neagră, inclusiv statutul orașului Odesa.

Astfel în mod evident rolul Rusiei în Marea Baltică este diminuat, iar celelalte țări riverane, care sunt toate membre NATO și UE vor acționa pentru realizarea unui mediu de securitate corespunzător, obligând Rusia să accepte modelul propus.

Privind Marea Neagră, în afară de interesele Federației Ruse trebuie analizată și viziunea strategică a Turciei, care pune pe primul loc suveranitatea și interesul național în fața oricărei alianțe, punând accent pe conceptul „Marea Neagră pentru riverani”, o doctrină care are la bază inclusiv echilibrul de putere între Rusia și Turcia.

De aceea în această zonă situația este diferită, iar în analiza securității regionale pe lângă interesele Rusiei și Turciei trebuie inclusă și influența mai multor factori generați de intersectarea intereselor între NATO, UE, Federația Rusă, Turcia, China și în viitor chiar India. Aceasta datorită faptului că în regiune sunt două state UE, trei state membre NATO, două state partenere (dacă includem Republica Moldova) și trebuie luată în calcul și China în condițiile în care aceasta finanțează construcția portului de mare adâncime Anaklia, în Georgia, investiție în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Construcția acestui port în Georgia, proiecție a intereselor geopolitice regionale ale Chinei, parte din proiectul Coridorului de Mijloc (Middle Corridor) va influența securitatea regională pentru că mărfurile care ajung pe coasta estică a Mării Negre trebuie transportate pe coasta vestică, pentru a ajunge în Europa.

Analizând situația geostrategică doar din punctul de vedere al Rusiei punem considera că aceasta va avea un rol mai important în Marea Neagră față de rolul din Marea Baltică. De asemenea un alt model este promovat de Turcia și constă în menținerea echilibrului de putere dintre Rusia și Turcia, iar securitatea zonală să fie la discreția celor două puteri regionale.

Dar pentru a determina rolul real al Rusiei și Turciei în Marea Neagră trebuie să luăm în calcul toți factorii prezentați anterior, iar reducerea securității regionale la protejarea intereselor comune ale Rusiei și Turciei nu poate constitui un proiect viabil.

Prin construcția portului din Georgia și dezvoltarea rutei comerciale est-vest în Marea Neagră, la care putem adăuga și proiectul strategic de coridor de transport Ruta de transport „Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională” (TRIPP - Trump Route for International Peace and Prosperity) care va deveni un culoar major de transport, care va lega Azerbaidjanul de Armenia și până în Europa, ce urmează să includă cale ferată, conducte de petrol și gaze și rețele de fibră optică, poziția Turciei de control al tranzitului în Marea Neagră prin strâmtori se reduce, astfel geografia și interesele comerciale pot duce la o nouă viziune geostrategică regională.

România este interesată să asigure libertatea căilor de comunicație în Marea Neagră pentru dezvoltarea comerțului, dezvoltarea și protecția activităților economice desfășurate în Zona Economică Exclusivă a Mării Negre, precum și dezvoltarea de proiecte care vizează diversificarea accesului la resurse, creșterea capacității de interconectare și a competitivității. Având în vedere aceste aspecte România va continua să susțină permanent o implicare directă a UE și NATO în regiune.

În contextul intersectării acestor interese geostrategice România poate juca un rol de echilibru regional și de aceea trebuie să dezvolte o viziune proprie privind securitatea în regiunea Mării Negre în cadrul NATO și UE, dar și prin cooperarea cu Turcia, promovând o strategie comună a statelor riverane, să devină vocea importantă a UE în Marea Neagră, să își crească influența în domeniul securității energetice și în domeniul maritim. Dacă România folosește această oportunitate istorică și va acționa inteligent, poate trece de la statutul de țară din flancul estic, la cel de pivot central în regiunea extinsă a Mării Negre.

România trebuie să profite de poziția unică în care se află, riscurile sunt reale, iar oportunitățile sunt istorice. Dacă trece la modernizarea accelerată a Forțelor Navale cu capabilități adaptate provocărilor moderne din mediul maritim, declanșează investiții inteligente în domeniul maritim, își consolidează parteneriatele și își asumă un rol activ în securitatea Mării Negre, poate deveni un pilon important regional.