Paris: un vot ca un blam

0
0

Seara a coborât de mult timp peste Paris. Ambasada României de pe rue de l'Exposition, sediul ICR, în acelaşi loc, conturul dat de strada Saint Dominique şi avenue Bosquet, par a fi luate de-a dreptul ostatice, la figurat, de lanţul creat ad-hoc de alegători.

De câteva ore sunt în permanenţă aproximativ 700 de persoane pe stradă, de votat au votat aproape 4000 de persoane. In condiţiile în care mai sunt doar 90 de minute în care acest drept democratic mai poate fi exercitat, la Paris, nemulţumirea creşte.

Ca niciodată la un scrutin, ca niciodată în străinătate, diaspora s-a mobilizat masiv: de data aceasta ea crede în schimbare, de data aceasta vrea ca votul ei să conteze. Este sătulă de aşteptare: aproape două ore necesare pentru o ştampilă, este enorm. Chiar şi pentru tineri, darmite pentru pensionarii care au făcut şi ei efortul de a veni. Sigur, procesul de votare a fost greu şi mult prelungit, întârziat, de decizia Biroului Electoral Central de a nu mai permite completarea şi semnarea faimoaselor declaraţii pe onoare cum că nu se va fi votat şi în alte secţii. Intre 12 şi 16 nu au mai fost distribuite în stradă, ele au fost completate în interiorul consulatului şi al ambasadei.

Au existat micile incidente, este adevărat, ca acel grup de români veniţi cu un drapel, pentru a striga "aceasta este ţara noastră!" Au făcut-o oare la adresa moldovenilor cu dublă cetăţenie, veniţi şi ei să stea la coadă? Au făcut-o puşi de "unii" doar ca să creeze zâzanie?

Fapt este că de la trecerea lor a venit şi poliţia prin zonă, iar alegătorii au prins curaj. Femeile mai mult decât bărbaţii: se huiduie, se strigă "hoţii! hoţii!", "vrem să votăm". Se tem, cred, că nu vor mai apuca să voteze. Se tem pe bună dreptate. Ceea ce se întâmplă la Paris este trist. Dar nu este nicidecum vina ambasadei. Ambasada este doar un pion pe care Ministerul de Externe îl plantează ici şi colo. Va care oare ambasada prelungirea programului de vot? Ar fi logic, ar fi de aşteptat, probabil că o va face. Va accepta Biroul Electoral Central?

Prietenii, analişti, din ţară, mă întreabă dacă a strigat, dacă a cerut, cineva, aici, demisia ministrului de Externe. Nu. Ca de obicei, cine nu e prezent nu e de vină. Hai să o spunem clar. Treaba nu a fost făcută aşa cum trebuie. Numărul românilor care locuiesc în străinătate a crescut de la an la an. Conştiinţa lor civică şi dorinţa de a se implica în viaţa ţării lor a crescut şi ea. Este un vot de blam la adresa unei Românii în care nu mai cred, de asta au plecat, de care sunt dezamăgiţi, de asta nu se mai întorc. Ministerul de Externe avea capacitatea de a se gândi la acest aspect. De a ANTICIPA.

Românii din diaspora nu meritau această ruşine. Banii lor continuă să îngraşe PIB-ul ţării. Au venit la vot pentru că îşi iubesc ţara. Cum de este posibil ca ţara să nu le întoarcă această iubire?

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite