
Liderii maghiari ne iau de proşti pe toţi. Ce să negociezi cu Rusia? Păstrarea teritoriilor ocupate ilegal?
0Liderii maghiari, prezenţi azi la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, se erijează în promotorii păcii în războiul Rusia-Ucraina. Fără argumente logice şi fără soluţii practice. Ce este de negociat cu Rusia? Rusia este un stat agresor şi singura cale de încheiere a conflictului este retragerea din teritoriile ocupate ilegal în Ucraina. Ce este de negociat aici? Nimic!
Mottoul din acest an al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad este „Timpul păcii”, organizatorii precizând că alegerea acestuia are legătură cu războiul din vecinătate. Ce pace? Aceea în care Rusia păstrează teritoriile ocupate în Ucraina! Pe cine cred că păcălesc liderii maghiari? Ne iau de proşti pe toţi, dar cea mai bună dovadă de prostie este să-i crezi proşti pe ceilalţi!
Mai mult, încă de la începutul conflictului Rusia-Ucraina, liderii maghiari, în frunte cu Viktor Orban, s-au plasat de partea Rusiei şi a lui Putin. Ungaria a boicotat şi boicotează ajutoarele europene, militare şi financiare, acordate statului invadat, Ucraina. În aceste condiţii, ce credibilitate ar putea avea liderii maghiari în calitatea revendicată de promotori ai păcii? Niciuna!
În discursul său, Viktor Orban a luat peste picior MAE român, pentru că i-a dat indicaţii despre ce să vorbească şi ce să nu vorbească. Se pare că avertismentele MAE au avut efect, pentru că Orban nu s-a mai referit direct la războiul Rusia-Ucraina şi la pacea care trebuie încheiată imediat, chiar cu teritorii ucrainiene ocupate de Rusia.
O altă declarație controversată a lui Orban:
”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”, a declarat Viktor Orban, sâmbătă, la Școala de Vară a maghiarilor de la Tușnad.
Dar ce fel de teritorii sunt, dacă nu românești?
A vorbit, în schimb, despre noua ordine mondială, în care China este primadonă, Rusia fiind decăzută din acest rol, pentru că nu reuşeşte să învingă Ucraina şi să elimine susţinerea occidentală acordată Ucrainei. Incursiunile în istorie, pasiune comună cu Putin, nu mai impresionează pe nimeni, pentru că altele sunt urgenţele momentului.
Interesele maghiare au fost însă clar exprimate de Vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, într-o intervenție la Şcoala de Vară:
„Pentru Ungaria, acest război este catastrofal din toate punctele de vedere. Pe de o parte, suntem aserviţi energetic, deci toate ramurile economiei noastre au de suferit, toate restricţiile economice sunt neavenite pentru noi. Dar esenţialul este următorul: nu vrem încă o dată Cortină de Fier şi să fim pe marginea unei Cortine de Fier”.
Vicepremierul maghiar nuanţează în continuare:
„Eu nu aş vrea să spun că este totuna de care parte a Cortinei de Fier suntem. Nu, noi acum suntem de partea vestică, facem tot ce trebuie să facem în cadrul NATO şi este un mare noroc că suntem în Uniunea Europeană, dar interesul Ungariei este să nu existe niciun fel de Cortină de Fier, să putem avea relaţii economice şi cu China şi cu întreaga lume orientală. În Ungaria, noi trebuie să avem singur interes, un singur ţel: să fie pace numaidecât".
Ungaria vrea să fie și în UE, şi de partea Rusiei în conflictul cu Ucraina! Iarăşi nu se leagă lucrurile, explicaţia fiind că liderii maghiari ne cred proşti şi nu pricepem!
Vicepremierul maghiar nu explică şi de ce Ungaria este paria UE, nu i se acordă sprijin financiar prin PNRR şi se discută dacă va prelua, sau nu, preşedinţia rotativă a Consiliului European.
Deja Europarlamentarii au aprobat o rezoluție prin care își afirmă ezitările față de Ungaria și de potențialul guvernului de la Budapesta de a conduce Consiliul European în 2024. Aleșii europeni au spus că Ungaria nu pare că va „îndeplini în mod credibil” sarcinile președinției europene în toamna lui 2024 din pricina „eforturilor intenționate și sistemice” ale Guvernului de a submina legile și valorile europene.
În aceste condiţii este greu de luat în serios pretenţia liderilor maghiari de a promova pacea în conflictul Rusia-Ucraina.
Care ar fi interesele Ungariei în tot acest joc politic?
Dacă Rusia ar rămâne, după tratativele de pace, cu o parte a teritoriului ucrainian, pe argumente de protecţie a minorităţii naţionale, aceleaşi pretenţii le-ar putea invoca Ungaria faţă de teritorii cu populaţie maghiară din Transcarpatia şi din Transilvania. Puterea precedentului. Acesta ar fi câştigul Ungariei, dar conducătorii maghiari nu-şi dau seama că Rusia nu va câştiga nici militar nici diplomatic teritorii străine. Cum să câştigi un război împotriva întregii lumi civilizate? Cum să câştigi când Rusia este îngenunchiată economic de sancţiunile occidentale, în lumea globalizată în care trăim?
Viktor Orban: „Poziția mea este că, privind realitatea, uitându-mă la cifre, privind în jur, privind faptul că NATO nu este pregătită să trimită trupe, este evident că nu există nicio victorie pentru bieții ucraineni pe câmpul de luptă. Aceasta este poziția mea”.
Doar un exemplu de abordare greşită a invaziei Rusiei în Ucraina, de neînţelegere a realităţilor politice şi geostrategice. Sau de încercare de a manipula politica europeană, luându-ne de proşti pe toţi.
În concluzie, discursul lui Viktor Orban confirmă poziţionarea greşită a Ungariei, împotriva UE, America şi NATO. Şi susţinerea, chiar dacă trecută în surdină, a Rusiei şi a lui Putin.