Într-o lume care nu vorbește decât despre război și COVID, perspectivele de dezvoltare globală suferă. Rău

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Raportul pe 2023 realizat și dat ieri publicității de Organizația Internațională A Muncii (ILO) a stârnit foarte multe comentarii din partea liderilor politici și economiștilor, mai ales că a fost prezentat și conferința de la Davos, cam în același moment cu Raportul FMI. Mi se pare normal ca guvernul condus de doctorul în științe general Ciucă să nu aibă o preocupare legată de datele extrem de alarmante din documentele respective, asta deoarece, evident, economia României se află într-un moment stelar în care duduie cu toată forța, chiar dacă mulți dintre cetățeni, mai prost sau deloc informați, par să nu-și dea seama de aceste succesuri.

image

Acestea fiind spuse, cu detașarea pe care ne-o permite constatarea că ce prostii se spune acolo nu ne privesc cred, totuși, că ar necesar să vedeți previziunile care se dau acolo și să vă calibrați în consecință visele de viitor. Iată Raportul TENDINȚE 2023  și poate veți fi de acord cu punctul central al acestei analize care, după părerea mea, constituie, astfel formulat, un avertisment direct pentru ce-ar putea fi timpurile tulburi din viitorul apropiat.

Se spune acolo că „munca decentă este fundamentală pentru justiția socială. În imensa lor majoritate, familiile depind de veniturile generate de posibilitățile de lucru decent care să ofere un venit echitabil, securitatea la locul de muncă și o protecție socială”.

Sigur că da, este elementar, asta o știe oricine. Așa e, numai că datele realității se potrivesc din ce în ce mai puțin cu lecțiile de la școala democrației și rezultatul direct  îl vedeți în marile mișcări sociale care încep să blocheze sectoare întregi ale economiei unor țări, priviți la exemplul oferit de haosul produs de grevele din Marea Britanie.

În acest context, Raportul ILO vine să spună, vom vedea dacă folosind parametrii unei analize corecte prospective, că „pentru 2023 perspectivele s-au înrăutățit și această scădere este probabil să afecteze și calitatea locurilor de muncă...nivelul șomajului în lume urmează să crească în 2023 cu 3 milioane de persoane, adică la finele acestui an vor exista peste 208 milioane de șomeri”.

Este oare motivată teama din ce în ce mai des exprimată privind viitoare mișcări tensiuni sociale majore care să ia forma unor proteste masive și foarte greu de potolit? Poate că există un motiv real: în 2022, spune raportul ILO, „în lume existau 214 milioane de oameni care trăiau în condiții de extremă sărăcie (adică cu un venit zilnic de sub 1,90 USD/zi. Asta în contextul în care, cum știm bine, „femeile și tinerii se descurcă cel mai puțin pe piețele muncii care prezintă mari inegalități în numeroase țări. În 2022, nivelul de activitate al femeilor era de 47,4% în comparație cu 72,3% în cazul bărbaților...iar tinerii între 15-24 de ani găsesc cu greu o slujbă decentă. În cazul lor, nivelul de șomaj este de trei ori mai mare decât cel al adulților (25 de ani și peste). Mai mult de un tânăr din cinci – 23,5% - nu are loc de muncă și nici nu urmează cursuri de formare profesională”.

În aceste condiții, spun autorii Raportului, tendința globală este o dezvoltare previzibilă a muncii „informale”, munca la negru și, la nivel global, „ar trebui să scadă în continuare oferta piețelor de muncă ceea ce va duce la penurii importante, mai ales în cadrul economiilor avansate...și încetinirea pe termen lung a creșterii productivității muncii în țările avansate s-a propagat la nivelul principalelor economii emergente. Este o situație extrem de preocupantă deoarece creșterea productivității este esențială pentru a putea înfrunta multiplele crize de acum în materie de putere de cumpărare, bunăstare și durabilitate de mediu”.

Există și o foarte puternică dimensiune de securitate geo-politică legată de afirmațiile din Raport. Aceste viitoare tensiuni sociale, la nivel de națiune, regiuni sau continente, pot să se transforme în revolte sociale. Deplasând milioane sau zeci de milioane de persoane, din ce în ce mai disperate și greu sau chiar imposibil de stăvilit. Societățile se polarizează în mod vertiginos, există din ce în ce mai puțin o clasă mijlocie tampon. Societățile își schimbă seturile de valori, lumea în care trăim este din ce în ce mai fragmentată (așa cum constată cei de la Davos) și prețul, cum este regula, este plătit de săracii lumii, din ce în ce mai mulți și lipsiți de speranță.

Noi la ce-ar trebui să fim atenți? Cred că la aceste concluzii privind perspectivele creșterii economice pe regiuni și continente:

În 2023, Africa și Statele Arabe vor cunoaște o dezvoltare a piețelor muncii în jur de 3% și peste. Cu toate acestea în cadrul grupelor de vârstă, în ambele regiuni rata șomajului urmează să scadă destul de puțin (în Africa de la 7,4% la 7,3% și în Statele Arabe de la 8,5% la 8,2%). În Asia, zona Pacific, în zona Americii Latine și Caraibelor, creșterea ocupării pieței muncii este proiectată a fi în jur de 1%. În America de Nord vor fi puține sau deloc creșteri pe piața muncii și urmează să crească șomajul.

Europa și Asia Centrală sunt afectate în mod deosebit de consecințele conflictului din Ucraina. Dar în timp de piața muncii urmează să scadă în 2023, procentul șomajului va crește doar puțin” dată e fiind caracteristicile limitate de creștere ale populației.

Citiți Raportul, măcar dumneavoastră, zic că merită!

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite