Impactul alegerilor americane în România
Dacă democrații ar controla Congresul după alegerile din 3 noiembrie, ei ar avea la îndemână trei pârghii importante, relevante și pentru România: legea apărării, bugetul și anchetele, inclusiv afacerea Guilfoyle.

România se află pe o spirală ascendentă în dialogul cu executivul american, iar miercuri, 4 noiembrie e așteptat la București Elbridge Colby, subsecretarul american al Apărării. Sunt prevăzute discuții privind o posibilă contribuție financiară pentru menținerea trupelor SUA în țară. Ministrul de Externe Dan Neculăescu a mărturisit că a făcut deja o ofertă părții americane, dar nu a dat detalii nici despre costuri, nici despre numărul soldaților care ar urma să staționeze în România.
Scrutinul din Statele Unite poate schimba marja de manevră a lui Donald Trump, dar președintele american va continua să decidă politica externă până când îi expiră mandatul (ianuarie 2029).
Republicanii au majoritate în ambele camere ale Congresului, dar cercetările sociologice sugerează că democrații ar putea prelua Camera Reprezentanților, în vreme ce situația e incertă în cazul Senatului. La alegerile de mâine din Statele Unite vor fi disputate toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și 35 din cele 100 ale Senatului. Dacă democrații ar controla Congresul, ei ar avea la îndemână trei pârghii importante care ar avea influență și în România: legea apărării, bugetul și anchetele, inclusiv afacerea Guilfoyle.
Rămân americanii în România?
Reducerea trupelor americane din România nu a fost oprită de democrați, ci de republicanii din comisiile de apărare, care au continuat să vadă în Rusia același inamic împotriva căruia au luptat toți președinții republicani americani în perioada Războiului Rece. Atunci când Pentagonul a retras brigada rotațională în octombrie 2025, șefii republicani ai comisiilor pentru Forțele Armate din Cameră și Senat au criticat decizia, insistând că intră în contradicție cu presiunea pe care o pune Casa Albă asupra Rusiei. S-a dovedit, între timp, că Donald Trump avea încă de la început o strategie din care Moscova urma să iasă întărită.
În 2026, Legea de Autorizare a Apărării Naționale din SUA (NDAA, National Defense Authorization Act) prevede o plasă de siguranță clară: interzice coborârea numărului militarilor americani din Europa sub 76.000 pentru o perioadă mai mare de 45 de zile fără aprobarea Congresului. Această lege se adoptă anual de Legislativul SUA și stabilește bugetul militar, politicile de apărare ale țării și precizează modul în care Pentagonul poate folosi fondurile alocate, inclusiv pentru asistența externă, achizițiile de echipamente sau salariile militarilor. Legea are însă unele slăbiciuni: plafonul e prevăzut pentru întreaga Europă, deci România nu poate fi protejată, de aceea brigada rotațională a putut fi retrasă fără probleme acum un an și, pe de altă parte, când a semnat Legea pe 2026, Donald Trump a adăugat o declarație prin care contestă limitarea puterilor sale de comandant-șef.
Principalul strateg al Pentagonului, Elbridge Colby, subsecretar al Apărării, a lansat la finele lunii iulie revizuirea dispozitivului din Europa, potrivit strategiei că vechiul continent trebuie să preia rapid și ireversibil responsabilitatea principală pentru apărarea convențională. Potrivit NBC, una dintre opțiuni ar fi retragerea unei treimi din cei circa 68.000 de soldați americani staționați în Europa. Nu e clar, însă, dacă statele europene care și-au arătat permanent loialitatea față de Statele Unite vor intra în această schemă:
1)Trump a promis încă din mai Poloniei un plus de 5000 de militari. Washingtonul și Varșovia negociază o bază militară americană permanentă susținută exclusiv din bugetul polonez, unde să fie cazați 10.000 de militari americani;
2) România a înaintat, la rândul ei, în mod oficial o propunere către administrația SUA prin care se oferă să acopere costurile pentru menținerea trupelor americane pe teritoriul său. E posibil ca în bugetul pe anul viitor să fie incluși bani pentru cofinanțarea militarilor americani trimiși în România, deși nu se vorbește despre o bază militară americană construită de la zero, ci doar despre continuarea investiției de laMihail Kogălniceanu, unde investiția totală va fi de 4 miliarde de euro, eșalonată până în 2040.
Ce se întâmplă cu Parteneriatul strategic?
Direcția din ultimii ani sugerează o relație de tipul „plătești, primești”, iar prezența militară a intrat deja în această paradigmă. De asemenea, energia poate deveni o monedă de schimb cu anumite costuri politice, așa cum s-a încercat prin Coridorul Vertical și afacerea Guilfoyle, după numele fostei ambasadoare americane la Atena, care s-ar fi lăudat, potrivit surselor citate de cotidianul The Wall Street Journal, că Washingtonul poate schimba orice guvern își dorește, oriunde, după modelul căderii cabinetului Bolojan
Pe agendă intră și mineralele critice, fiindcă România deține zăcăminte pentru 57 dintre materiile prime considerate critice de SUA. Este vorba despre materiale rare invocate în parteneriatul tehnic încheiat între București și Washington pentru cartografierea acestor zăcăminte, urmând ca ulterior americanii să investească în industria extractivă și de procesare din România. O altă investiție importantă este finalizarea reactoarelor 3 și 4 de la Centrala Nucleară Cernavodă. US Exim Bank ar urma să asigure suportul financiar al proiectului evaluat la peste 7 miliarde de euro. Ținta strategică este ca Unitatea 3 să producă energie electrică în 2030, iar Unitatea 4 în 2031.
Dacă după alegerile de mâine, Congresul va fi dominat de democrați, Ucraina va primi mai repede ajutorul militar de care are nevoie, iar anchetele împotriva oficialilor republicani vor deveni mai eficiente. Poate că audierea fostei ambasadoare americane în Grecia va scoate la iveală dedesubturile răsturnării lui Ilie Bolojan, deși detaliile sunt greu de demonstrat. În același timp, oamenii lui Trump vor negocia pe mai departe cu Bucureștiul pachetul de condiții pe care trebuie să-l ofere România în schimbul rămânerii militarilor americani pe teritoriul țării. Întrebarea e dacă România negociază doar 1000 de soldați americani, în vreme ce Polonia pornește de la 10.000? Această diferență strategică e dată nu doar de economiile diferite ale celor două țări, ci și de capacitățile diferite de negociere pe care le are Varșovia prin comparație cu Bucureștiul.





















































