Esenţialul fără de care nu vor exista schimbări majore în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt manifestări tot mai radicale pentru schimbări majore la vârful puterii politice şi al guvernării, coroborate cu apariţia unor forţe politice noi, de opoziţie, care se pronunţă categoric împotriva corupţiei. Partide recent înfiinţate care, în ciuda greşelilor ce le comit, prind tot mai mult în rândurile electoratului. Dinamica scenei politice româneşti este una febrilă!

Marile temeri ale puterii politice actuale şi acoliţilor penali ai acesteia sunt arhicunoscute şi etalate tot mai pregnant pe măsură ce ne apropiem de seria de alegeri care urmează pentru România, începând cu luna mai. Teama de a pierde puterea, teama de a-şi pierde imunitatea, libertatea şi averile în cazul celor acuzaţi de corupţie, teama de a-şi pierde privilegiile, teama de a da socoteală cu adevărat pentru faptele ilegale şi imorale comise, teama de a respecta regulile într-un stat de drept cu adevărat, teama de a fi victimele propriei incompetenţe şi iresponsabilităţi.

Acestea sunt principalele frici, vulnerabilităţi, dar şi multe altele conexe unui stat corupt, mafiot, acaparat democratic, prin alegeri libere, necontestate, de către puterea actuală, profitând de naivitatea, prostia şi opţiunile unui electorat minoritar la nivel naţional, dar majoritar prezent la urne. Toate aceste temeri îşi pun pregnant amprenta pe comportamentul, acţiunile, faptele puterii politice, iar ele se amplifică pe măsură ce restul electoratului nemulţumit de guvernarea dezastruoasă şi subordonarea justiţiei, îşi manifestă tot mai vehement dorinţa de schimbare la alegeri.

Sunt manifestări tot mai radicale pentru schimbări majore la vârful puterii politice şi al guvernării, coroborate cu apariţia unor forţe politice noi, de opoziţie, care se pronunţă categoric împotriva corupţiei. Partide recent înfiinţate care, în ciuda greşelilor ce le comit, prind tot mai mult în rândurile electoratului, în special încercând să atragă marea masă de votanţi care au absentat de la urne la alegerile trecute. Dinamica scenei politice româneşti este una febrilă, prin creşterea dorinţei de schimbări majore, pe fondul revoltei tot mai vocale faţă de situaţia în care a ajuns România astăzi, fiind practic împinsă către anarhie, spre a putea fi mai bine controlată de forţele răsăritene, antidemocratice, antioccidentale.

Pe de altă parte, noile partide politice năzuiesc să acceadă la putere şi să fie parte din Parlamentul European, mizând tocmai pe aversiunea majorităţii nemulţumiţilor faţă de puterea actuală. Unii cred ei, simt deja în nări mirosul victoriei şi îşi fac planuri despre ce vor face şi vor drege când vor ajunge la putere. Jubilează chiar înainte de începerea meciului! Putere care acum, este un fel de Fata Morgana, ispititoare şi înşelătoare, care îi poate distruge pe marii candidaţi chiar înainte de a fi aleşi.

Campania electorală a început deja. În timp ce partidele la putere au problemele lor cu ţara, cu românii, cu Europa şi valorile occidentale, dar şi o luptă intestină pentru influenţa în propriile formaţiuni, partidele noi, mici, crude, nerodate şi neerodate, au declanşat procesele de alegeri ale propriilor candidaţi şi foarte important, campania pentru strângerea de semnături, fără de care nu pot participa la alegeri.

Doar că în toată această sarabandă, când unii se văd dinainte câştigători dar nu sunt încă, un lucru esenţial trebuie să fie tratat prioritar ca să poată fi făcute schimbări majore în România şi îndreptarea definitivă a căruţei acesteia către democraţie şi valori democratice reale şi nu întoarcerea la dictatură. ALEGERILE! Scrutinele sunt esenţiale şi trebuie să fie cu adevărat libere. Trebuie acordată o atenţie foarte mare nu doar organizării, ci mai ales prevenirii fraudelor electorale!

Degeaba ai un electorat care te simpatizează înainte de alegeri, fie că sunt cetăţeni care au absentat la alegerile trecute, fie că sunt oameni nemulţumiţi care aleg să voteze altfel decât înainte, fie că sunt tineri ce vor vota pentru prima dată în viaţa lor, dacă nu reuşeşti să convingi această masă de oameni şi, în special, să faci totul ca alegerile să se desfăşoare corect, democratic, nu ai câştigat nimic. Trebuie să previi cât poţi de mult fraudarea, dar şi manipularea votanţilor.

Este posibil ca din cauza nemulţumirilor populare şi a situaţiei grele în care se află România, anumite forţe politice, în special cele de la putere care pierd teren electoral pe zi ce trece, să apeleze la mijloace ilegale pentru a câştiga alegerile. Iar acest lucru nu ar fi o noutate, o premieră, ştiut fiind faptul că precedentul există. Avem condamnaţi penali definitiv pentru fraudarea alegerilor trecute, iar unul dintre aceşti condamnaţi este chiar marele demnitar de stat şi de partid, Liviu Dragnea! Iar comportamentul unor aleşi actuali, penali, care au în prezent imunitate în faţa justiţiei, fac şi legi antidemocratice în parlament sau guvern, ne face să credem că vor folosi orice mijloace, fără scrupule, pentru a-şi atinge scopurile, scopul principal fiind acela de a câştiga alegerile.

De aceea cred că cea mai mare atenţie şi îngrijorare trebuie să fie acordate organizării corecte şi prevenirii fraudelor electorale. Altfel, degeaba s-au înfiinţat partide noi, degeaba au intrat şi intră oameni tineri, nepătaţi, cu bune intenţii, în politică, degeaba se primeneşte clasa politică, degeaba se manifestă tot mai mulţi români pro democraţie, împotriva corupţiei, dacă există posibilităţi de manipulare a electoratului şi de fraudare a alegerilor.

Nu-i suficient ca puterea actuală să se erodeze singură din cauza prostiei, incompetenţei şi a intereselor oneroase, dacă alegerile nu vor fi cu adevărat libere şi nu vor aduce în fruntea ţării oamenii cu adevărat oneşti, valoroşi, educaţi, bine intenţionaţi şi nepenali!

Fără corectitudinea alegerilor nu vor exista schimbări majore în viaţa românilor, iar căruţa României va fi împinsă cu totul în râpa dezastrului.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite