Dispariţia fondurilor blocurilor - un perpetuum mobile. Reguli de urmat pentru stoparea fenomenului

0
0

Din păcate în ultimii ani s-a accentuat fenomenul de „dispariţie“ a sumelor de bani din fondurile asociaţiei, fenomen bazat pe indiferenţa proprietarilor pe de o parte şi pe accesul la funcţia de administrator a unor novici în domeniu şi/sau disperaţi după „mălai“ .

În oricare asociaţie de proprietari este nevoie de un minim de implicare a unui număr de trei persoane pentru a ţine sub control activitatea desfăşurată în cadrul asociaţiei: plăţile, încasările, deconturile şi lucrările.

Astfel, cele trei persoane urmează a face parte din comitetul executiv din care unul este preşedinte. Evident că, cei trei, ca un prim pas, vor alege un administrator şi un cenzor care să fie profesionişti în aria lor de activitate, administratorului fiindu-i stabilite limitele în care poate să-şi desfăşoare activitatea. Cenzorul pe de altă parte, obligatoriu trebuie ca lună de lună să realizeze un raport al activităţii şi o informare scrisă a comitetului.

Cu privire la plăţile şi încasările din cadrul asociatiei, trăind în era vitezei şi a informaţiei, asociaţia va deschide un cont bancar la care asociat, va avea un digipass, plăţile urmând a fi făcute astfel: administratorul remite preşedintelui spre aprobare fişierul cu plăţile aferente facturilor emise de furnizori, iar preşedintele aprobă plăţile. În acest fel, administratorului îi este luat “borcanul cu miere”, fiindu-i limitat accesul la “cash”.

Nu există niciun motiv pentru care administratorul trebuie să manipuleze zeci de mii de lei cum nu există niciun motiv pentru care facturile trebuie achitate în numerar.  Banii asociaţiei trebuie să stea în bancă, în contul asociaţiei şi nu în contul personal al administratorului.

Cu privire la încasări, pot afirma că acestea fiind realizate de administrator sau casier, trebuie să fie făcute pe chitanţe personalizate pe numele asociaţiei şi cel mai târziu în ziua imediat următoare încasării, sumele trebuie depuse la bancă în contul asociaţiei.

Astfel, soldul de casă este unul minim, adică banii la dispoziţia administratorului, fiind minimizat riscul de folosire sau sustragere iar soldul de bancă poate fi vizualizat de preşedinte în orice clipă. Plăţile se realizează prin ordin de plată sau on-line, nemaiexistând riscul manipulării unor sume de bani în numerar. 

Cu privire la reparaţii şi investiţii, comitetul va decide modul de acţiune în cadrul asociaţiei suprimând astfel “elanul” de a repara şi investii a administratorului, administrator care decide astfel de unul singur cu cine lucrează, care este valoarea contractului etc, decizie care este luată pe banii şi pe buzunarul proprietarilor care de multe ori nici măcar nu au fost întrebaţi dacă pot şi dacă vor o asemenea investiţie.  

De ce să ne îngreunăm viaţa, de ce să plătim de două ori pentru ce au furat alţii, de ce să avem utilităţile oprite, de ce să batem sălile instanţelor etc când putem 

Să sprijinim acest număr minim de proprietari care vor să se implice. Din păcate pentru mulţi dintre cei care nu se implică deloc şi manifestă o maximă indiferenţă, termenul de aplicare şi sprijin nu există, având însă din belşug la ei înjurături, numulţumiri, reproşuri.

Cinste celor care se implică. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite